Yoga si creștinismCâteva considerații legate de aspectul credinței și al modului de gândire, întâlnite în practicile religioase asiatice (ezoterism). Reîncarnare, politeism, dumnezeu impersonal, etc.
Yoga este o practică religioasă asiatică răspândită în țările creștine sub forma ascunsă a gimnasticii, științei, sau orice altă formă care să acopere caracterul mistic-religios al acesteia. Despre acest subiect, vom prezenta o discuție cu preotul dogmatist dr. Nicolae Paicu din Suceava, care explică despre aceasta, din punct teologic, răspunzând la câteva întrebări:
-Părinte Paicu, pentru că ați studiat mult aspectul dogmatic al învățăturii ortodoxe, am dori să vă întrebăm câteva lucruri. Și de ce? Auzim în rândul tinerilor, în mediul tineretului care practică yoga, anumite idei, concepții teologice, doctrine, care spun că „Hristos nu este Dumnezeu, ci este doar Fiul Lui Dumnezeu !” Cum explicați aceasta ?
-Bine, nu este o învățătură străină, dacă ar fi să ne gândim că însuși Arie, nu nega caracterul de Filiație a Lui Hristos. Știm foarte bine că Arie spunea că Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, dar nega de-o Ființime a Sa cu Tatăl. Cu alte cuvinte, „Hristos, Fiul Lui Dumnezeu este Cel care a fost creat de Dumnezeu Tatăl, pentru ca să fie creată lumea!” Cu alte cuvinte, Hristos, Fiul Lui Dumnezeu care s-a întrupat, a fost creat ca un „mediator”, ca un „mijlocitor” între Dumnezeu și Creație. Și aici vine tocmai de la conceptul antic-filozofic, cum că Dumnezeu nu are cum să intre în legătură directă cu materia. Materia fiind de sorginte rea, demonică, de natură… cu alte cuvinte, malefică și o legătură directă dintre Dumnezeu și lumea, ar fi una care L-ar întina pe Dumnezeu. Atunci, apare Fiul Lui Dumnezeu ca un fel de Mijlocitor între necreat și creat, și atunci Dumnezeu Îl creează pe Fiul Său, ca prin intermediul Lui, să fie creată lumea. Aceasta era învățătura întâlnită în vremea Lui Arie, de aceea a și dus la o mare tulburare în sec. al 4-lea, cu alte cuvinte, Arie nu nega caracterul de Fiu al Lui Dumnezeu, ci nega divinitatea. Cu alte cuvinte, „Dumnezeu este Cel care L-a creat pe Fiul Său, iar Fiul nu este de o aceeași Ființă cu Tatăl.” Nu este „Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat”, cum mărturisim noi în învățătura de credință. Bine, aici este o viziune poate din aceasta mai sincretică, întâlnită la foarte mulți oameni din ziua de astăzi, care caută o viziune din aceasta, „ecumenistă”, cumva să împace toate religiile. Atunci spun că : și Buda, și Hristos, și Alah, au fost forme de manifestare ale Aceluiași Dumnezeu Unic, în lume, „fiind fiecare, sau putând fi numiți fii ai Lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu S-a manifestat sau Își manifestă Voința Sa în lume.” Bine, aceasta este învățătura pe care caută în mod sincretic să o sintetizeze unii, din dorința de a „împăca” – „chipurile”- religiile. Și atunci spun că toate religiile își au o obârșie unică, aceeași divinitate, dar fiecare popor în parte a înțeles această „divinitate”, în mod deosebit. Cam aici s-ar întâlni. Cu alte cuvinte, și hindușii au avut părtășie la Dumnezeul Adevărat. Dar ei l-au înțeles așa cum au știut ei, au venit cei din orientul mijlociu, care iarăși au avut legătură directă cu Dumnezeu Adevărat, dar L-au înțeles și L-au exprimat după felul lor, au venit apoi evreii cu modul lor de înțelegere… dar „toate religiile au Unul și Același Dumnezeu.” Cam aici ar fi foarte scurt de spus aceste lucruri. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre dumnezei diferiți, ci despre același Dumnezeu care S-a manifestat sau a fost înțeles în mod diferit. Bineînțeles, aceasta este o viziune cum nu se poate mai greșită din punct de vedere ortodox, pentru că nu poate să existe un Dumnezeu Adevărat, decât Cel care S-a manifestat și care a înțeles modul cel adevărat. Ce înseamnă acest lucru ? înseamnă că atunci când „tu” te închini la Dumnezeu, ai în mintea ta o anumită viziune. Dacă viziunea pe care o ai în mintea ta, este cea la care te închini, acum există două posibilități : dacă ceea ce ai în mintea ta, corespunde cu Adevărul, înseamnă că te închini la un Dumnezeu Adevărat !; dar dacă ce tu ai în mintea ta, este diferit de ceea ce este în realitate, înseamnă că ajungi să te închini la un idol, la ceva ce nu există. Și asta este adevărata idolatrie! De multe ori, noi vorbim despre idolatrie gândindu-ne la „idoli” – că idolatrii erau toți acei oameni care se închinau la statui. Dar idolatria cea adevărată înseamnă să te închini la un dumnezeu care nu există. Aceasta este idolatria. Adică, tu în mintea ta, să cugeți, să gândești, să inter-relaționezi cu ceva ce nu există în realitate. Aceasta este idolatria. De aceea, eu știu că mă închin la Dumnezeul lui Adam, al lui Avraam, al Proorocilor, al Apostolilor, al Sfinților Părinți. Acesta este Dumnezeul meu! Dumnezeul care S-a arătat lui Avraam, S-a arătat lui Moise, S-a arătat Proorocilor, S-a întrupat, a fost cunoscut de Sfinții Apostoli, a fost văzut de Sfinții și dumnezeieștii Părinți, pe acest Dumnezeu Îl mărturisesc și Îl slăvesc. Și de aceea, la ce mă închin eu, mărturisesc că este Dumnezeul Cel Adevărat, pentru că așa a fost văzut și cunoscut. Ce spune Sfântul Ioan : „ ceea ce au văzut ochii noștri, ceea ce au pipăit mâinile noastre.” Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un principiu impersonal, ceva inaccesibil. Dumnezeu nu ar fi fost cunoscut dacă nu s-ar fi descoperit. Cu alte cuvinte, nu noi Îl accesăm pe Dumnezeu, ci Dumnezeu vine către noi și se descoperă.
-Da, să înțelegem că sunt mai multe manifestări ale Lui Dumnezeu, care se contrazic între ele, dar care toate sunt adevărate.
-Cam așa se dorește a se spune.
-Dar asta nu este o înșelare ?
-Păi este o înșelare! Trebuie să știm că înșelarea este cea mai mare lucrare a diavolului. Dacă credem în diavol… bine aici este altă problemă și altă discuție. Dar dacă ar fi să ne luăm după referatul Dumnezeieștii Scripturi, știm foarte bine că prima lucrare pe care a făurit-o diavolul cu primii oameni în lume, a fost înșelarea. Însuși omul a căzut în neascultare, înșelat fiind de diavol, arătându-i o cale spre cele dumnezeiești, fără Dumnezeu. Și omul a căzut în înșelare. De aceea „a ști cu adevărat”, să știi al Cărui Dumnezeu te închini, este o lucrare care nu poate fi împlinită decât în Biserică. Omul poate fi ușor înșelat, ușor sedus, de diferite practici… și să considere că acele practici sunt cu adevărat de sorginte divină. Dar cine îi garantează lui ? Care este acel garant care să-i arate lui, că ceea ce simte el, că ceea ce accesează el, este cu adevărat benefic, că îl duce cu adevărat la Dumnezeu Adevărat ?! Nu are o garanție ! El accesează niște forțe, accesează niște energii, dar știe că acele energii sunt de sorginte divină sau demonică ?! Aici este problema. Și știm foarte bine că în general filozofiile orientale, nu operează cu această distincție. Adică, tot ceea ce este supra-natural, tot ceea ce depășește sensibilul, și ne aruncă în sfera inteligibilului, în mod automat este „divin”. Și este o mare eroare. Nu tot ceea ce este nevăzut, este și dumnezeiesc. Nu tot ceea ce este spiritual, este de natură benefică. Aceasta nu înțelege omul de astăzi. Dar de dragul exoticului, de dragul de a-și depăși „condiția umană”(mizeră), de îndată ce vede că accesează lucruri care îl ridică puțin din sfera aceasta a „firescului”, a naturalului, consideră imediat că tot ceea ce îl ajută să depășească această condiție „mizeră” și naturală, este de sorginte divină. Neștiind că diavolul este „cel mai mare făcător de minuni” !
-Părinte, o altă concepție yoghină este că „eu nu am nevoie de Biserică”. Se referă nici la Biserică ca și locaș de cult, la Biserică în general ca și Taina Botezului… și așa mai departe. Aceștia spun că Dumnezeu este mai presus decât orice religie, decât orice Biserică, și acest lucru se îmbină cu modul acesta sincretist de care spuneați mai înainte. De fapt spuneți-ne vă rog: există o explicație, din ce motiv avem noi nevoie să fim în Biserică ? Care este legătura între Biserică și Hristos ? Așa… mai pe scurt puțin…
-Biserica este Trupul Lui Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel. Dar nu această definiție interesează pe aceste persoane. Ideea care este ? În Biserică, putem să avem cu adevărat acces la Hristos, și să avem acces cu adevărat la aceste energii care sunt cu adevărat dumnezeiești. Nu înseamnă că în Biserică nu poți cădea în înșelare, nu înseamnă că în Biserică nu te poți rătăci, nu înseamnă că nu te poți pierde ! Nu toți se mântuiesc. Aceasta este o corabie ce „călătorește pe valurile acestei vieți”, este o „călătorie” cu multe primejdii. Dar aici ai garanția că dacă trăiești potrivit Învățăturii Lui Hristos, te poți mântui! Aceasta este problema. Biserica nu este o instituție care îți impune unele reguli. Din păcate s-a inoculat o mentalitate foarte greșită despre Biserică. Cine este vinovat ? Nu suntem noi în măsură, acum, să arătăm cu degetul. Sunt poate mulți vinovați. Însă, ar trebui să înțelegem că fără Biserică, nu este mântuire. Biserica nu reprezintă nici episcopul, nici preotul, Biserica este întreaga Ceată a celor care cred în Hristos și-L mărturisesc pe Hristos : duhovnici, oameni simpli, preoți, episcopi, care trăiesc cu adevărat potrivit Lui Hristos. Ce spune Hristos : „cel ce mă iubește, păzește poruncile Mele.” Cu alte cuvinte, Biserica nu stă într-una sau în două persoane. Și în Biserică, datorită experienței, pentru că aici este ceea ce ne dă „garanția mântuirii”, nu Biserica, ca și instituție, ci experiența celor care au trăit în Biserică, a celor dinaintea noastră care s-au confruntat cu ispite, cu încercările, cu greutățile, care au experimentat trăirile, de multe ori demonice, și pot da mărturie despre acest lucru. Aici găsim în Biserică, pe aceasta o găsim : experiența milenară a celor care au dorit în mod sincer și autentic să-L găsească pe Hristos, și L-au găsit ! putem să căutăm în altă parte, nici o problemă, putem să mergem pe ce căi vrem. Dar aici este o cărare bătută, bătătorită de Sfinții Părinți, de cei care s-au nevoit, au postit, s-au rugat, au căzut, s-au ridicat, și în cele din urmă au ajuns la Hristos. Aceasta ne oferă Biserica! Nu ne oferă doar niște ritualuri. Aceasta este foarte important să reținem, și din păcate, astăzi, foarte mulți înțeleg prin Biserică, doar ritualuri. Nu mai înțeleg o tradiție Vie, în care omul, cu adevărat, dintr-un mod de viață, trece la un alt mod de viață, dumnezeiesc. Aceasta nu se mai înțelege. Și din păcate pentru mulți, Biserica constituie : botezuri, cununii, masluri și alte lucruri… pentru mulți, ritualuri lipsite de sens și de conținut, pentru cei mai mulți. Nu mai înțeleg bogăția lăuntrică, duhovnicească, care înseamnă experiență, înseamnă cercetare, înseamnă rugăciune neîncetată, înseamnă asceză, toate ceea ce reprezintă cu adevărat „nucleul” și viața Bisericii. Pentru că fără acestea nu există Biserică. Pentru că fără acestea nu există Hristosîn viața noastră. Aceasta nu înțelegem. Și de aceea, fără Biserică, nu se poate nimeni mântui ! Aici avem Harul Mântuitor, aici avem „calea bătătorită” de cei care s-au nevoit… s-au nevoit atât de mult ! Și de aceea, pe baza mărturiilor și a experiențelor, avem și noi acces la aceeași trăire, ca să fim și noi părtași la același Har Dumnezeiesc și îndumnezeitor!
-Da! Părinte: o ultimă întrebare ! Yoghinii și ezoteriștii, cu toate nuanțele lor : reiki, prananadi, yoga, bioenergie, radiestezie… sau cum se mai numesc, aceștia spun că yoga nu este o religie, o credință, ci … o tehnică. Cu toate acestea, ei răspândesc ideea că ei nu cred în dogme, că Dumnezeu este mai presus de dogme. Cu toate acestea, ei răspândesc „dogma reîncarnării” și „dogma dumnezeului impersonal”. Nu este aceasta o contradicție?
-Exact! Este foarte adevărat. Că Dumnezeu nu este dogmă. Este foarte adevărat că Dumnezeu este mai presus de cuvânt, este mai presus de orice sens și de orice noțiune creată. Tot ceea ce exprimăm noi despre Dumnezeu, nu exprimăm despre Dumnezeu. Pentru că tot ceea ce ține de planul creat, orice idee, orice cuvânt, orice noțiune, nu are cum să definească „Necreatul” și „Nedefinitul”. Este foarte important acest lucru. Și într-adevăr, Dumnezeu nu este cuprins în dogme. Dogmele, la rândul lor, nu au apărut ca moduri de definire a Lui Dumnezeu. De aceea teologia apuseană, ce spune : „cu cât citești mai mult despre Dumnezeu, Îl cunoști pe Dumnezeu”! Cu alte cuvinte, dacă ai citi 12 volume de teologie dogmatică, „ai ajuns la cunoașterea Lui Dumnezeu”! Ceea ce este o aberație. Dumnezeu este mai presus de orice : noțiune, idee; și de aceea, ceea ce avem noi, despre Dumnezeu, cuprins în Sfânta Scriptură, este doar ce a descoperit El, ce ne-a descoperit. Aceasta este mărturia noastră. Atunci, că au fost cuprinse în anumite noțiuni dogmatice, anumite învățături, nu au fost cu scopul de a-L defini pe Dumnezeu. Sau că aceste dogme sunt moduri de cunoaștere a Lui Dumnezeu. Ci s-au cuprins în anumite noțiuni dogmatice, acele învățături necesare ca omul să nu cadă în idolatria de care vorbeam. Adică să nu ajungă ca mintea lui, să se închină la un fals dumnezeu. Acesta a fost scopul dogmelor. Nu să-L definească pe Dumnezeu, nu ca prin aceste dogme, omul să ajungă la cunoașterea Lui Dumnezeu. Aceste dogme, aceste învățături, sunt cele care te țin în „Dreapta Învățătură” și care îți „zugrăvesc” în mintea ta, pe Dumnezeul Adevărat. Ca nu cumva, tu să ajungi să te închini la alt dumnezeu. Pentru că trebuie să fim foarte conștienți că niciodată nu are cum să fie egal Dumnezeul ortodoxului, cu dumnezeul protestantului și cu dumnezeul catolicului. Dumnezeul nostru, al ortodocșilor, este un Dumnezeu care Iubește, care sfințește. Avem Sfinți, moaște, avem pe Maica Domnului ! Pentru dumnezeul protestantului, Maica Domnului e „o simplă femeie care a mai avut alți copii”. Deci iată cum în mintea fiecărui credincios în parte, este un dumnezeu diferit. Și n-am cum să spun că Dumnezeul ortodocșilor este la fel cu dumnezeul catolicilor, al protestanților, cu atât mai mult al hindușilor. Deci, fiecare îl avem în mintea noastră, pe acel „dumnezeu” pe care vrem să îl accesăm, un dumnezeu diferit. Și atunci, dogmele, sunt cele care statornicesc în mintea mea, învățătura despre Dumnezeu, Cel care S-a descoperit. Dar nu ajung așa să-L cunosc pe Dumnezeu! Dogmele nu sunt „moduri de procurare” ale cunoașterii Lui Dumnezeu! Noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin propria experiență, prin Duhul Sfânt. De aceea, doar părtășia la Duhul Lui Dumnezeu, prin Harul Duhului Sfânt, omul se poate ridica la cunoașterea Lui Dumnezeu! Nicidecum altfel!
-Deci, să înțelegem că dogmele sunt „parapeții de pe marginea drumuluicare nu ne lasă să cădem în prăpastie”.
-Exact!
-Și „ei” vor să desființeze acești „parapeți”, tocmai pentru a ne duce în „prăpastie”!
-Exact!… treaba lor ! Și dacă ar fi să ne uităm în istoria Bisericii, „acești parapeți”, nu au fost din totdeauna. Dar când Biserica a văzut că „pică în prăpastie”… și unii „pică”… ce-au făcut ? Au pus bariere. Cum face omul ? Dacă vede că o cărare trece pe lângă prăpastie, ce face, mai bună e o cărare mai aproape de prăpastie sau pune o barieră ? Logic, va pune o „barieră” ! Deci, sunt lucruri care au apărut din interes. Biserica nu a dorit niciodată „să creeze un sistem”. Mă refer la Biserica Ortodoxă. Nu a dorit să creeze un sistem doctrinar. Ci toate dogmele au apărut din necesitatea asigurării mântuirii credincioșilor. De aceea, dogma reîncarnării, de care ați pomenit, bineînțeles, nu-și are locul nicidecum în învățătura de credință, chiar dacă unii mai vin și cu argumente din Sfânta Scriptură, să-și găsească „odihna minții”, și chiar sunt creștini ortodocși care în mintea lor acceptă reîncarnarea. …. Ideea este foarte simplă : Dumnezeul nostru este un Dumnezeu personal, al Iubirii. Faptul că se vorbește de reincarnare, vine cu totul în contrast cu învățătura ortodoxă și biblică despre Crearea omului, omul ca făptură creată, cu trup și suflet, creat în mod deosebit. De aceea când am vorbit despre antropologie, am spus foarte clar că trupul și sufletul sunt create concomitent, în același timp, în aceeași lucrare specială a Lui Dumnezeu. Nu vorbim despre o creare separată a sufletului de trup. Și Sfânta Scriptură arată în mod clar : suflarea de viață pe care o dă Dumnezeu omului celui dintâi, nu este sufletul, ci este Harul Său ! Harul Duhului Sfânt ! Nu este sufletul ca o realitate suprapusă peste trup, superioară trupului, de care se folosește ca de o închisoare pentru un „ciclu de reîncarnări” … „samsara”, necontenit, pentru ca apoi să se ridice în „nirvana”. Aceasta este învățătura lor, treaba lor, fiecare alege, dar, să fii creștin, să fii ortodox, și să mai crezi și în reincarnare, este o mare aberație. Înseamnă că nu-ți cunoști credința ortodoxă și înseamnă că nu știi ce înseamnă să fii om, în credința în Hristos.
-Da! Părinte, vă mulțumim foarte frumos ! Am dorit să vă punem aceste întrebări pentru a lămuri și a „demonta”… a fost suficient pentru cine este cu bună intenție și vrea să priceapă. Ideea este „să demontăm” aceste manipulări făcute de niște „maeștrii guru” sau...
-…Bine, ei ca să aibă un ascendent… foarte mulți spun : „puteți să rămâneți creștini ortodocși mai departe!”… la fel se întâmplă și cu artele marțiale. Foarte mulți spun : „sunt doar exerciții fizice!”, ne-conștientizând că în spatele acestor exerciții fizice stă o anumită viziune despre om, o anumită viziune despre Dumnezeu, despre Creație, care toate, te fac și te duc la un anumit mod de a trăi. Aici este problema, că-ți schimbă modul de viață, modul de a gândi, și implicit modul de viețuire creștinesc, pentru că aici este totul! Ajungi să… mai am eu credincioși care umblă cu mâinile ridicate în jurul Bisericii ca să „recepteze” tot felul de energii, neștiind că Adevărata energie este înăuntrul omului - în inima noastră, acolo este Energia, pe care Hristos a pus-o de la Taina Sfântului Botez.
-Atunci credincioșii sunt influențați și ei…. din internet sau atâtea curente asiatice.
-Bineînțeles, trăim într-o lume în care sincretismul este la putere. Se încearcă în numele unei religii, a „păcii, a iubirii”, să se facă o „ciorbă universală” în care toate religiile să se confunde în una singură, să se vorbească de aceeași divinitate, unică …. Și așa mai departe.
-Și atunci, apare întrebarea: „ei” spun că sunt împotriva acestui „plan mondial” și tocmai „ei” practică…
-Păi nu știți „psihologia inversă”? Ca să poți să convingi pe cineva de un lucru, spui că ești împotriva lui. Trebuie să fim cu multă luare aminte, cum am spus, înșelarea este cea mai mare lucrare a diavolului, pentru că nimic nu este mai important ca omul să poată discerne Adevărul de minciună și Lumina de întuneric. Din păcate întunericul i se propune ca lumină și minciuna se propune ca Adevăr. Și dacă nu vom fi în Lumina cea Adevărată a Lui Hristos, să putem discerne Adevărul de minciună, foarte ușor vom fi înșelați, așa cum din păcate și Adam a pățit în Rai, așa cum și duhovnici și Mari Părinți au pățit în decursul vieții. Nimeni nu este lipsit de înșelare ! De aceea cartea Sfântului Ignatie Briancianinov - „Despre înșelare” – ar trebui citită, să vedem cât de mare este înșelarea diavolului și cât de mare este lucrarea lui în acest sens.
-Mulțumim frumos, părinte !
Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=mXiPrvbd8L0&t=793s
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/08/ortodoxie-si-ezoterism-o-analiza.html
Sursa: ASTRADROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu