joi, 26 septembrie 2019

Sfantul Domnitor Neagoe Basarab

Sfantul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotarata in sedinta de lucru a Sfantului Sfantului Sinod din 8-9 iulie 2008, alaturi de cea a Sfantului Ierarh Iachint de Vicina si a Sfantului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemna a canonizarii a avut loc la Bucuresti, de praznicul Sfantului Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe 26 octombrie.

Sfantul Neagoe Basarab a fost domn al Tarii Romanesti intre anii 1512 si 152. A fost inmormantat in gropnita domneasca de la Curtea de Arges, ctitoria sa, iar pe piatra de mormant sta scris: "A raposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod si Domn a toata Tara Romaneasca si a partilor dunarene, in luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani si jumatate. Si rog pe cei ce Dumnezeu ii va ingadui sa vie dupa noi, sa pazeasca adapostul acesta mic si lacasul oaselor mele, ca sa fie nestricat“.
Conicarul Gavriil Protul, in "Viata Sfantului Nifon", patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfantul Neagoe Basarab: "Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit?... Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele Sau si ploaia si peste cei buni, si peste cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie". Tot din aceasta lucrare, aflam ca Neagoe l-a avut profesor si duhovnic pe Sfantul Nifon: "Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale".

A facut donatii manastirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Tara Romaneasca. A fost ctitor al multor biserici din tara si autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii romanesti, "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie", lucrare cu un continut moral-crestin.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan;
- Sfintei Mucenite Hira si a dreptului Ghedeon.

crestinortodox.ro

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu