Anita Nandris-Cudla s-a nascut in anul 1904, in localitatea Mahala, din regiunea Cernauti, in Bucovina, si a trecut la cele vesnice in ziua de 30 iulie 1986, in aceeasi localitate, fiind inmormantata in cimitirul satului.
Deportata intr-o zona salbatica, ca detinut politic, Anita a avut puterea de a-si scrie viata, asa cum a trait-o, intr-o lucrare memorabila: "20 de ani in Siberia. Amintiri din viata". Anita isi incepe manuscrisul cu urmatorul gand: "Prin cate poate trece o fiinta ominiasca fara sa-si dia seama..."
Anita Nandris-Cudla
Anita Nandris Cudla s-a nascut in anul 1904, in localitatea Mahala, din regiunea Cernauti. Parintii sai, simpli tarani, pe numele lor Dumitru Nandris si Maria Lazar, au primit de la Dumnezeu sapte copii, intre care sase baieti si o fata. Anita a invatat la scoala din sat, dupa care s-a casatorit si a nascut trei copii.
In iunie 1940, conform tratatului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei si tinutul Hertei ies de sub administratia romaneasca si trec sub cea ruseasca. Astfel, incepe o perioada cumplita pentru populatia romaneasca din aceste regiuni. Cei care nu au apucat sa treaca granita, in sudul Bucovinei, sunt ridicati din case, in timpul noptii, imbarcati in trenuri si trimisi in Siberia. In jur de 13.000 de romani din nordul Bucovinei au trait groaza deportarii.
In noaptea zilei de 13 iunie 1941, Anita a fost ridicata din casa, impreuna cu cei trei copii ai sai (11, 14 si 17 ani), pentru a fi deportata in Siberia, dincolo de Cercul Polar. Impreuna cu ea au fost luati pe sus si alti peste sase sute de consateni, de toate varstele. Despre acea noapte, Anita avea sa scrie: "Cand a inceput sa scoata lumia din casa, sa o incarce pe masini, s-a inceput un zgomot prin sat, de iti paria ca e sfarsitul lumii. Glasuri de femei bocind, cum bocesc in urma mortului, copii racnind, felurite glasuri, care la piept micuti, care mai marisori. Vitele prin grajduri ragiau, parca presimtiau ca raman fara stapan, canii in legatoare urlau. O mare groaza si frica a fost noaptea acia."
Astfel, impreuna cu cei trei copii, lasandu-si in urma sotul si pe mama ei, care era grav bolnava, Anita este inghesuita intr-un vagon de vite, fara ferestre, intr-un tren ce pornea spre Siberiu. In ultima clipa, ea reuseste sa lase un mesaj pentru mama ei, scris pe o batista, prin care o incredinta in grija unor vecine.
Dupa ce a ajuns in Siberia, doar pentru faptul ca era romanca, Anita Nandris-Cudla a trait numai pentru a-si ajuta copiii sa supravietuiasca. Sentinta: munca silnica. Astfel, biruind cu greu suferintele cauzate de tifos, Anita este inchisa vreme de doua luni, pentru ca nu a reusit sa-si implineasca norma de munca.
In anul 1959, Anita Nandris Cudla se va intoarce acasa, impreuna cu cei trei copii. Abia dupa doi ani, in ziua de 13 iunie 1961, dupa exact 20 de ani de surghiun, Anita a putut sa intre in posesia casei pe care o ridicase in tinerete, impreuna cu sotul ei.
Fiind indemnata de un frate, Ioan Nandris, ea a inceput sa scrie, cat mai natural, tot ceea ce a patimit in lunga pribegie. Este o marturie unica, care s-a pastrat in chip minunat vreme de doua decenii, pana a fost publicata, in anul 1991. Cartea este o marturie zguduitoare privind prezenta romaneasca in "Arhipelagul Gulag". In anul 1992, cartea a fost distinsa de Academia Romana cu premiul "Lucian Blaga".
In pofida lucrurilor teribile pe care le-a intampinat, Anita Nandris-Cudla nu ridica nici un cuvant de acuzare pentru cei care au condamnat-o la moarte, traindu-si viata in perspectiva mantuirii prin suferinta.
"In aceasta salbaticie a Siberiei a luptat pentru supravietuire 20 de ani. Aceasta extraordinara mama si-a ocrotit copiii cu pretul vietii, dovedind o putere de sacrificiu si o rezistenta morala de exceptie" (Gheorghe Nandris).
Credinta puternica in Dumnezeu, gandul la datoria de a-si salva copiii si de a supravietui cu orice pret, pentru a-i putea aduce inapoi, la o viata normala, precum si dorinta de a-si revedea familia si pamantul natal au facut-o pe Anita sa treaca peste greutati inimaginabile. In finalul manuscrisului, Anita spune: "Aciasta dragoste si iubire de familie ni-a dat putere in toate greutatile si am putut rezista si ni-am salvat viata."
"Cartea este o revelatie si s-ar cere primita ca atare. Dupa o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastra ca neam ar trebui sa dispara. Cartea aceasta, care nu numai ca se cere neaparat citita, dar ar merita sa fie asezata, prin biblioteci, intr-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine" (Monica Lovinescu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu