joi, 30 ianuarie 2014

Parintele Eftimie Mitra: “Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara”

In scrisoarea catre parintele Iustin Parvu, parintele Gheorghe Calciu, nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva, mentioneaza ca: “daca din diferite ratiuni voi fi dezgropat”…

Scrisoarea e un act de smerenie profunda in duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

   Afland de vestea neputrezirii trupului parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa nu putem spune decat ca ne-am bucurat. Martirul anticomunist a fost placut lui Dumnezeu pentru viata sa exemplara, cu caderile si urcusurile momentelor prin care a trecut. Indiferent daca, sfintele sale moaste, s-ar fi dezgropat sau nu, cei care i-au cunoscut viata stiau ca e un placut al lui Dumnezeu. Parintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”, cu radacini in manastirea Petru Voda, unde l-a si cunoscut pe preotul marturisitor, spune ca scrisoarea trimisa parintelui Justin Parvu e un act de smerenie fiind interpretata de mass-media in mod fortat ca fiind un act oficial testamentar.

-L-ati cunoscut pe părintele Gheorghe Calciu?
-Cu mila lui Dumnezeu l-am întâlnit de câteva ori la manastirea Petru Voda. Eram rasofor și am purtat câteva discuții cu sfintia sa. I-am luat si patru interviuri pe care le-am publicat in revista “Puncte Cardinale” si alte cateva publicatii. Nu as putea spune ca l-am cunoscut atat de aproape, dar a fost suficient cat sa imi dau seama ca nu era un om ca noi ceilalti. Avea un duh de pace care se simtea in preajma sa. In acelasi timp se vedea la sfintia sa si o fermitate pornita dintr-o convingere interioara.

-In ce consta aceasta fermitate?
-In primul rand in crezul sau si in dragostea de neam. Vorbea clar si fara ezitari despre erezia ecumenista, despre cipurile biometrice, despre neam si tot ceea ce este romanesc. Cand am fost prima data la manastire, ca pelerin, am primit de la parintele Iosif Pasca un manunchi de foi xeroxate care cuprindea cele sapte cuvinte ale parintelui Calciu. In acele cuvinte se vedea taria de caracter si puterea cuvantului parintelui Calciu. Asa am inceput sa prind drag de sfintia sa. As recomanda oricui sa le citeasca, chiar daca sunt din perioada comunista, ele sunt valabile si azi, cu atat mai mult cu cat ce se intampla atunci se repeta azi, dar sub alta forma.

-Ati aflat ca a fost dezgropat? Trupul sau a fost gasit neputrezit? Care e cauza nestricaciunii?
-Da, am aflat si m-am bucurat mult cand am vazut acele imagini la televizor. Picioarele erau intacte. Din pacate doar atat s-a putut vedea. Unii spun ca acest lucru se datoreaza substantelor chimice cu care a fost tratat pentru a nu putrezi pana in tara. Trebuia adus din America pentru a fi ingropat la manastirea Petru Voda, conform dorintei sale. A vrut sa fie ingropat in acelasi loc cu parintele Justin si alti colegi de suferinta din inchisori. De asemenea si dorinta parintelui Justin a fost sa fie ingropat tot in cimitir alaturi de camarazii sai de suferinta. Nu sunt in masura sa ma pronunt, nu sunt specialist chimist. Alte motive de neputrezire a trupului pot fi pacatele sau blestemul. In acest caz ar fi trebuit sa creasca parul si unghiile, sa miroase urat, sa se innegreasca si sa se umfle, ceea ce nu s-a intamplat. Asa ca aceasta ipoteza pica din start. Consider ca neputrezirea este datorata sfinteniei vietii sale, a cugetului sau smerit si plin de pietate fata de tot ce poate fi duhovnicesc. Ca sa fie sfant nu trebuie neaparat sa aiba sfinte moaste, asta e o dovada pe langa sfintenia vietii, pe langa tot trecutul sau demn si evlavios. Daca exista si aceasta dovada, cu atat mai mult putem spune ca e sfant. M-as indoi ca aceste substante chimice sa isi faca efectul si dupa sapte ani. Indiferent care ar fi motivele neputrezirii trupului, nu gresim sa spunem ca e sfant.

-Sunt unii care spun ca parintele Teodot si cei care l-au dezgropat sunt infiltrati ai SRI-ului si au avut ca scop profanarea parintelui Calciu.
-Ma tem ca asta e o diversiune a celor ce au vrut cu orice pret sa nu se afle ca trupul parintelui a fost gasit neputrezit. E un fel de a arunca cu noroi in altcineva pentru a nu se vedea mizeria in care te afli. Cine spune acest lucru despre Teodot, ori nu-l cunoaste, ori are anumite scopuri ascunse. Il cunosc pe Teodot de cand a intrat in manastire. E un om onest si ravnitor in cele duhovnicesti si asta se vedea inca de pe vremea cand era frate incepator. Parintele Justin avea mare incredere in el, tocmai pentru ca era foarte sincer in felul in care punea problema vietii monahale si a mantuirii. De profanare nu poate fi vorba. Sunt convins ca a facut-o din evlavie. In Moldova e obiceiul ca la sapte ani dupa decesul cuiva sa se faca dezgroparea. Se intampla ca unii sunt neputreziti din cauza unor pacate grele sau a unor blesteme si in cazul acesta trebuiesc facute dezlegarile de rigoare. Teodot are evlavie la sfintii marturisitori care au patimit in inchisorile comuniste; in acest context, e de inteles ca era cumva nerabdator sa gaseasca sfintele moaste pentru a le pune la inchinare ca si altii sa se poata bucura duhovniceste de acest lucru. Aceasta din respect si nicidecum cu intentii de profanare. Cine gandeste cat de putin isi da seama de aceasta de la sine.

-Cei care sustin asta sunt tocmai din preajma parintelui Justin.
-Sa nu credeti ca toti din preajma parintelui Justin sunt sinceri. Cu durere o spun. Unii au stat pe langa parintele sa isi faca imagine, altii sa-l compromita, iar altii din dragoste sincera si curata fata de sfintia sa. Nu cred ca ar fi bine sa intru in astfel de detalii, cel putin deocamdata nu cred ca e cazul. Din pacate multi au preluat anumite stiri fara sa le verifice.

-Cine sunt aceia?
-Deocamdata nu cred ca e cazul sa dau nume, dar daca va fi nevoie nu voi ezita. Promit.

-Fiul parintelui Calciu a intervenit cerand sa fie reinhumat.
-Daca fiul parintelui Calciu ar avea cat de putina traire duhovniceasca nu ar fi procedat astfel. Din respect fata de parintele Calciu nu doresc sa discut despre acest subiect. Sunt altii mai in masura sa vorbeasca despre acest lucru. Fosti colegi ai parintelui care ii cunosc familia mai de aproape. Totusi cred ca cineva l-a pornit intr-o anume directie. Indiferent ce ar fi fost, nu a procedat corect sa ameninte manastirea cu chemarea in instanta. Cred ca lucrurile se puteau rezolva discutand cuviincios, nu cu scandaluri publice si amenintari.

-Ei spun ca parintele Calciu a lasat in testament sa nu fie dezgropat.
-Ati vazut acest testament? La vazut cineva in original?

-Nu l-am vazut, dar in presa se spune despre un testament in care se specifica acest lucru.
-Despre existenta unui testament nu putem vorbi atata timp cat nu exista un document original. Daca acest document exista cu adevarat ar fi bine facut public, fotografiat sau scanat. Poate va referiti la ultima scrisoare catre parintele Justin. Juridic vorbind, aceasta scrisoare nu are valoare testamentara, e o scrisoare plina de piosenie transmisa parintelui Justin in care ii multumeste pentru primire. In scrisoarea respectiva e exprimata trairea intr-un duh profund ortodox, autentic trait. Pocainta si smerenia ca mod de viata nu ca un comportament impus. Sa reflectam putin la ceea ce spun Sfintii Parinti despre constiinta de a fi pacatos. Sfantul Marcu Ascetul spune ca sfintii nu din smerenie spuneau ca sunt pacatosi, ci din convingere. Un sfant este convins despre sine ca e cel mai mare pacatos nefiind nevoie sa recurga la exercitii de smerenie. Pe parintele Justin Parvu nu l-am auzit niciodata sa spuna despre sine „eu, smeritul” sau „eu, pacatosul” dar era convins ca e cel mai pacatos om de pe pamant fara sa exteriorizeze acest simtamant. In aceasta scrisoare parintele Calciu transmite duhul acesta autentic ortodox pentru ca a avut revelatia sfinteniei sale si si-a cautat loc de ingropare in Romania. E clar ca de aceea a fost pe la manastire, pe la parintele Justin. Dupa aceasta intalnire ii scrie o scrisoare, prin care il roaga sa ii fie primit trupul in manastire, in cimitirul manastirii, indiferent daca va pleca din aceasta viata in Romania sau in America. In aceasta scrisoare nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva spune ca daca din diferite ratiuni, cum ar fi de exemplu o noua cladire sau alte cauze, va fi dezgropat si i se va gasi trupul neputrezit atunci sa fie ingropat in alta parte si dat uitarii. Aceasta e o marturie cutremuratoare a parintelui Calciu care a avut revelatia propriei sfintenii, dar in acelasi timp traind profund pocainta. O revelatie asemanatoare a avut si parintele Ilie Lacatusu de la Bucuresti. Cu putin timp inaintea decesului, parintele Lacatusu, aflandu-se pe patul spitalului, a spus ca daca va pleca din aceasta lume in 22 iulie si sotia sa va muri peste 15 ani sa fie ingropata langa el. Daca parintele Calciu vroia sa nu fie descoperit ar fi ramas in America si acolo nimeni nu l-ar mai fi dezgropat. Parintele Calciu stia de acest obicei, al dezgroparii dupa sapte ani, in Moldova. Pentru a sta ascuns, un loc mai potrivit decat America nu s-ar fi gasit. E clar ca acesta e un exemplu de pocainta vie. Scrisoarea respectiva dovedeste fara tagada ca este sfant, dupa felul cum scrie. Interpretarea fortata a scrisorii parintelui Calciu catre parintele Justin este un abuz din partea celor care au vrut sa tagaduiasca neputrezirea trupului parintelui Calciu. In cazul in care am lua continutul scrisorii ad litteram am putea spune ca e o dorinta personala si nicidecum un testament. Parintele Justin a predicat la inmormantarea parintelui Calciu desi in textul scrisorii se specifica dorinta ca nici un preot sa nu rosteasca vreun cuvant despre sfintia sa. "Incalcarea" acestei dorinte dovedeste ca parintele Justin a privit scrisoarea ca pe un gest de smerenie si nicidecum ca pe un testament. Daca vedem scrisoarea in duhul profund ortodox ne dam seama, fara prea multe stradanii, ca e vorba de o inalta traire duhovniceasca pe care o intalnim si la multi dintre sfinti. Uitandu-ne putin in canonul Sfantului Andrei al Cretei de la rugaciunea de iesire cu greu a sufletului, la anumite cantari, vedem o mare asemanare cu felul in care parintele Calciu a scris aceasta scrisoare. E deosebit de frumos felul in care se expune vederea starii de pacatosenie. Desigur nu s-a inspirat de acolo, dar duhul si felul in care se pune problema trecerii din viata aceasta e acelasi. Cred ca in cantarea a sasea sau a saptea, nu imi amintesc exact, Sfantul Andrei scrie intr-un duh foarte smerit, autentic ortodox, ca omului nu-i este de folos ca trupul sa fie cantat de oameni in timp ce sufletul se chinuie in iad. Acest mod de a vedea pacatosenia, in canonul respectiv, seamana foarte mult cu duhul scrisorii parintelui Calciu. De aici se vede clar trairea sfinteniei sale. Desi stia ca trupul ii va fi gasit neputrezit, a preferat sa se considere cel mai mare pacatos spunand ca acest fapt se datoreaza pacatelor si nicidecum din motive de sfintenie. Dorinta ca descoperirea moastelor sale sa fie tainuita e un alt semn de traire profunda pe care doar un om duhovnicesc o poate percepe. O parte a presei s-a hazardat in a-si da cu parerea despre lucruri pe care, practic, nu are cum sa le perceapa in adevaratul lor inteles. Acest exemplu il avem si in Evanghelie. De multe ori, Mantuitorul Iisus Hristos, dupa ce savarseste o minune, a cerut ca aceasta sa fie tainuita.

-Atunci de ce s-au grabit sa il reingroape atat de repede? S-au temut de amenintarile fiului parintelui Calciu?
-Felul in care au decurs lucrurile dovedeste ca s-au temut de ceva. Nu as putea spune exact de ce s-a procedat astfel, dar se vede ca lucrurile au fost putin cam fortate. Cred ca in acea situatie trebuia mai mult discernamant. Cu putin inainte, un an sau doi, au fost gasite moastele parintelui Atanasie Stefanescu. A fost pentru toti o bucurie si nimeni nu s-a scandalizat. De ce a fost nevoie acum de acest circ ieftin? Nu s-a facut nici o cercetare, totul s-a facut in mare graba.  Cine a avut interesul si ce s-a castigat?

-Ce ar fi facut parintele Justin in calitate de staret al manastirii, daca era in viata, tinand cont de situatia de fata?
-Greu de spus. Cine ar putea sti ce decizie ar fi luat? Ce pot sa va spun e ca l-ar fi cinstit ca pe un sfant. Cu siguranta va pot spune ca parintele Justin nu ar fi cedat presiunilor de nici un fel. Ar fi gasit solutia cea mai potrivita. In primul rand cred ca s-ar fi rugat ca Dumnezeu sa il lumineze ce sa faca si apoi ar fi luat o decizie. Ca staret ai responsabilitati uriase. E usor de dat cu parerea, dar cand sa iei decizii trebuie sa cumpanesti bine fiecare amanunt. Chiar daca l-ar fi reingropat, tinand seama ad litteram de cele mentionate in scrisoare, cred ca ar fi facut-o cu cinstea cuvenita unui sfant. Sa presupunem ca ar fi decis sa il ingroape. In acest caz, l-ar fi asezat cu cinstea cuvenita intr-un sicriu pentru inchinare anuntand ca va fi reingropat in data cutare facandu-i si o slujba. In felul acesta, cine ar fi dorit sa se inchine trupului sfintit sa o poata face pana la acea data. Poate l-ar fi lasat mai mult la inchinare, cel putin o perioada. Nu stiu sa spun, e chiar complicat sa raspund la aceasta intrebare. Cealalta varianta ar fi aceea ca spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor care au patimit in inchisori, sa il fi lasat pentru totdeauna la inchinare. Poate ca i-ar fi explicat fiului parintelui Calciu ca tatal sau e un sfant si ar fi bine sa ramana la inchinare. Poate l-ar fi convins sa isi schimbe anumite conceptii si sa urmeze exemplul de viata al tatalui sau. Vedem ca si alti sfinti care au patimit in inchisori au sfintele moaste la vedere. De exemplu parintele Ilie Lacatusu sau cei din osuarul de la Aiud. Aceasta e o marturie in plus prin care se dovedeste vizibil, pentru cei ce au nevoie de dovezi vizibile, ca acei „razvratiti” si „dusmani ai poporului”, cum erau catalogati de stapanitorii acelor timpuri, sunt placuti in fata lui Dumnezeu. Dar mai presus de aceste asa-zise dovezi e vorba de evlavia populara din Romania fata de sfinti. Si in alte tari ortodoxe sfintele moaste sunt puse la inchinare, tocmai pentru acest motiv, evlavia. Indiferent ce ar fi decis parintele Justin in aceasta situatie, parintele Calciu tot sfant ramane. Mai mult de atat nu stiu ce sa va spun.

-Credeti ca va fi canonizat?
-Cine credeti ca isi va asuma aceasta responsabilitate? Nu vedeti ca cei ce ar trebui sa faca primele demersuri in acest sens dau din umeri cand aud de sfintii din inchisori? Cat a fost in viata parintele Justin nu au zis prea multe impotriva, dar acum incep sa iasa la iveala. In ce priveste Sinodul nostru, nu cred ca se grabeste, cu atat mai mult ca se fac presiuni mari pe cai politice sa se ascunda trecutul legionarilor. Aceasta ca, in mod oficial, sa se dea noi interpretari, aceleasi pe care le-au dat si istoricii din perioada comunista.

-Ce interpretari?
-Din pacate istoria oficiala a Romaniei e facuta dupa cum poruncesc puternicii zilei. Cam asta e istoria oficiala. Chiar parintele Calciu spunea in acest sens: „adevarata istorie o are doar Biserica”. Crin Antonescu a incercat, sa propuna o lege prin care daca cineva vorbeste pozitiv despre legionari sa fie pedepsit cu inchisoarea. Nu stiu daca s-a reusit, dar in aceasta directie se tinde. Parintele Gheorghe Calciu, parintele Ilie Lacatusu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Justin Parvu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii care au suferit in inchisori cunoscuti sau necunoscuti au fost membri ai fratiilor de cruce. Asta asa ca sa intelegeti de ce mai marii nostri spun ca nu e cazul sa discutam inca despre canonizarea celor care au patimit in inchisori. Nu trebuie sa-i judecam, sunt si ei oameni, au greutatile lor, dar cam asta e situatia.

-Ce ati dori sa ii transmiteti parintelui Hariton?
-Ce sa ii spun? Daca am sa ii spun ceva am numarul de telefon al manastirii. Acum trece prin grele incercari. Nu e usor sa fii in pielea lui. Dumnezeu sa ii ajute sa tina flacara credintei mai departe, sa isi poata duce crucea, ca nu e usoara, sa poata mentine dragostea si unitatea in obste. Mai degraba le-as aminti parintilor din manastire ca printre ultimele cuvinte ale parintelui Justin a fost si acela catre obste in care a subliniat de cateva ori cuvantul unitate. Cine il iubeste cu adevarat pe parintele Justin sa nu nesocoteasca acest cuvant, acest indemn la dragoste si unitate, cel putin in acest caz e foarte necesar sa se tina seama de el.


Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu