Mărturia Sfintei Teodora despre trecerea prin vămile văzduhului

Din ’’Vămile văzduhului’’ de Protos. Nicodim Mândiţă

Aceasta vrednică de pomenit şi devotată slujitoare a lui Dumnezeu şi a Sfântului Vasile cel Nou– povesteşte Sf. Grigore, ucenic al Sfântului Vasile cel Nou – s-a întâmplat de s-a sfârşit din viaţa pământească, fiind ajunsă la adânci bătrâneţe de mulţi ani, după ce servise cu multă credincioşie Sfântului Părintelui nostru Vasile cel Nou. Atunci toţi s-au întristat de trecerea ei din această viaţă, fiindcă iubea pe Sfântul şi pentru că mijlocea pentru toţi la dânsul, căci intra şi vorbea cu el pentru trebuinţele lor, şi ieşind,dădea răspunsul aşteptat Multora le părea rău de trecerea ei din această viaţă, pentru că era o femeie pioasă, bună, blândă, miloasă, fără de răutate şi cu bună socoteală, făcându-şi slujba ei cu mare smerenie, sârguinţă şi devotament sfânt.

CONVORBIREA CUVIOSULUI GRIGORE CU SUFLETUL SFINTEI TEODORA

Nedumerindu-mă eu după repauzarea Cuvioasei Teodora ce să se fi făcut şi petrecut cu ea, mă tot supărau gândurile pentru dânsa, şi mereu mă întrebam singur, socotind în sinemi: „Oare în ce loc se va fi dus? La bine ori la rău? Oare se va fî mântuit ori se va fi pierdut? Şi oare ce folos va fi aflat ea din slujba făcută cu credincioşie Părintelui nostru Vasile,..?” Acestea socotindu-le eu mereu, m-am dus la Sfântul şi l-am rugat cu multă fierbinţeală ca să-mi spună ceva despre dânsa şi cum a repausat.. Sf. Vasile mai întâi a tăcut şi nu mi-a dat nici un răspuns pentru dânsa. Eu, însă întrebându-l neîncetat şi supărându-l cu aceasta, într-o zi îmi zise cu faţă veselă: „Fiule Grigore! Voieşti cu adevărat să vezi pe Teodora?” Eu i-am răspuns; „O, Părinte Sfinte! Şi cum o voi putea vedea, odată ce dânsa s-a mutat de la noi, despărţindu-se de cele vremelnice şi ducându-se la cele veşnice?” Sfântul mi-a zis: „Diseară o vei vedea, aşa după cum ai căutat-o de multe ori, şi vei cunoaşte aceea ce doreşti, ca să înceteze gândul care te supără mult pentru aceasta”. Eu atunci mă miram şi socoteam: cum, şi unde oare aş vedea-o?! Astfel, foarte mult mă supăra gândul, şi doream s-o văd. Aceasta însă mi se părea cu neputinţă.

Sosind seara, m-am culcat în patul meu, după obicei, şi am adormit. Atunci îndată am văzut un tânăr, care îmi zise: „Scoală-te şi vino degrab, îţi porunceşte Cuviosul Vasile, Dascălul tău, care are să se ducă acum la Teodora, dacă voieşti cu adevărat s-o vezi”. Auzind eu acestea, îndată m-am sculat şi mi s-a părut că m-am dus la locuinţa Sfântului, însă nu l-am aflat. Întrebând eu acolo, mi s-a spus că s-a dus să vadă pe Teodora, care mai înainte îi fusese slujnică. Stând eu aşa mâhnit că nu l-am apucat acasă pentru a ne duce împreună, unul din ai casei mi-a arătat calea pe unde să mă duc la acel loc. Alergând eu spre locul acela, mi se părea că merg pe calea ce ducea la Biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherna…

Mergând eu astfel nedumerindu-mă, îndată m-am aflat fără de veste într-un loc strâmt şi foarte cu greu de suit. Trecând cu multă frică şi osteneală, am ajuns la o poartă mare şi bine încuiată. Privind înăuntru pe o ferestruie, spre a zări vreun cunoscut care să-mi deschidă, văzui două femei, doamne cinstite, care stăteau pe treptele scării casei şi vorbeau. Atunci am strigat să vină una, şi venind, am întrebat-o: „A cui este casa aceasta?” Aceea mi-a răspuns: „Casa aceasta este a Cuviosului Părintelui Vasile, care chiar acum de curând a venit aici ca să-şi vadă pe fiii săi”.

Auzind eu aceste cuvinte, m-am bucurat şi i-am zis: „Deschide-mi, doamna mea, să intru înăuntru, că şi eu nevrednicul sunt fiu al său, şi am venit împreună cu dânsul aici şi alte ori”. Aceea mi-a răspuns: „Tu aici n-ai mai fost niciodată, nici nu te cunosc, deci cum îţi voi deschide? Du-te la treaba ta, că fără întrebarea şi porunca doamnei Teodora nimenea nu intră aici”. Auzind eu de Teodora, şi luând îndrăzneală, am bătut mai tare în poartă şi am şi strigat. Auzind Teodora cele ce se făceau, a venit la poartă ca să vadă pe fereastră cine este cel ce bate şi strigă. Văzându-mă ea, m-a cunoscut şi a zis femeilor acelora: „Veniţi şi deschideţi degrabă că acesta este domnul Grigore, iubitul fiu duhovnicesc al Părintelui nostru Vasile”. Acelea deschizând, am intrat îndată înăuntru, unde m-a cuprins doamna mea, Maica Teodora, îmbrăţişându-mă şi heretisindu-mă. Ea mă săruta cu multă bucurie şi vesele, zicându-mi: „Domnul meu Grigore, cine te-a adus aici? Oare ai murit şi te-ai slobozit din acea lume înşelătoare, şi aşa ai ajuns în locul acesta fericit, în viaţa veşnică?” Eu auzind acestea, mă minunam, înţelegând desăvârşit cele ce-mi grăia, pentru că mi se părea că le văd, nu în vedenie, în vis, în uimire ori în somn cu mintea mea; ci ca şi deştept, treaz şi cu adevărat sau în realitate erau cele ce se făceau şi le auzeam.

Răspunzând apoi la întrebare, i-am zis: „Doamnă, maica mea, eu încă n-am murit, ci încă sunt trăitor în viaţa pământească, însă cu rugăciunile şi ajutorul bunului nostru Părinte, am ajuns aici, pentru a vedea cinstita ta faţă şi spre a mă înştiinţa în ce loc şi parte ai ajuns! Spune-mi dar, doamna mea, cu adevărat, cum te afli? Cum ai suferit sila morţii? Cum ai trecut Vămile Văzduhului cu acele cete de demoni răi şi cum ai scăpat de răutatea lor măiastră? Te întreb acestea, căci cunosc destul de bine că şi eu singur voi pătimi aceleaşi, îndată ce-mi voi isprăvi de trăit viaţa pământească”.

La întrebările acestea, ea mi-a răspuns astfel: „O, iubitul meu fiu, Grigore! Oare ce pot eu să-ţi răspund la aceste întrebări, căci mi se întunecă şi-mi tremură sufletul numai cât mă gândesc la acele întâmplări petrecute de mine! De groaza acelor greutăţi prin care am trecut, sufletul meu se face ca un mort, fără glas şi fără putere, de multă frică! Drept îţi spun, că nici cu mintea mea nu îndrăznesc a mă mai gândi la acele cumplite grozăvii prin care am trecut Dar, fiindcă cel care odată a murit şi a ajuns în locul acesta fericit, al celor mântuiţi, n-are de ce se mai teme, pentru aceasta îţi voi istorisi toate prin câte am trecut din vremea despărţirii mele de trup până acum, atât pe cât voi putea”.

SFÂNTA TEODORA ISTORISEŞTE CUVIOSULUI GRIGORE DESPRE CELE SUFERITE LA MOARTEA SA

Dragul meu, fiule Grigore! Cele întâmplate şi suferite de mine la moartea mea, pentru faptele mele cele rele, erau aşa de înfricoşate şi nesuferite, încât şi acum când mă gândesc, groaznic mă înfior. Dar cu ajutorul şi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru duhovnicesc Vasile, cel luminat de Dumnezeu, vei şti, fiule Grigore, că s-au facut cele grele uşoare şi cele cu anevoie lesnicioase. In scurt timp, punând el mâna, necazurile şi greutăţile ce m-au întâmpinat, cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, s-au uşurat, cele nevindecate s-au săvârşit cu bine.

Deci, mulţumesc celui care împreună cu tine s-a întristat şi rugăciuni fierbinţi la Dumnezeu pentru noi fiii săi a înălţat şi ne-a ajutat.

O, fiule Grigore! Cum îţi voi povesti despre ceasul acela în care se despărţea sufletul meu de trup! Ce primejdie! Câtă silă! Câtă nevoie şi câtă amărăciune şi greutate pătimeşte sufletul atunci în durerea şi chinuirea aceea amară, ca să se despartă de trupul său! O aşa de înfricoşată nevoie şi durere cuprinde pe cel ce are a-şi da sufletul său, încât e asemenea unui om viu, care, dezbrăcat şi gol fiind, s-ar arunca într-un foc mare, unde fiecare cărbune aprins îl arde şi-l prăjeşte usturător, încât să leşine de dureri cumplite, pierzându-şi faţa şi alcătuirea corpului său, atât de groaznic, încât să iasă sufletul din el. Aşa-i de amară şi groaznică moartea, fiul meu, şi cu atât mai mult, mai ales a acelora care sunt mai păcătoşi, ca mine. Martor îmi este Dumnezeu, că adevărul îţi spun. Moartea la cei drepţi însă, nu ştiu ce fel este, pentru că eu ticăloasa m-am făcut prăvălia păcatelor şi a păcătoşilor.

Când m-am apropiat de sfârşitul vieţii mele şi a sosit ceasul despărţirii sufletului meu de trup, am văzut o mulţime mare de arapi stând împrejurul patului meu. Feţele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca tăciunele şi ca smoala; ochii lor ca nişte cărbuni învăpăiaţi de foc şl vederea lor era grozav de urâtă, ca gheena focului infernal. Aceia făceau o mare tulburare şi gâlceava. Unii răgeau ca dobitoacele, răcneau ca fiarele sălbatice, alţii lătrau ca nişte câini, urlau ca lupii, boncăluiau ca taurii, guiţau ca porcii… Toţi iuţindu-se asupra mea, mă îngrozeau şi se repezeau scrâşnind cu dinţii rânjiţi la mine, vrând să mă înghită. Acele duhuri rele şi urâcioase se pregăteau, aducând o mulţime de pergamente (hârtii întocmite în formă de sul), aşteptând parcă să vină oarecare judecător. Ei îşi desfăceau furioşi hârtiile, în care erau scrise faptele mele cele rele. Atunci sărmanul meu suflet a fost cuprins de mare frică şi cutremur. Astfel, fiind muncită eu de relele acelea, deşi îmi era destulă amărăciunea morţii, acea înfricoşată vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte morţi şi mai cumplită. Întorcându-mi ochii încoace şi încolo, ca să nu mai văd înfricoşatele lor feţe şi să nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scăpa de ei nici într-o parte. Pretutindeni vedeam numai arapi grozavi înarmându-se împotriva mea, şi nu era cine să-mi ajute. Într-o astfel de primejdie chinuindu-mă, mă torturam şi leşinam de groază, de dureri şi de cutremur.

Deodată însă am văzut doi îngeri ai lui Dumnezeu, luminaţi şi foarte frumoşi, care au venit la mine cu faţă veselă. Chipurile lor erau luminoase, ochii privitori cu dragoste, perii capului albi ca zăpada, cu strălucirea în chipul aurului, hainele lor erau ca fulgerul şi încinşi cruciş cu brâie de aur. Aceia s-au apropiat de patul meu, unde zăceam şi vorbeau între dânşii. Eu văzându-i, m-am bucurat cu inima şi cu ochi veseli priveam spre dânşii; iar arapii aceia negri s-au depărtat puţin de patul meu.

Atunci unul dintre îngerii începători de lumină, a certat cu mânie pe acei arapi întunecaţi, zicându-le: „O! Nedrepţilor, bestemaţilor, necuraţilor, întunecaţilor, răilor, anatematisiţilor şi viclenilor vrăjmaşi ai neamului omenesc, pentru ce apucaţi voi a veni înainte la cei ce mor, făcând atâta gâlceava, îngrozind şi tulburând pe tot sufletul ce se desparte de trup? Dar să nu vă prea bucuraţi, că aici nu veţi avea nici un câştig. Milostivirea lui Dumnezeu este cu dânsul, şi voi nu aveţi nici o parte la sufletul acesta”.

Atunci arapii aceia, întărâtându-se, chiuind şi gâlcevindu-se, arătau păcatele mele, zicând: „Nu avem nici un câştig aici? Dar aceste păcate ale cui sunt? Au nu ea singură a făcut acestea?” Aşa gâlcevindu-se aceia, eu stăteam pe pat, tremurând şi aşteptând moartea.

Deodată, fără de veste, a sosit şl moartea, răcnind ca un leu. Chipul aceleia era înfricoşat Asemănarea ei era în o slabă formă omenească, cu trup fioros, alcătuit numai din oase omeneşti înşirate. Ea purta felurite unelte de muncire: săbii, săgeţi, suliţe, bardă, coasă, secure, ţepuşi, pilă, seceră, teslă, undiţă şi alte felurite unelte neştiute şi necunoscute de mine. Acelea vâzându-le smeritul, necăjitul şi mult truditul meu suflet, s-a cutremurat de frică. Sfinţii îngeri, privind, au zis morţii: „De ce zăboveşti? Eliberează sufletul acesta din legăturile trupeşti. Dezleagă-l degrab şi cu uşurinţă, pentru că nu are multă greutate de păcate”.

Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocănaş cu care a deznodat vinele şi cele 20 de unghii de la mâini şi picioare, apoi toate încheieturile degetelor, braţelor şi picioarelor mele, după care au rămas moarte, încât nu le mai puteam mişca deloc. După aceea luând o teslă, m-a lovit peste gât, tăindu-mi-l, după care nu mi-am mai putut mişca nici capul, de parcă nu mai era al meu. Atunci sufletul era în inimă, şi numai mintea le mai nălucea şi cugeta pe toate. Apoi umplând un pahar cu oarecare amestec, pe care ducându-mi-l la gură, m-a silit a-l bea tot. Vai, Doamne? Şi atâta de amară era băutura aceea, încât nemaiputând suferi, sufletul meu s-a scuturat şi a ieşit din trup, smulgându-se cu sila. Atunci îngerii purtători de lumină l-au luat în mâinile lor. Privind eu înapoi, am văzut trupul meu zăcând pe pat: mort, fără suflet în el, nesimţitor şi nemişcat. Şi precum cineva îşi dezbracă haina învechită şi ruptă, aruncând-o încolo de pe sine, aşa şi eu priveam la trupul meu mort, de care mă dezbrăcasem ca de-o haină veche şi de care lucru mă minunam mult!”

FAPTELE BUNE AJUTĂ PE SFÂNTA TEODORA DUPĂ MOARTE

Iubitorii de Dumnezeu şi de mântuirea sufletelor omeneşti, îngerii – istoriseşte Sfânta Teodora – pe când mă ţineau în mâinile lor, mulţime de draci întunecaţi şi nemilostivi m-au înconjurat, strigând: „Sufletul acesta are mulţime de păcate, deci, trebuie să ne răspundeţi nouă la acestea”. Aşa strigând, arătau păcatele mele. Îngerii atunci căutau în cărţile lor faptele mele cele bune şi aflau cu Darul lui Dumnezeu câte cu ajutorul Lui făcusem şi eu în viaţă, de pildă: de am dat cândva milostenie la săraci, de am hrănit pe flămânzi, de am adăpat pe însetaţi, de am îmbrăcat pe cei goi, de am găzduit pe cei fără de adăpost şi pe străini odihnindu-i, de am slujit Sfinţilor, de am cercetat pe bolnavi şi pe cei întemniţaţi, de am urmat regulat şi cu pietate la Sfânta Biserică, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumânări, untdelemn, tămâie, vin şi prescuri curate, liturghii pentru vii şi pentru repauzaţi, de am cinstit Sfânta Cruce, Sfintele Icoane şl toate cele Sfinte cu evlavie, de am postit după rânduiala Ortodoxiei Creştine, de am lucrat binele şi m-am ferit de răutăţi, de mi-am păzit gura a nu vorbi deşertăciuni, de a nu pârî, a nu grăi ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, năpăstuiri şi alte felurite păcate ale limbii, şi am făcut în schimb cele bune, spre Slava lui Dumnezeu şi zidirea aproapelui meu, de am întors ochii mei de la deşertăciuni lumeşti… Şi orice alte fapte bune aflau scrise în cărţile lor, le aduceau la cumpănă împotriva păcatelor mele. Atunci arapii aceia văzând faptele mele cele bune, scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, vrând să mă răpească din mâinile Sfinţilor îngeri şi să mă arunce în fundul iadului lor. Dar s-a arătat fară de veste Cuviosul Părintele nostru Vasile, vorbind oarece cu îngerii lui Dumnezeu.

CUVIOSUL VASILE AJUTĂ MULT SUFLETUL SFINTEI TEODORA

Părintele nostru Vasile ţinând în mâinile sale ceva minunat, un fel de sicriaş cu daruri duhovniceşti în chip de bani de aur, l-a dat îngerilor luminaţi, zicând: „Poftiţi, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu bună credinţă, odihnindu-mi bătrâneţile mele. Eu m-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul şl El mi 1-a dăruit… Când veţi trece prin Vămile Văzduhului şi vor începe duhurile cete viclene a strâmtora pe acest suflet, sa-l răscumpăraţi cu acestea de datoriile lui. Eu, cu Darul lui Dumnezeu, sunt bogat duhovniceşte, adunându-mi comoară mare în cer, din ostenelile, suferinţele şi sudorile mele. Dăruiesc, deci, sicriaşul acesta pentru răscumpărarea sufletului acestuia, ce mi-a slujit cu mult devotament”. Acestea zicând, le-a dat sicriaşul şi s-a dus. Văzând acestea viclenii draci, au rămas uimiţi, şi ridicând glasuri de plângere, s-au făcut nevăzuţi.

Fugind arapii aceia, a venit iarăşi plăcutul lui Dumnezeu Vasile, aducând împreună cu el mai multe vase cu untdelemn curat şi cu mir de mult preţ, sfinţit, pe care le ţineau în mâini nişte tineri frumoşi.

Sfântul Vasile a poruncit să le despecetluiască (destupe) şi să le toarne toate peste mine. După turnarea sfântului untdelemn şi mir peste mine, m-am umplut de o mireasmă duhovnicească, minunată şi cerească. Atunci am văzut că m-am curăţit toată. Faţa sufletului meu s-a făcut strălucită şi luminată, prea frumoasă şi plină de veselie Dumnezeiască. Apoi Cuviosul Vasile a zis iarăşi îngerilor care mergeau împreună cu mine:

„Domnii mei! După ce veţi săvârşi toate cele ce se cuvin cu sufletul acesta, după rânduială, să-l duceţi în locaşul meu ceresc, cel gătit mie de la Domnul Dumnezeu, ca să petreacă acolo”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzut; iar Sfinţii îngeri zburând în văzduh, m-au dus în sus spre răsărit.

VAMA ÎNTÂI – A VORBIRII ÎN DEŞERT

Mergând noi de pe pământ la înălţimea cerului, ne-au întâmpinat la început duhurile văzduhului de la întâia vamă, la care se întreabă păcatele şi cuvintele omeneşti cele deşarte, nebune şi fără de rânduială, şi îndată am stat acolo. Apoi ne-a scos multe cărţi, în care erau scrise toate cuvintele vorbite din tinereţile mele. De am vorbit vreodată ceva fără treabă şi fără socoteală, iar mai ales de am grăit cuvinte de ruşine sau am făcut deşertăciuni şi râs în tinereţile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am văzut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebuneşti, vorbele necurate, cântecele lumeşti fără de ruşine, strigările fără de rânduială, râsurile şi hohotele şi mă mustrau cu aceasta, că îmi arătau vremile, locurile, persoanele, când, unde şi cu cine m-am îndeletnicit la vorbe deşarte şi am mâniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind că este păcat, nici nu m-am mărturisit la părintele meu duhovnicesc, nici nu m-am pocăit.

Văzând acestea, am tăcut ca o mută, neavând ce răspunde duhurilor viclene, pentru că mă biruiau cu adevărat şi mă miram în mine cum nu s-a uitat de dânşii acel lucru care era trecut de atâta mulţime de ani, pe care eu demult îl uitasem şi după aceea nici în minte nu l-am cugetat vreodată; iar ei mi le puneau înainte, ca şi cum astăzi le-aş fi grăit, întrebându-mă despre toate cu de-amănuntul şi-mi aduceam aminte de toate, că aşa au fost. Apoi, tăcând şi ruşinându-mă, tremuram de frică, iar Sfinţii îngeri care mă duceau, împotriva acelor păcate ale mele, au pus unele din faptele cele bune pe care le făcusem mai pe urmă şi, neajungând acelea, au împlinit din darurile Cuviosului Părintelui meu Vasile şi m-au răscumpărat. Iar de acolo am mers mai departe.

VAMA A DOUA – A MINCIUNII

Ne-am apropiat de altă vamă, ce se chema a minciunii, la care se întreba de tot cuvântul mincinos; iar mai ales, de călcarea jurământului, de chemările numelui Domnului în deşert, de mărturia mincinoasă, de neîmplinirea făgăduinţelor făcute către Dumnezeu, de mărturisirea păcatelor ce se face neadevărată şi de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vămii aceleia erau iuţi şi sălbatici, tare mustrau şi întrebau; când ne-am oprit, Îndată au început a ispiti cu de-amănuntul şi am fost vădită pentru două lucruri mici, că mi s-a întâmplat a minţi, nesocotind aceea ca păcat, şi că de multe ori, de ruşine, nu mă mărturiseam cu adevărat înaintea părintelui meu cel duhovnicesc. Iar călcări de jurăminte şi mărturii mincinoase şi altele asemenea ca acelea, n-au aflat în mine, cu darul lui Hristos. Însă, pentru minciunile care se aflaseră la mine, dănţuiau şi voiau să mă răpească din mâinile celor ce mă duceau; dar sfinţii îngeri, punând împotriva acelor păcate unele din faptele mele cele bune şi mai multe din darurile părin-telui meu, m-au răscumpărat şi am mers mai sus fără primejdie.

VAMA A TREIA – A OSÂNDIRII, CLEVETIRII ŞI A JUDECĂRII APROAPELUI

Dupa aceea am ajuns la altă vamă, care se cheamă a osândirii şi a clevetirii. După ce ne-am oprit acolo, am văzut cât de greu păcat este a osândi pe aproapele şi cât de mare rău este a cleveti pe cineva, a osândi, a defăima, a huli, a batjocori şi a râde de păcatul străin, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru că pe unii ca aceştia cumpliţii întrebători îi cercetau ca pe nişte antihrişti, care au răpit mai înainte cinstea lui Hristos şi s-au făcut judecători şi pierzători celor de aproape ai lor, fiind singuri vrednici de mii de osândiri. Dar în mine, prin darul lui Hristos, n-au aflat mult acolo, pentru că mă păzeam cu dinadinsul în toate zilele vieţii mele să nu osândesc pe nimeni, nici să clevetesc, nici să râd de cineva, nici să hu- lesc pe cineva; însă, uneori, din întâmplare auzind pe alţii osândind, sau clevetind, sau râzând de cineva, mă plecam spre dânşii puţin cu mintea, sau din nepază adăugam la acelea câte o vorbă; dar îndată mă întorceam, căindu-mă în sine, şi aceea mi s-a pus în osândire ca clevetire, de întrebătorii aceia. Deci şi de acolo răscumpărându-mă sfinţii îngeri cu darul Cuv. Vasile, au mers împreună cu mine mai sus.

VAMA A PATRA – A LĂCOMIEI ŞI BEŢIEI

Am trecut la altă vamă, care se numeşte lăcomia pântecelui. Şi îndată au alergat asupra noastră acele duhuri necurate, bucurându-se ca de o dobândă aflată de ei. Şi am văzut chipurile duhurilor foarte necurate, care închipuiau prin sine pe iubitorii de desfătări şi pe nesăţioşii cu pântecele şi pe urâţii be-ţivi, dintre care unii se arătau că poartă vase şi căldări cu mâncăruri, iar alţii, pahare şi ulcioare cu băuturi; dar se vedea hrana şi băutura aceea gunoi necurat şi întinare. Deci se arătau diavolii a fi ca nişte îmbuibaţi şi beţi, ca cei ce cântă din cimpoi şi din toate instrumentele, după asemănarea cârciumarilor şi a benchetuitorilor, bătându-şi joc de sufletele păcătoşilor celor duşi la vama lor. Aceia, ca şi câinii înconjurându-ne şi oprindu-ne, îndată mi-au adus înainte toate păcatele mele. Adică de am mâncat în taină vreodată, sau am mâncat peste măsură şi trebuinţă, sau de dimineaţă ca dobitocul am mâncat fără rugăciune şi fără semnul Sfintei Crucii. Apoi, de câte ori am mâncat în sfintele posturi mai înainte de obişnuita pravilă bisericească, sau mai înainte de masă, sau din neînfrânare am gustat ceva, sau la masă peste măsură m-am săturat.

Asemenea şi beţiile mele toate mi le arătau, punându-mi înainte paharele şi vasele din care m-am îmbătat şi numărul paharelor băute, zicându-mi: „Atâtea pahare ai băut în cutare vreme, la cutare benchet şi nuntă cu acei oameni. Iar în altă vreme şi în alt loc, cu atâtea pahare te-ai îmbătat până la nesimţire şi iarăşi în alt loc şi vreme, atâtea sticle al umplut de vin sau de altă băutură; şi atât de mult ai benchetuit cu muzică şi jocuri, plesnind, cântând şi sărind, încât abia ai fost adusă la casa ta, slăbită de beţia cea fără măsură”. Apoi îmi arătau şi acele pahare cu care uneori în zile de post de dimineaţă am băut până la îmbătare şi nu le socoteam ca păcat, nici nu mă pocăiam şi pe alţii îi atrăgeam la mese şi beţii, sau în zile de praznic şi în Duminici, mai înainte de Sfânta Liturghie, am băut undeva un pahar. Pe toate acelea şi alte plăceri şi beţii ale mele mi le puneau înainte, îmi luau seama şi se bucurau, ca şi cum mă aveau în mâinile lor şi în fundul iadului vrând să mă ducă.

Iar eu tremuram, văzându-mă mustrată de toate acestea şi neavând ce să răspund împotrivă. Dar sfinţii îngeri, scoţând destule din darurile Cuviosului Vasile – adică rugăciunile sfinţilor şi slujbele Bisericii şi milostenia – împotriva acelora au pus pentru mine răscumpărare. Iar diavolii, văzând răscumpărarea mea, au făcut tulburare, zicând: „Amar nouă! Am pierdut osteneala noastră! A pierit nădejdea noastră!” Şi aruncau în văzduh hârtiile pe care le aveau scrise asupra mea. Iar eu, văzând acestea, mă înveseleam şi ne-am dus de acolo fără primejdie.

Mergând, sfinţii îngeri vorbeau între ei, zicând: „Cu adevărat, mare ajutor are sufletul acesta, de la plăcutul lui Dumnezeu, Vasile. Şi, dacă nu i-ar fi ajutat cu ostenelile şi rugăciunile lui, multă primejdie ar fi răbdat, trecând aceste ispitiri din văzduh”. Iar eu, luând îndrăzneală, am zis către sfinţii îngeri: „Stăpânii mei, mi se pare că nimeni nu ştie, din cei ce trăiesc pe pământ, ce se face aici şi ce îl aşteaptă pe sufletul cel păcătos după moarte”.

Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Au doar nu mărturisesc pentru acestea dumnezeieştile Scripturi, care totdeauna se citesc în biserici şi se propovăduiesc de sfinţii slujitori ai lui Dumnezeu? Însă cei ce s-au împătimit spre pământeştile deşertăciuni, nu bagă în seamă de aceasta şi, socotind că îmbuibarea şi beţia din toate zilele le este desfătare, mâncând în toate zilele fără saţ, îmbătându-se fără frică de Dumnezeu, având pântecele în loc de Dumnezeu, nici nu gândesc la viaţa ce o să fie, nici nu-şi aduc aminte de scriptura care zice: Amar vouă, celor ce vă săturaţi acum, căci veţi flămânzi, şi celor ce vă îmbătaţi, că veţi înseta. Pentru că ei socotesc că sunt basme cele din Sfânta Scriptură şi petrec fără grijă, cu dansuri benchetuind şi în toate zilele, ca şi bogatul cel din Evanghelie, veselindu-se luminat.

Însă câţi dintr-înşii sunt milostivi şi înduraţi şi fac bine săracilor şi scăpătaţilor şi ajută pe cei ce le trebuie ajutor, aceia cu lesnire câştigă de la Dumnezeu iertare de păcatelor lor şi trec vămile fără supărare pentru milostenia lor. Pentru că Scriptura zice: „Milostenia izbăveşte din moarte şi acoperă mulţime de păcate. Cei ce fac milostenie şi dreptate se vor îndestula de viaţă. Iar cei ce nu se sârguiesc să-şi cureţe păcatele cu milosteniile, acelora nu le este cu putinţă să scape de aceste întrebări; căci îi răpesc aceia pe care i-ai văzut, întunecaţi la chip, boierii vămilor şi, muncindu-i cumplit, îi pogoară în chinurile iadului şi-i ţin în legături până la înfricoşata judecată a lui Hristos. Deci, nu ţi-ar fi fost cu putinţă să treci acestea, de n-ai fi câştigat răscumpărarea din dăruirile Cuviosului Vasile.

VAMA A CINCEA – A LENEVIRII

Astfel vorbind, am ajuns la altă vamă, ce se cheamă a lenevirii, unde se cercetează toate zilele şi ceasurile cele petrecute în zadar şi se opresc cei ce mănâncă osteneli străine, iar ei nu vor să lucreze, precum şi cei care sunt plătiţi şi după datorie nu lucrează. Se mai cercetează acolo şi cei ce nu se îngrijesc de lauda lui Dumnezeu, se lenevesc în zile de praznic şi Duminicile să meargă în biserică la Utrenie, la Dumnezeiasca Liturghie şi la celelalte slujbe ale lui Dumnezeu. Trândăvia şi neîngrijirea se cercetează acolo şt fiecare mirean ori duhovnic cu de-amănuntul se întreabă de lenevire şi de nepurtarea de grijă pentru sufletul său. De aceea mulţi de acolo se duc în prăpastia iadului. Acolo şi eu fiind mult întrebată, nu mi-ar fi fost cu putinţă să mă eliberez de datoriile păcatului aceluia, de nu ar fi împlinit neajungerea mea dăruirea Cuviosului Vasile, prin care, răscumpărându-mă, m-am izbăvit cu darul lui Hristos.

VAMA A ŞASEA – A FURTULUI

Urcându-ne de acolo tot mai sus în văzduh am ajuns la vama furtului, vameşii-draci ai acelei vămi încearcă acolo cu deamănuntul sufletele despre feluritele păcate ale mituirilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă. La vamea aceea se face foarte mare cercetare, sufletelor ce trec pe acolo, de au furat: oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, păsări, bani, lucruri, haine, alimente… de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşit avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat bani, haine etc. şi nu le-au dat înapoi celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu diferite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace si cinste pe aproapele, îndurerându-1 până la sacrificiu şi în sfârşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. La această vamă, deşi ne-am împiedicat puţin, am trecut, nedând mult acolo, pentru că nu s-a găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilăria mea foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.

VAMA A ŞAPTEA – A IUBIRII DE ARGINŢI

Trecând prin văzduh tot mai sus am ajuns la vama avariţiei, a iubirii de argint sau a zgârceniei. Acolo era mai multă negură şi ceaţă decât la celelalte vămi, prin care trecuserăm. Precum socotesc, acele duhuri rele îşi formează înnegurarea aceea din adâncul pământului, din care îşi fac locuinţele în înăl-ţime, unde şed şi cercetează pe iubitorii de argint, pe zgârciţi şi pe mâncătorii sângelui aproapelui lor. Insă, milostivul Dumnezeu acoperindu-mă, în viaţa mea nu m-am îngrijit de multă avere, nici n-am fost iubitoare de argint şi de agonisit multe averi. Eu în viaţă mă îndestulam cu cele pe care mi le trimitea Domnul, mulţumindu-ma. Deci, nu eram lacomă sau avară, ba încă, din cele ce aveam, împărţeam cu osârdie şi cu bucurie săracilor şi lipsiţilor de cele de trebuinţă. Pentru aceasta am trecut uşor şi repede prin vama aceasta.

VAMA A OPTA – A CAMETEI

Mergând mai sus şi lăsând pe vameşii draci de la vama zgârceniei am ajuns la vama ce se cheamă a cametei şi a vicleşugului. Acolo se cercetează toţi cei care-şi dau argintul sau banii lor cu camătă, agonisindu-şi dobândă necurată, precum şi lacomii şi cei care ţin în casele lor lucruri străine, ca pe ale lor. Acolo întrebătorii vameşi m-au cercetat cu de-amănuntul de felurite părţi ale acestui păcat în faţa acelei înfricoşate privelişti mi-au apărut în minte cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „De vei împrumuta bani fratelui tău sărac, din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i iei camătă… să nu dai cu camătă fratelui tău; nici argint, nici pâine, nici nimic din câte se obişnuiesc de cămătari a le da cu dobândă”. Neavând cu ce să mă învinuiască, mă acuzau numai de vicleşug, că am amăgit pe cineva şi am luat din ale lui; dar fiindcă n-au putut dovedi acestea temeinic, scrâşneau cu dinţii lor infernali asupra mea, înfricoşându-mă. Noi însă am plecat de acolo mai sus, mulţumind lui Dumnezeu.

VAMA A NOUA – A NEDREPTĂŢII

Urcându-ne noi şi de acolo tot mai sus, am ajuns la vama nedreptăţilor şi a păcatelor strigătoare la cer: asuprirea săracilor, văduvelor şi orfanilor, oprirea plăţii slugilor şi lucrătorilor; defăimarea părinţilor trupeşti şi duhovniceşti.

Acolo se cercetează cu de-amănuntul toţi judecătorii cei nedrepţi care judecă pe plată, mită şi care părtinesc celor vinovaţi, iar pe cei nevinovaţi îi osândesc. Acolo se mai cercetează şi oprirea de plată a lucrătorilor pământului şi cei ce vând cu lipsă şi fac cumpene şi măsuri nedrepte cu care neguţătoresc, că şi orice lucru făcut cu nedreptate se cercetează acolo. Atunci mi-au apărut înaintea ochilor sufleteşti, hotărârile Dumnezeieştilor Scripturi: „Cel ce face nedreptate îşi urăşte sufletul său… Nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu… Când judecaţi să nu căutaţi în faţa oamenilor, să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare, să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu este cel ce face dreptate…”. Iar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi de acea vamă rară primejdie, dând ceva.

VAMA A ZECEA – A ZAVISTIEI

Trecând şi de vama nedreptăţilor, am urcat tot mai sus, pe necunoscuta şi fioroasa cale a văzduhului şi am ajuns la altă vamă care se numeşte a zavistiei şi a duşmăniei. Acolo se cercetează toţi cei care s-au zavistuit unii pe alţii, vrăjmăşiile, urâciunea, neiubirea de fraţi şi de aproapele; cu feluritele răutăţi ce izvorăsc din aceste păcate ucigătoare de suflet Asemenea şi această vamă am trecut-o fără să mai dăm ceva, pentru că n-am zavistuit pe nimeni niciodată în viaţa mea. Si măcar că întrebau vameşii aceia despre ura de fraţi, neiubirea de aproapele, şi de felurite răutăţi ce izvorăsc din acestea, însă, cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos, în toate cercetările acelea m-au găsit nevinovată, fără numai mânia diavolilor celor ce scrâşneau asupra mea am văzut-o şi nu m-am temut de dânşii, ci ne-am dus mai sus, bucurându-ne.

VAMA A UNSPREZECEA – A MÂNDRIEI

De acolo, călătorind noi tot mai în sus în văzduh am ajuns la vama mândriei şi a fiicelor ei: iscodirea, trufia, slava deşartă, lauda, iubirea de sine, orbrăznicia, înălţarea cu mintea, pregetarea în facerea binelui, mărturisirea făţarnică, lepădarea de dreapta credinţă cu trecerea la eresuri şi superstiţii, voia slobodă, obişnuinţa în păcate, neascultarea de părinţii trupeşti şi sufleteşti în toate cele ce ei îi învaţă după Dumnezeu… unde, cu mândrie, duhurile rele cercetează sufletele. Acolo se cercetează cu dinadinsul dacă cineva n-a dat datornica cinste părinţilor, tatălui şi mamei, asemenea preoţilor şi celor mai bătrâni şi celor mai mari rânduiţi de Dumnezeu şi puşi întru stăpânire, şi de câte ori nu i-au ascultat pe dânşii si celelalte lucruri de mândrie şi cuvinte în deşert. Eu însă în viaţă fiind slujnică săracă şi neavând a mă mândri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci îngâmfaţi, dând ceva foarte puţin, deoarece am fost foarte smerită, cinstind pe părinţii trupeşti, dar mai ales pe părinţii mei duhovniceşti.

VAMA A DOUĂSPREZECEA A MÂNIEI ŞI IUŢIMII

Urcându-ne de acolo tot mai sus pe treptele văzduhului, am ajuns la vama mâniei şi iuţimii. Arapii aceia mă cercetau aspru şi amănunţit despre feluritele laturi ale păcatului mâniei şi iuţimii. Acolo era mulţime mare de draci, foarte sălbatici şi fioroşi, iar în fruntea lor era un boier drăcesc foarte înfricoşător, poruncind mânios şi cu aprinsă iuţime celor din jurul său. Aceia fiind umflaţi de mânia, iuţimea şi răutatea lor, se muşcau unii pe alţii ca fiarele sălbatice şi neîmblânzite, tulburându-se şi ţipând groaznic, spăimântând totul din jurul lor. Ajungând noi în mijlocul acelor răi, se repezeau asupra noastră cu feţele lor însângerate.

Vrând să tragă neamul omenesc la a sa pierzare, pe unul din viclenele duhuri aproape de om îl pune . Acesta, în urma omului umblând, îi pândeşte lucrurile lui cele rele din tinereţe, la care îl şi cheamă prin meşteşugirile sale, adică orice rău ar face omul. Apoi, ducându-se la vămi, duce acolo păcatele omului, pe tot cuvântul scriindu-l la vama ce i se cuvine aceluia; şi în acest chip sunt ştiute de boierii văzduhului toate păcatele tuturor oamenilor din toată lumea. Iar după ce sufletul se desparte de trup şi la Ziditorul său se sârguieşte a se sui întru cele cereşti, atunci viclenii aceia îl opresc pe el, arătându-i în scris păcatele lui. De are sufletul mai multe fapte bune decât păcate, nu-l opresc, iar dacă vor afla întru el păcate mai multe, îl opresc la o vreme şi-l închid în temniţa nevederii de Dumnezeu şi-l miluiesc după cât puterea lui Dumnezeu îi lasă pe dânşii să-l miluiască, până ce acel suflet cu rugăciuni şi cu milosteniile celor de aproape ai săi primeşte răscumpărare.

Iar dacă vreun suflet s-ar arăta atât de păcătos şi urât de Dumnezeu, încât să nu aibă nădejde de mântuire, ci veşnică pieire îl aşteaptă, pe acela atunci îndată îl pogoară întru adâncime. Al lor este lo-cul cel gătit spre veşnica muncă şi acolo îl ţine până la a doua venire a Domnului, iar după aceea are să se muncească veşnic cu trupul împreună cu dânşii, în focul gheenei. Însă şi aceasta s-o ştii, că pe această cale se suie şi primesc cercetare numai acei care sunt luminaţi cu credinţa în Hristos şi cu Sfântul Botez, iar necredincioşii păgâni, slujitorii de idoli, saracinii şi toţi cei înstrăinaţi de Dumnezeu, aici nu vin, pentru că, încă fiind în trup, sunt îngropaţi în iad cu sufletele lor şi când mor, îndată, fără cercetare, sufletele acelora le iau diavolii, ca pe o parte a lor, şi-i duc jos în prăpastia gheenei.

VAMA A TREISPREZECEA – A POMENIRII DE RĂU

Dupa aceasta ne-a sat inainte vama pomenirii de rau, lacare cu nemilostivire se intreaba ceea ce tin in inimile lor rautate asupra aproapelui si cei ce rasplatesc rau pentru rau. De acolo cu multa minie duhurile cele rele arunca sufletele in tartar. Dar milostivirea Domnului si acolo m-a acoperit,pentru ca nu am tinut rautate pe nimeni, nici n-am tinut minte raul pentru supararile ce mi s-au facut mie,si mai ales n-avem rautate asupra celor ce ma vrajmasuiai si dupa puterea mea aratam dragoste spre dinsii, rasplatind raul cu binele. Si cu nimic nu m-au gasit a fi datoare la vama aceea, de aceea se tinguiau diavolii ca plecam libera, din cumplitele lor miini. Si iarasi n-em dus mai departe, veselindune intru Domnul. Si am intrebat pe Sfintii ingeri ce maduceau graind:”roguma voua, stapiinii mei, spuneti-mi de unde stiu aceste infricosate stapiniri ale vazduhului toate fapte cele rele ale tuturor oamenilor, care traiesc in toata lumea, precum si pe ale mele, ca nu numai pe cele facute la aratare, ci si cele din taina le vadesc?”. Sfintii Ingeri mi-au raspuns, zicind:”Tot crestinu de la Sfintul botez primeste de la Dumnezeu pe ingerul sau pazitor, care, nevazut pazind pe om, il povatuieste ziua si noaptea spre tot lucrul bun, in tot timpul vietii lui, pna la ceasul mortii, si scrie toate lucrurile cele bune facute de dinsul in viata aceasta pentru care omul poate sa cistige de la Domnul mila si vesnica rasplatire intru cereasca iparatie. Asemenea si intunecatul diavol, cel ce doreste ca pe tot neamul omenesc sa-l traga la a sa pierzare, pe unul din viclenele duhuri aproape ii pune…

VAMA A PAISPREZECEA – A UCIDERII

Acestea grăind către mine sfinţii îngeri, am intrat la vama uciderii. Acolo vameşii aceia cercetează cu de-amănuntul pe creştini de păcatele grele ale uciderilor şi mai ales uciderea de prunci în pântece, apoi tâlhăria, otrăvirea, uciderea fără voie, îndemnarea la ucidere, la sinucidere şi uciderea sufletească şi toată rana, toată lovirea, oriunde, pe spate sau peste cap, ori în palmă, peste obraz sau grumaz, sau lovirea din mânie, cu armă, cu lemn, cu piatră, toate acestea cu deamănuntul se întreabă şl în cumpănă se pun. Ci noi şi acolo puţin dând, am trecut cu bine.

VAMA A CINCISPREZECEA – A VRĂJITORIEI

Am trecut la vama vrăjilor, a fermecătoriei, şoptirilor şi chemării diavolilor. Şi erau duhurile acelea asemenea cu jivinile cele cu patru picioare, cu scorpiile, cu şerpii, cu viperele şi cu broaştele Şi straşnică şi urâtă era vederea acelora, dar acolo nimic nu s-a aflat la mine, cu darul Domnului meu, şi am trecut îndată, nedând nimic. Duhurile acelea, mâniindu-se asupra mea, ziceau: „Vei veni la locurile cele de desfrânare, vom vedea de vei scăpa de acolo”. Pornindu-ne în sus, am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Stăpânii mei, oare toţi creştinii trec pe la vămile acestea? Nu este oare cu putinţă vreunui om să treacă pe aici fără întrebare si fără frica aceasta ce se face la vămi? Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Nu este altă cale pentru sufletele credincioşilor celor ce se suie la cer; toţi trec pe aici, dar nu toţi se cercetează precum tu, fără numai cei asemenea cu tine păcătoşi, care n-au făcut desăvârşit mărturisirea păcatelor, ruşinându-se şi tăinuind înaintea părinţilor duhovnici faptele cele de ruşine. Pentru că dacă cineva cu adevărat şi-ar mărturisi toate faptele sale cele rele, i-ar părea rău şi s-ar căi de relele cele făcute, apoi păcatele acelora nevăzut se şterg de dumnezeiasca milostivire. Şi, când un suflet ca acela trece pe aici, întrebătorii aceştia din Vămile Văzduhului, deschizându-şi cărţile, nimic nu mai află scris într-însele asupra lui şi nu pot să-i facă nici o supărare, nici să-l îngrozească, şi se suie sufletul la scaunul Dumnezeirii, ca să se închine şi să se răsplătească cu fericirea veşnică în cereasca împărăţie. Dacă tu ai fi făcut desăvârşită mărturisire de toate păcatele tale şi după dezlegare ai fi făcut pocăinţă din destul, n-ai fi suferit nişte groaznice şi înfricoşate cercări ca acestea la Vămile Văzduhului. Aceste cercetări le pătimesc acei care neguţătoresc spovedania, părăsindu-şi Duhovnicul lor şi mergând la altul, aceia care spun la un Duhovnic unele păcate şi la altul altele, fără de nevoie şi fără de bine-cuvântarea celui dintâi şi mai iscusit. Cei care fac astfel ca să nu pară a fi prea păcătoşi înaintea Duhovnicului lor bun, iscusit şi luminător, pentru a nu li se da canon greu, părându-li-se că merg pe ascuns la altul şl mărturisindu-se, vor fi iertaţi, sunt nişte curvari sau preacurvari spirituali. Aceştia necurăţindu-se de păcatele lor, nu vor avea cale liberă de trecut Vămile; deci care n-au cu ce plăti, cad în adânc şi în muncile iadului. Însă ţie ţi-a ajutat aceea, că de mult ai încetat a păcătui de moarte şi cu fapte bune ţi-ai petrecut ceilalţi ani ai vieţii tale; dar mai ales ţi-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile, căruia i-ai slujit cu osârdie”.

VAMA A ŞAISPREZECEA – A DESFRÂNĂRII

Astfel vorbind, am ajuns la vama desfrânaţii, la care se cercetează tot felul de desfrânare, şi nălucirea păcatului desfrânării cea cu mintea, şi zăbovirea gândului într-acel păcat, şi învoirea cu necuratele şi pătimaşele atingeri. Iar stăpânul vămii aceleia şedea pe scaunul său, îmbrăcat în haină necurată, cu spume de sânge stropită, cu care acela ca şi cu porfiră împărătească se împodobea şi mulţime de diavoli stăteau înaintea lui. Aceia, văzându-mă ajungând acolo, mult s-au mirat cum am ajuns până la dânşii şi, scoţându-mi scrise faptele cele desfrânate ale mele, mă mustrau, arătându-mi persoanele cu care am greşit în tinereţile mele şi vremea când am greşit, ori noaptea, ori ziua, şi locurile în care păcatul acela l-am făcut cu cineva şi nu aveam ce să răspund, fără numai tremuram de frică şi mă umpleam de ruşine.

Iar Sfinţii Îngeri grăiau pentru mine către diavoli: „S-a părăsit de lucrurile desfrânaţii de mulţi ani, şi de atunci în curăţie şi în înfrânare a petrecut pustniceşte”. Răspuns-au diavolii: „Şi noi ştim că de mult a părăsit păcatul, ci cu adevărat nu s-a mărturisit înaintea duhovnicescului ei părinte, nici n-a luat de la dânsul cuviincioasa poruncă spre pocăinţă de păcate, pentru aceasta este a noastră. Deci, ori lăsaţi-ne-o nouă şi vă duceţi, ori o răscumpăraţi cu fapte bune!” Şi puseră sfinţii îngeri multe din lucrurile mele, iar mai mult din darurile Cuviosului Vasile, şi abia m-am izbăvit de primejdia aceea cumplită şi ne-am dus.

VAMA A ŞAPTESPREZECEA A PREADESFRÂNĂRII

Apoi am ajuns la vama marii desfrânări, numită şi preadesfrânare sau adulter, unde se cercetează păcatele celor ce petrec în căsătorie, dar credinţa însoţirii unul cu altul nu o păzesc, nici nu-şi feresc patul lor curat, asemenea şi silirile la desfrânare. Aici se cercetează şi persoanele cele sfinţite şi dăruite lui Dumnezeu, ce şi-au făgăduit fecioria şi curăţia lui Hristos şi n-au păzit-o de căderile în desfrânare groaznica.

La acea vamă şi eu mult m-am arătat a fi datoare şi vădită am fost la o mare desfrânare. Şi acum necuratele duhuri şi nemilostivii cercetători voiau să mă răpească din mâinile îngerilor şi să mă po-goare în fundul iadului. Iar sfinţii îngeri, certându-se mult cu dânşii şi toate ostenelile mele şi nevoinţele pe care le făcusem aducându-le după aceea la mijloc, abia m-au răscumpărat, nu atât cu ale mele fapte bune, pe care le-au pus acolo până la cea mai de pe urmă, cât mai ales din darurile Părintelui meu Vasile, din care, foarte mult scoţând, s-au pus în cumpănă împotriva fărădelegilor mele şi, luminându-mă, ne-am dus mai departe.

VAMA A OPTSPREZECEA – A SODOMIEI ŞI GOMORIEI

Urcând, ne-am apropiat de vama marilor nelegiuiri, la care se cercetează păcatele desfrânarii cele peste fire, bărbăteşti şi femeieşti, şi împreunarea cu diavolii şi cu animalele necuvântătoare, amestecările de sânge şi a alte păcate mai necurate făcute în taină, pe care ruşine este a le şi pomeni. Mai marele vămii aceleia se vedea mai rău decât toţi diavolii cei înfricoşaţi, iar slugile lui erau într-acel chip negrăit şi având nespusă mânie şi înfricoşare. Aceia, ieşind degrabă împotriva noastră, ne-au împresu-rat; dar, cu mila Domnului, neaflând nimic în mine, au fugit cu ruşine, iar noi bucurându-ne, ne-am dus. Şi grăiau către mine sfinţii îngeri: „Ai văzut, Teodora, înfricoşatele vămi ale desfrânarii. Deci, să ştii că mai nici un suflet nu le trece fără supărare, de vreme ce toată lumea zace în răutatea smintelilor şi toţi oamenii sunt iubitori de desfătări şi de desfrânare, iar gândul omului atârnă spre rele din tinereţile lui şi abia unii se feresc de necurăţiile desfrânării, dar puţini sunt cei ce-şi omoară poftele trupului. Deci, puţini trec vămile aces-tea cu libertate şi cei mai mulţi, venind aici, îndată pier; pentru ca diavolii cumpliţi ai păcatelor desfrânarii răpesc sufletele celor desfrânaţi şi le trag în iad, cu amar muncindu-le. Şi se laudă boierii de la vama desfrânării, zicând: «Noi singuri mai mult decât cei de la celelalte vămi umplem gheena iadului».

Iar tu, Teodora, să mulţumeşti lui Dumnezeu, că iată acum ai trecut acele cercări, cu rugăciunile Părintelui tău Vasile. Si de acum nu vei mai vedea rele, nici frică”.

VAMA A NOUĂSPREZECEA – A EREZIEI

După aceasta am ajuns la vama ereziei, unde se cercetează falsele raţionamente asupra adevăratei Credinţe Ortodoxe, lepădarea de dreapta Credinţă Ortodoxă, hulirea, blasfemia… Acolo se întreabă gândurile nedrepte şi socotelile strâmbe faţă de Credinţa Creştinească, depărtările de dreptmăritoarea mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştineşti, îndoirea în credinţa, hulele asupra Sfinţeniei şi altele asemenea acestora. În vremea minuţioaselor cercetări, pe care mi le făceau arapii infernali ai acestei vămi, mi-au apărut în minte luminoasele hotărâri Divine, însoţite de sfaturile apostoleşti şi părinteşti din Dumnezeieştile Scripturi şi din cărţile Bisericeşti: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi; iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După faptele lor îi veţi cunoaşte”. „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu mă primiţi pe Mine. De va veni altul (Antihrist) în numele său, pe acele îl veţi primi”. „Mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva cu vicleşugul său, aşa să se strice şi înţelegerile voastre de la credinţa în Hristos. Că de ar propovădui cel ce vine, pe un alt Iisus, pe care n-am propovăduit, sau de aţi lua alt duh, care n-aţi luat, sau altă Evanghelie, care n-aţi primit, bine l-aţi suferi ( Matei 7,15; Ioan 5,43; 2 Corinteni 11,3-4).

Dar acea vamă am trecut-o fără ispitire, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta Credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cereşti.

VAMA A DOUĂZECEA – A ZGÂRCENIEI

Apoi ne-au mai întâmpinat duhurile cele rele ale vămii cetei de pe urmă, care este a nemilostivirii, cruzimii şi a împietririi inimii. Întrebătorii vămii aceleia erau amarnic de iuţi şi stăpânul lor drăcesc era foarte cumplit, sufland cu nemilostivire şi mare iuţime, asemenea focului infernal. Acel boier drăcesc se mai arăta foarte uscat şi obosit, ca de o lungă şi mare boală, plângându-se singur de răutatea lui, gemând ca un bolnav de patima nemilostivirii. Acolo fără de milă se cercetează sufletele nemilostivilor. Şi de s-ar afla cineva de multe nevoinţe săvârşitor, de posturi şi de rugăciuni, şi dacă acela a păzit curăţia, de a avut înfrânarea trupului său, dar a fost neîndurat şi nemilostiv, închizându-şi milostivirile sale dinspre aproapele, acela de la acea vamă se duce în jos şi întru adâncul iadului se încuie şi nici nu câştigă milă în veci. Dar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi acea vamă fără primejdie, ajutându-mi pretutindeni rugăciunile Cuviosului Vasile, cel ce a dăruit multe din lucrurile sale bune pentru răscumpărarea mea.

VAMA DOUĂZECI ŞI UNA, A IDOLATRIZĂRII ŞI A CREDINŢELOR DEMONICE

Trecând şi prin vama aceea, după multe cercetări şi groaznice înfricoşări, de acolo am suit mai sus pe calea văzduhului şi am ajuns, însoţită de îngeri, la vama a 21-a, a slujirii de idoli sau a idolatriei şi a feluritelor credinţe deşarte, superstiţii satanice şi drăceşti, credinţe băbeşti, jocuri… Vameşii draci ai acelei vămi, cu şeful lor drăcesc, aveau chipurile lor asemenea idolilor neamurilor păgâne: asiatice, egiptene… prin care au înşelat sumedenie de lume în cursul vremurilor. Unii aveau cap de bou, ca Baal, alţii cap de lup, alţii cap de crocodil şi alte chipuri de brezai, capre, turcă, şi de felurite jivini şi târâtoare, după chipul Molilor din trecut şi de astăzi. Ei năvălesc asupra mea ca mulţimea haitelor de sălbăticiuni din toate părţile. Ei caută şi cercetează mult catastifele lor, dar neaflând nimic contra mea, am trecut îndată şi prin acea vamă, cu darul şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, şi cu rugăciunile Cuviosului meu Părinte Vasile.

VAMA A DOUĂZECI ŞI DOUA, A SULIMENIRILOR

Plecând mai departe am ajuns la vama acelora care se sulimenesc, fâcându-şi faţa albă şi rumenă, ca să se arate frumoase, şi să-i tragă pe tineri spre pofta curviilor, şi a acelora care se împodobesc cu feluri de podoabe şi cu flori, şi cu miresme se ung, şi dracii acelei vămi erau mârşavi şi foarte grozavi şi urâţi, arătându-se ca şi cum ar fi femei sulimenite, şi cu feluri de podoabe pe capetele lor, şi alţii cu mulţime de flori împodobiţi şi ieşea o mare putoare de la dânşii, şl alţii se arătau cu cutii, cu dresuri, cu păhăruţe pline de scârnăvii. Şi dacă m-au văzut, că sunt femeie au alergat asupra noastră urlând şi zbierând ca nişte fiare sălbatice, repezindu-se să mă răpească din mâinile sfinţilor îngeri, şi făcând chipuri curveşti şi măscăriciuni, şi cercându-mă foarte cu de-amănuntul, una câte una, de m-am sulimenit, şi m-am dus la biserică sulimenită şi în ce zi m-am sulimenit, şi de câte ori, sau de m-am spălat cu gând să mă fac mai albă, să plac celor ce mă vor vedea, sau de m-am uns cu niscaiva miresme şi unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelăsându-mă după cum m-a făcut Dumnezeu. Şi se mirau dracii cum am ajuns până la acea vamă, şi eu tremuram de frică şi fiind femeie săracă, n-am făcut, nici ştiu să mă fi dres vreodată şi la unele m-am aflat vinovată şi se repezeau dracii să mă răpească, din mâinile sfinţilor îngeri şi dând sfinţii îngeri din cele ce mi-a dăruit Sfântul Vasile, am scăpat şi de la această blestemată vamă, şi strigau dracii şi scrâşneau cu dinţii, şi se lăudau că vor umple iadul de femeile, care se sulimenesc şi se împodobesc.

Şi ducându-ne vorbeau sfinţii îngeri între dânşii, vezi de la această vamă nu scapă nici una din femeile acelea care se sulimenesc, şi se împodobesc, ca să se arate frumoase, că le răpesc dracii de la această vamă şi le aruncă jos în iad, fiindcă ele socotesc că n-ar fi păcat, şi este mai mare decât curvia, că dă sminteală celor ce le vor vedea, şi răpesc pe tineri, asemănându-se dracilor.

VAMA A DOUĂZECI ŞI TREIA A FUMATULUI

Mergand înainte am ajuns la vama unde sunt opriţi aceia care fumează tutun sau trag tabac, şi erau draci păzitori ai acelei vămi, foarte grozavi şi plini de fum şi cu negură acoperiţi, şi toţi erau cu lulele şi cu tabachere şi slobozeau fum din nările lor ca dintr-un cuptor. Plini de iuţime infernală dracii aceia afumaţi, fumători, au alergat înaintea noastră şi văzându-mă că sunt femeie s-au dezamăgit. Cercetându-mă cu de-amanunţul, n-au aflat în mine păcatul acesta, pentru că eu nu fumasem, nici nu umblasem cu ţigări sau să fi greşit cu ceva. Dracii acelei vămi se lăudau tare, că vor umple iadul de acei ce fumează tutun sau trag tabac. Noi însă, cu darul lui Dumnezeu am trecut această vamă blestemată, nesupăraţi, fără să dăm ceva acelor vameşi. La vederea vameşilor acelora ce suflau asupră-mi cu duhoarea puturosului fum de tutun, mi-am reamintit de învăţăturile Divine din Sfintele Scripturi: „Pentru ce cheltuiţi argintul vostru nu pentru hrană şi osteneala voastră, nu pentru saţiu?” (Is. 55,2).

Şi ducându-ne, vorbeau sfinţii îngeri, că la această vamă se opresc toţi acei care fumează tutun şi trag tabac, fiindcă toată lumea s-a dedat după această buruiană, după cum a zis şi Proorocul Isaia. De la această vamă se opresc şi se aruncă jos în iad toţi fumătorii şl fumătoarele, fiind de prisos şi netrebnică firii omeneşti, această rea obişnuire şi dare sau bir satanic al tutunului sau al tabacului!

VAMA A DOUĂZECI ŞI PATRA, A SIMONIEI

Ducându-ne înainte am ajuns la vama simoniei. Acolo se cercetează Arhiereii care iau plată pe cele sfinte, vânzând darul Duhului Sfânt pe bani. Dracii acelei vămi erau foarte fioroşi şi grozav de mari, ca nişte uriaşi. Feţele lor erau întunecate ca cerneala neagră, ca tăciunele, îngâmfaţi şi plini de mândrie. Ei se arătau îmbrăcaţi în odăjdii ca arhiereii, ţinând pungi cu bani în mâinile lor. Alţi draci se arătau că dau bani la cei îmbrăcaţi ca Arhiereii. Dracii aceia se lăudau tare că vor umple iadul cu Arhiereii care iau bani sau alte daruri pe hirotonii şi cu acela care dau bani să se facă Diaconi şi Preoţi, fălindu-se că îi aruncă jos în iad, la un loc cu Simon Vrăjitorul (F. Ap. 8,18-24). La vedera fioroaselor chipuri infernale ale acelor vameşi, mi-am adus aminte de cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „…Lepra lui Neeman să se lipească de tine în veci…” (4 Împ. 5). Ajungând noi la această vamă şi văzându-mă că sunt femeie, ne-au lăsat de am trecut fără supărare şi fără nici o dare.

Tweet

Introdu e-mailul pentru abonare: