Sfințenia și minunile Cuviosului Paisie Aghioritul

Sursa: Pemptousia

Monahul Paisie de la Chilia Sfântul Ioan Teologul din Nea Skiti vorbește despre Cuviosul Paisie Aghioritul, despre minunile și viața lui.

***

În anul 1996, la doi ani după adormirea Cuviosului Paisie, la parastasul ce s-a făcut atunci pentru el, l-am cunoscut pe fostul stareț al Mănăstirii Maherá din Cipru, păritele Hariton. Acolo, în timpul discuției – fiindcă am stat de vorbă în jur de 2 ore, vorbind despre Părintele Paisie, fiindcă trecuse la Domnul cu doar doi ani în urmă – Gheronda Hariton mi-a spus: ,,Părintele este un mare sfânt și ceea ce vreau să-ți mai spun este că Dumnezeu l-a așezat în rândul sfinților întocmai cu Apostolii”. ,,Ce spuneți, gheronda, am întrebat eu, cum se poate așa ceva?”. ,,Ba da, așa este, îmi zice. După calendarul vechi, el a trecut la cele veșnice în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar acest lucru nu este întâmplător, o să vezi ce înseamnă asta peste câțiva ani”. Eu, ca să fiu sincer, din pricina puținei mele credințe, nu am luat în seamă ceea ce a zis atunci părintele Hariton. ,,E, mi-am zis, timpul o să arate dacă Gheronda Paisie a fost un sfânt așa de important pentru Biserică”. Și, într-adevăr, acum, când vorbim și ne aflăm în anul 2014, cred că și pietrele vorbesc despre Părintele Paisie. Se vorbește despre el oriunde în lume: în Grecia, în România, în Serbia, în Rusia, în America, în Australia, toți știu despre Gheronda Paisie.

În clipa aceea binecuvântată când Dumnezeu mi-a îndreptat pașii spre chilia lui – punând astfel început mântuirii mele, fără să știu, încă, dacă voi reuși să duc până la capăt ceea ce am început atunci – Dumnezeu mi-a dat ocazia de a-l cunoaște de aproape pe Gheronda, care mi-a descoperit foarte multe lucruri despre ceea ce avea să se întâmple cu viața mea și care mă încuraja foarte mult. Și acum îmi aduc aminte cuvintele lui, iar acest lucru mă ajută foarte mult și mă întăresc. Am stat atunci de vorbă în jur de 3 ore, 3 ore și jumătate, dar au fost ore hotărâtoare pentru viața mea, pentru ceea ce aveam să fac în continuare, pentru că după aceea pot spune că am început să trăiesc cu adevărat în Biserică. Nu știu, în continuare, dacă mă voi învrednici pentru ca Dumnezeu să-și trimită harul său asupra mea și să mă ajute până la suflarea mea cea mai de pe urmă, dar trebuie să mărturisesc că acele câteva ore petrecute cu Gheronda mi-au schimbat complet viața și am reușit, cu harul Lui Dumnezeu, să ajung ceea ce sunt astăzi, adică un nevrednic slujitor al Celui Preaînalt.

Momentul acela al întâlnirii cu el s-a întipărit în mintea și în inima mea; m-a emoționat foarte mult și m-a condus, astfel, cu multă dragoste și prin exemplul personal, aproape de Hristos. Eu așteptam să văd un om dificil de abordat, un fel de ortodox fanatic, dar am găsit un om pe chipul căruia se citea dragostea pentru oameni, un om care te îmbrățișa cu privirea și îți transmitea harul Lui Dumnezeu. El era un mare trăitor, se vedea mereu acest lucru, iar această stare de pace, liniște și rugăciune o transmitea celor cu care vorbea și tuturor celor din jurul său. Astfel, venind în contact cu el, mi-a înmuiat și mie sufletul și m-am întors către Hristos, mai întâi ca membru credincios al Bisericii, iar mai apoi ca monah. Mi-a descoperit foarte multe lucruri, care, mai târziu s-au împlinit întocmai. Mi-a descoperit că voi deveni monah, că îi voi purta numele (Paisie). Pe atunci, desigur, nu înțelegeam tot ceea ce spunea, pentru că nu știam că voi deveni monah. Mi-a răspuns la foarte multe întrebări și nedumeriri pe care le aveam pe atunci, despre mine și despre lume, în general. Nu doar că m-a lămurit pe deplin cu tot ceea ce vroiam să știu, dar, chiar răspundea la întrebări exact în ordinea în care mintea mea le născocea. În fine, m-a ajutat foarte mult… Ceea ce spun eu acum este foarte puțin pe lângă mulțimea de minuni pe care le-a săvârșit și pe care le săvârșește și despre care auzim în fiecare zi. Eu mă bucur, însă, că Părintele nu ne-a părăsit niciodată, fie aici, la Sfântul Munte, fie în lume, el este mereu cu noi, îi simțim prezența, de parcă ne-ar spune: ,,Uite, sunt aici, alături de voi, nu vă fie teamă, nu sunteți singuri”. […]

În ceea ce privește personalitatea duhovnicească a părintelui Paisie Aghioritul și recunoașterea sa oficială de către Biserică, cred că acest lucru nu va întârzia foarte mult, dar aceasta o hotărăște doar Biserica, după criteriile stabilite de Sfinții Părinți. Putem spune doar că Părintele Paisie a fost o mare personalitate duhovnicească, nu doar în Sfântul Munte, ci în toată lumea ortodoxă, căci și-a pus amprenta asupra epocii în care a trăit.

Noi dăm examene pentru a trece dincolo, de aceea și Dumnezeu îi permite diavolului să ne încerce. Îi permite diavolului să ne ,,ajute” cu răutatea lui, nu îl lasă Dumnezeu ca să ne chinuiască. Bunul Dumnezeu a creat îngerii. Diavolii, la început, au fost îngeri, dar, din cauza mândriei, unii dintre aceștia au căzut și au ajuns diavoli. Omul a fost creat la sfârșit, pentru că el este coroana creației… Atunci când un copil se naște, trebuie să știm că părinții sunt cei care îi dau trupul, iar Dumnezeu îi dăruiește sufletul. Imediat ce se naște, copilul trebuie botezat. Atunci, Dumnezeu trimite un înger. Astfel, copilul este în grija Lui Dumnezeu, a îngerului, dar și a părinților… (Pr. Paisie, înregistrare audio)

Cu ajutorul Lui Dumnezeu am reușit ca în fiecare an să fiu prezent la parastasul ce se face la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti. Odată, într-un an am ajuns cu câteva zile înainte de parastas. Îmi amintesc o întâmplare cu o femeie care venise acolo să se roage. Era la mormântul părintelui, se ruga, dar, am observat că nu era deloc îmbrăcată cuviincios. M-am mirat de lucrul acesta pentru că maicile din mănăstire sunt foarte atente la acest aspect. Femeile care nu sunt îmbrăcate cum trebuie pentru un locaș de închinăciune, la intrarea în mănăstire primesc o fustă ori altceva cu care să se îmbrace cât timp se află în interiorul mănăstirii. Așadar, văzând această femeie am fost cumva scandalizat, dar nu am spus nimănui. Când m-am dus la arhondaric, m-a văzut acolo o maică și a înțeles că eram puțin supărat pentru ceea ce văzusem. ,,A, gheronda, nu știți cine este femeia aceea, nu? Este o femeie de moravuri ușoare din Tesalonic. Azi noapte, când s-a dus să se culce, i-a apărut un monah în vis și i-a spus: Ce faci, binecuvântato? O să te ardă Dumnezeu! O să vină mare rău asupra ta! Du-te la Suroti pentru că au praznic astăzi acolo. Era vorba de pomenirea părintelui. Așa că, săraca, a venit imediat, așa cum se afla. Când a ajuns și a văzut fotografia părintelui a exclamat: Acesta e monahul care mi-a apărut în vis”. A fost o arătare minunată a părintelui pentru a salva sufletul acelei femei.

O altă întâmplare ce mi-a fost povestită de cineva este despre un oarecare instalator dintr-un oraș din nordul Greciei. Acest om a mers să instaleze o chiuvetă la cineva. Cum lucra acolo, în bucătărie, din neatenție, când s-a ridicat de sub chiuvetă, i-a intrat în ochi un suport de bucătărie, din acelea care se găsesc în bucătărie, în care se pun lingurile, furculițele și altele asemenea. Ei bine, un capăt al acestui suport de bucătărie i-a intrat în ochi și i-a și scos ochiul. Totul a fost fulgerător, omul nici nu și-a dat seama ce i se întâmplă. În acel moment a simțit două mâini care l-au atins pe spate. S-a întors și a văzut un monah – pe care nu-l cunoștea – care i-a spus: ,,Dă-ți cu apă pe ochiul acela și o să te faci bine”. Omul a făcut după cum i-a spus monahul și s-a vindecat, dar, când s-a întors să îl întrebe cine este, nu mai era nimeni în spatele lui. Pe atunci, Părintele Paisie nu era foarte cunoscut, așa că omul nu a știut cine l-a tămăduit. Peste câteva zile, omul a mers să se aprovizioneze cu materiale și, din întâmplare, a văzut [în acel loc] fotografia părintelui și l-a recunoscut.

– Cine este acesta?

– Este părintele Paisie, i s-a răspuns.

– Vreau fotografia aceasta, a spus instalatorul. Celălalt, însă, nu a vrut să i-o dea pentru că făcuse foarte greu rost de ea.

– Este un om sfânt, i-a spus cel care avea fotografia și l-a îndemnat să meargă la Suroti să se închine la mormântul Părintelui. A mers la Suroti, a povestit maicilor minunea pe care Gheronda a făcut-o cu el și a promis ca în fiecare an, în ziua când se face parastasul părintelui, să ducă la mănăstire prune de la el de acasă, pentru că omul se ocupa și cu agricultura. În anul următor, în ziua când trebuia să meargă să culeagă prunele, s-a pornit o ploaie torențială, iar omul și-a zis că nu o să poată culege nimic. Dar, fiindcă Părintele Paisie îl vindecase, iar el făcuse o promisiune, și-a spus că indiferent de cum este vremea, el va merge la livadă ca să adune prune. Acolo, omul a fost martorul celei de-a doua minuni: ploua torențial de jur-împrejur, numai deasupra livezii lui, nu. Așa că a putut intra în livadă să strângă prune.

Am auzit această întâmplare de la prietenul celui care a trăit această minune și îmi place să cred că este adevărată. Există și alte multe asemenea minuni, sunt consemnate de maicile de la Suroti, și fiecare minune care se întâmplă este, astfel, făcută cunoscută tuturor.

Tweet

Introdu e-mailul pentru abonare: