M‑am întors de curând de la Mănăstirea Căşiel, o oază de linişte şi bucurie întru Domnul. Mergeam pentru prima dată şi am avut bucuria să stau două zile acolo. Aşa cum se întâmplă de multe ori, bucuria se face tot mai mare şi mai mare. Acolo, în a doua zi, a venit o doamnă însoţită de o prietenă. Doamna s‑a aşezat alături de noi şi a început şi dânsa să ajute la bucătărie, că e toamnă deja şi se pregătesc legumele pentru iarnă. Eram acolo cam de toate vârstele, tinere şi mai puţin tinere. Se vorbea despre mănăstiri, despre viaţa în mănăstire, despre cum se face dulceaţa de struguri, despre serviciu, despre neputinţe omeneşti, despre cărţi duhovniceşti, despre boli, despre sfinte moaşte… Aşa am ajuns să vorbim despre sfinţii închisorilor şi despre Aiud.
Doamna, mică de statură, cu ochii luminoşi şi faţa zâmbitoare, stătea în dreapta mea. Îmi arată braţele şi îmi spune că erau negre şi cu găuri, iar acum nu mai sunt aşa, îmi arată un picior şi îmi spune că şi acolo e vindecată, că i‑au rămas doar urme. Braţele, picioarele şi jumătate din corp, până la torace îi fusese înnegrit şi plin de găuri, de răni sângerânde, răni deschise… Medicii nu ştiau ce ar fi putut declanşa o astfel de boală. Medicul ei, o doamnă, i‑a indicat o mulţime de medicamente. Lumea o ocolea, fugea din calea ei, deşi boala nu era molipsitoare. Avea doar o mână de prieteni care nu se temeau de ea şi cu care mergea la mănăstiri prin ţară… Boala i se declanşase în urmă cu trei ani. O priveam cu uimire. Era împăcată cu sine, plină de nădejde şi de bucurie. Repeta mereu că pentru păcatele ei era aşa, că acelea erau păcatele ei care din interior au ieşit la suprafaţă. Nu învinovăţea pe nimeni şi nu vorbea de rău pe nimeni. „Pentru păcatele mele”, repeta mereu.
S‑a uns cu untdelemn adus de la diferite mănăstiri din ţară. Dar când a început să se ungă numai cu untdelemn din candela de la icoana Maicii Domnului de la Aiud, a început să se vindece. De două ori pe an merge la Aiud. Ne arătă iar braţele curate, sănătoase, doar cu câteva pete mici, mici, puţin mai închise la culoare decât pielea dânsei. Doamna Ana I. din Satu Mare.
Am dat slavă lui Dumnezeu. Vedeam o mărturie vie, o minune. Apoi, doamna arătă celălalt picior. Acolo pielea mai era neagră şi mai avea o rană deschisă. Doar aceea a mai rămas. S‑a dus la medic şi i‑a arătat că s‑a vindecat. A întrebat‑o ce anume a făcut, pentru că pentru boala ei nu există vindecare! Acest lucru nu i‑l spusese mai înainte, doar acum, când a văzut‑o vindecată.
Doamna Ana i‑a mărturisit că sfinţii de la Aiud au vindecat‑o, că s‑a uns cu untdelemnul din candelă. Azi doamna doctor are în cabinet icoana Maicii Domnului cu sfinţii mărturisitori de la Aiud. Acum doreşte să scrie o scrisoare în care să specifice, cu ajutorul medicului, denumirea exactă a bolii şi tot ce a trăit, ca apoi să o dea părintelui de la Aiud.
Mare eşti, Doamne!
Vindecările primite trebuie făcute cunoscute
Dragii mei fraţi întru Domnul, doresc a mărturisi minunile pe care unul dintre sfinţii închisorilor le‑a făcut cu mine şi familia mea. Sunt o credincioasă pe care a învrednicit‑o Dumnezeu să păstreze o vreme o răcliţă cu o părticică din sfinte moaşte de la Aiud, din craniul care a izvorât mir la Iaşi doi ani consecutiv. De când au intrat în casa noastră, în sufletul meu s‑a produs o schimbare. Sufletul meu a fost mângâiat în cel mai binecuvântat mod. O linişte şi o dulce binecuvântare locuieşte acum în casa noastră. Oricine intră în casă simte. Puţin ştiu însă care este izvorul, ceilalţi mărturisesc că avem o casă binecuvântată.
Încep mărturisirea mea prin a spune că în ultimii trei ani am cunoscut multe neajunsuri, multe probleme şi supărări. Eram epuizată din toate punctele de vedere… Îmi slăbise puterea de a merge înainte. Am suferit foarte mult după o pierdere a unei persoane dragi şi timp de aproximativ un an nu îmi puteam reveni deloc. Poate relatat în cuvinte nu pot transmite exact aceste simţăminte. Sfântul m‑a ajutat să reînviez, să renasc. Aceasta este minunea care pentru mine este cea mai importantă, cea legată de suflet.
Însă vreau să vă spun şi celelalte. Sfântul acesta minunat m‑a păzit într‑o noapte de hoţi. În alte dăţi numai cu uleiul de la candelă mi‑am alinat durerile de cap, şi alte dureri pe care le‑am uitat după ce mi‑au trecut. Acum o lună eram foarte supărată datorită problemelor ovariene, deoarece menstruaţia ori lipseşte ori vine cu mari întârzieri. Aceste dereglări provoacă dureri de sâni şi îmi dau organismul peste cap. M‑am rugat cu cuvintele mele foarte intens şi am atins răcliţa de burtă. Nu am mai dat importanţă apoi pentru că am mers la lucru, însă mi‑am amintit, la scurt timp după rugăciune, pentru că începusem deja să simt o flacără că îmi încălzeşte burta şi că lucrează ceva înăuntru. În maxim şase ore, mi‑a venit menstruaţia.
Dacă această minune vi se pare „simplă”, pot să vă spun că şi mamei mele i s‑a întâmplat ceva deosebit. Trecuse la menopauză. Tulburările în organism şi în acest caz sunt masive, de cele mai multe ori este de preferat să se prelungească perioada de ciclu menstrual. După multe rugăciuni, mamei mele i‑a revenit menstruaţia.
Unei prietene bune i s‑a îmbolnăvit copilaşul. Acesta a reacţionat foarte agresiv la un tratament homeopat. Fiind foarte mic, riscurile erau foarte mari. I‑am promis că îi voi trimite puţin ulei din candelă. Ea l‑a uns, iar copilaşul a început să se vindece înainte de a începe tratamentul medicamentos.
Mă simt nevrednică, sunt o mare neputincioasă. Sfântul acesta minunat, mare vindecător de suflete şi de boli, m‑a atenţionat că darurile, vindecările primite trebuie făcute cunoscute…
(C. A.)
extrase din cartea Minunile Sfinţilor închisorilor,
volum îngrijit de Ciprian Voicilă şi coordonat de Danion Vasile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu