luni, 10 septembrie 2012

“Sfantul Antim Ivireanul”, prima SCOALA primara ORTODOXA din Timisoara

Instituţia de învăţământ poartă numele „Sfântul Antim Ivireanul”, este situată pe strada Aluniş nr. 36 şi a fost înfiinţată, sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoara, la iniţiativa asociaţiei timişorene “Pro Logos”. La ceremonia de inaugurare a participat, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, P.S. Paisie Lugojanul, episcop-vicar eparhial, iar evenimentul a continuat cu „Ziua porţilor deschise”.

Unitatea de învăţământ respectă întocmai programa aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, completând-o cu activităţi educative cu specific creştin ortodox, astfel, copiii vor participa la Sfânta Liturghie, se vor deprinde cu munca în gospodărie, vor învăţa să coase, să gătească şi să îngrijească o mică grădină de legume, vor a vea ore de rugăciune.Costurile de şcolarizare sunt de 500 de lei pe lună pentru fiecare elev, în contextual în care cei mici primesc două mese pe zi și au program de afterschool. La “Antim Ivireanul” copiii din familii cu venituri mici vor beneficia de cinci burse de studiu de 400 de lei pe lună, menite să acopere 80 la sută din cheltuielile de şcolarizare, masa şi activităţile extracuriculare.Elevii se vor putea înscrie şi la afterschool, atât de-a lungul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.

Potrivit inițiatorilor școlii, programul zilnic va începe cu lectură din Sfânta Evanghelie (15 minute), despre viața apostolului zilei, apoi urmează patru ore de curricula națională. După masa de prânz, jumătate de oră copiii au libertate deplină, apoi intră în programa afterschool. Timp de o oră pregătesc temele pentru ziua următoare, apoi au cursuri opționale (limba germană, franceză sau engleză) iar între orele 16 și 17 ateliere practice (gătit, traforaj, lucru manual, grădinărit).

Costurile de şcolarizare sunt de 500 de lei pe lună pentru fiecare elev, pentru programul complet, afterschool și două mese pe zi. Miercuri și vineri, dar și în perioadele stabilite conform calendarului bisericesc se primește doar mâncare de post. În plus, la “Antim Ivireanul” copiii din familii cu venituri mici vor beneficia de cinci burse de studiu de 400 de lei pe lună, menite să acopere 80 la sută din cheltuielile de şcolarizare, masa şi activităţile extracuriculare. Frații au și eu reducere de 25% din taxa de școlarizare. Elevii se vor putea înscrie şi la afterschool, atât de-a lungul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor. De Georgeta Petrovici – DeBanat

Si cateva comentarii de pe site-ul Frontpress

Vasi a scris: 

Minunat. Sper sa fie doar inceputul. Sunt convinsa ca multe familii de romani vor alege aceste scoli. Intr-o astfel de scoala ortodoxa, ai siguranta ca al tau copil se va dezvolta armonios si in spirit religios.Si mai mult decat atat, copilul este in siguranta din toate punctele de vedere: educatie, mediul de studiu, siguranta fizica a copilului, etc.

Doamne ajuta!

comentariu publicat in 06.09.2012 la 7:57

 cornelius a scris:

Uite o idee exceptionala care vine ca o alternativa crestin ortodoxa la invatamantul falimentar facut de neo-comunistii actuali. Astfel de scoli ar trebui sa se infiinteze in fiecare eparhie sau oras, pentru ca parintii sa-si poata lasa copiii in educatia Bisericii. De aici porneste singura noastra sansa ca neam, de a ne redresa prin copiii care cresc la sanul Bisericii si al Tarii. Doamne Ajuta !

comentariu publicat in 06.09.2012 la 9:26



Marcel Aghel a scris:
Am vizitat scoala intamplator, la “Zilele portilor deschise” si chiar este foarte frumoas amenajata, cu conditii net superioare scolilor de stat. Eu am copii la gimnaziu deja, insa 500 de ron lunar nu e f mult, pentru ca eu plateam 300 de ron numai after-school pentru fetita. Este evident ca o scoala particulara, cu copii mai putini ofera o mai mare atentie, personalizata, copilului pentru ca o scoala particulara are tot interesul sa isi dobandeasca si un bun renume. Deci ideea este geniala.

comentariu publicat in 06.09.2012 la 10:04

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu