Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei.
Rămân ostaş credincios al Bisericii, căci în aceste vremuri Iisus trebuia să fie în temniţă. Sunt cutremurat şi fericit că mi se oferă moartea pentru El.
Să nu părăsiţi niciodată Biserica, chiar dacă veţi întâmpina mari împotriviri în statornicirea adevărului.
Cred că numai cu adevărul Evangheliilor îşi poate găsi omul linişte în suflet.
Să daţi slavă lui Dumnezeu toată viaţa.
Oamenii trebuie să fie sfinţi.
Vrăjmaşii lui Hristos au dezlănţuit cea mai mare şi cea mai crudă prigoană asupra creştinilor.
Acum cine crede trebuie să stea gata de moarte.
În suferinţă m-am putut cunoaşte pe mine însumi, mi-am putut cunoaşte goliciunea şi nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om.
Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omeneşti, prin zidurile închisorii, Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii - şi această libertate este bunul suprem pe care l-aş fi putut câştiga în lumea aceasta plină de deşertăciuni.
Cei ce m-au lovit m-au împins mai tare în braţele Domnului şi pentru aceasta le mulţumesc.
Mă rog pentru prieteni, pentru creştini şi pentru mântuirea din ceasul al unsprezecelea a duşmanilor.
Suferinţa, oricât ar fi de grea, nu are alt sens decât curăţirea sufletului dornic de mântuire.
Doresc să ştiu că sunteţi pregătite să primiţi cele mai grele lovituri cu credinţa că, dincolo de această viaţă trecătoare, există o altă viaţă, veşnică, fericită, o patrie cerească fără hotar, care merită orice jertfă, oricât de mare.
Numai cine a gustat din bucuriile adânci ale sufletului le poate înţelege.
Nu numai în mănăstire este mântuit omul. Eu m-am pregătit şi mă pregătesc mereu să devin creştin.
Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte decât dinăuntrul vostru, unde sălăşluieşte Hristos.
Trebuie să stăm sub povaţa duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsate de Dumnezeu în fiecare dintre noi; că dacă nu stăm sub povaţa duhovnicului, putem intra în rătăciri mai mari ca patimile.
În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.
Simt iubirea Mântuitorului Hristos şi la El alerg când vin ispitele asupra pătimaşului meu trup; şi Domnul mă ajută şi-mi dă puteri să birui răul.
Ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua Învierii creştine.
Crezul pentru care m-am jertfit cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.
Alta este viaţa decât cea pe care şi-o închipuie omul. Altul este omul însuşi decât ceea ce se închipuie el a fi. Altul este adevărul, decât cel pe care şi-l imaginează mintea omenească. Adevărul este Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea cu păcatele ei în pace.
Păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care şi-a dat sângele pe Golgota.
Acest secol a dat noian de sfinţi şi de martiri, numai că nu-i cunoaştem. Hristos este prezent în lumea de azi prin sfinţi, martiri, mărturisitori şi eroi. Dar lumea de azi nu e solidară cu sfinţii ei, căci nu le poate urma exemplul. Dacă sfinţii de acum ar fi fost la începuturile creştinismului, toată suflarea creştină ar fi trăit cu ei, prin ei, către ei. Noi nu suntem creştini şi de aceea nu ne cunoaştem sfinţii.
Extrase din volumul Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu, coordonat de Monahul Moise de la Oaşa, Editura Reîntregirea, 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu