"Foarte excitat, sentiment al personalitatii exagerat (sa invete albaneza!), vrea sa se calugareasca, dar sa ramana la Bucuresti".De ce dorea el o calugarire la Bucuresti? Ne explica profesorul Codreanu: pentru ca dorea avantajul "pastrarii contactului cu marele centru cultural al tarii".
De altfel, gandul calugaririi l-a marturisit si lui Zamfir C. Arbore, un confrate de la "Romanul", in anul 1882, cand Titu Maiorescu nu-i descoperise inca semne de "alienat".
"Stii ce, dragul meu, hai sa demisionam, tu de la "Romanul", eu de la "Timpul", si hai sa ne calugarim, caci nu suntem facuti sa traim intre lupi. La manastire, in chiliile solitare, sa scriem letopisete in cari sa insiram tot ce indura nenorocitul neam romanesc, pentru ca sa se stie cat amar a suferit romanul, cat a trait pe acest pamant", ii spunea poetul.
In anul 1884, repeta gandul salvarii prin calugarire, ecoul lui razbatand intr-o scrisoare a lui Petre Missir catre Titu Maiorescu, pus insa pe seama nebuniei si luat drept gluma. Ca nu putea fi vorba doar de o simpla gluma sau de un semn al alienarii, o dovedesc eroii sai din "Sarmanul Dionis", "Cezara", "Povestea magului calator in stele", aflati in ipostaza cea mai graitoare, aceea a calugarului, cum sustine profesorul Codreanu. Tatal poetului, fiu de dascal, cu biserica langa casa.
Incheiem aceasta succinta prezentare si abordare, citandu-l si pe Corneliu Botez, cel care a avut initiativa omagierii lui Mihai Eminescu, pentru prima data de la moartea sa, la Galati. Iata ce scria acesta despre tatal lui Eminescu, Gheorghe Eminovici, in lucrarea sa, "Omagiu lui Eminescu", scrisa la 20 de ani de la moartea ganditorului, in anul 1909:
"…obijnuia sa-si invite rudele si prietenii la Ipotesti, unde-i primea si ospata bine, mai ales la sarbatori mari, cum este la Pasti ori la Sfantul Gheorghe, cand isi sarbatorea ziua numelui. Ii ducea la biserica, unde asculta slujba cu multa evlavie, caci atat dansul cat si mama poetului erau religiosi, nu lipseau duminica si in zi de sarbatoare de la biserica si se supuneau obiceiurilor religioase in mod strict".Iar Nae Georgescu aminteste si el ca "tatal poetului avea bisericuta langa casa" si chiar
"ca era fiu de dascal de biserica. Iar tatal sau, Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj si s-a stabilit in Bucovina, la Calinesti, prin anul 1802, unde a ridicat o casuta si, alaturi, o biserica din lemn la care a slujit. In Bucuresti, Gheorghe Eminovici tragea la o adresa din Strada Biserica Enei nr. 1, unde si Mihai Eminescu a locuit un timp".Iata asadar adevarul despre modul in care familia Eminescu, poetul insusi, a trait relatia cu Ortodoxia, sincer si evlavios, cu speranta si respect, intocmai unor buni crestini. Si ca sa nu mai fie nici un dubiu, acest lucru il marturiseste insusi Mihai Eminescu, atunci cand spune:
"Istoria omenirii este desfasurarea cugetarii lui Dumnezeu. Nu se misca un fir de par din capul nostru fara stirea lui Dumnezeu"…Sursa: Stelian Gombos, crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu