La ceremonia speciala de astazi au participat reprezentanti ai Manastirii Petru Voda, fiica lui Mircea Vulcanescu si fiul Parintelui Ilarion Felea, precum si IPS Irineu Popa, Arhiepiscop de Alba Iulia. La inceputul manifestarii Arhipastorul a oficiat Slujba de parastas, la finalul careia a adresat participantilor un cuvant de invatatura si binecuvantare. Apoi, primarul municipiului Aiud, Mihai Horatiu Josan, a decernat cele trei titluri, in primul rand Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, reprezentat de parintele staret Augustin Varvaruc, pentru a ramane in Muzeul Manastirii, ca marturie peste veacuri, apoi urmasilor firesti: Ioan Felea, fiul parintelui Ilarion Felea, doamnei Mariuca Vulcanescu, fiica savantului Mircea Vulcanescu. De asemenea, o diploma a Arhimandritului Justin Parvu va fi inmanata si parintelui staret Hariton Negrea, de la Manastirea Petru Voda, dupa cum a anuntat si Reintregirea.ro. Pe langa urmasi, au vorbi parintele Ioan Tocanel, protopop de Aiud, domnul Dan Radovici, presedintele Asociatiei Sf. Imparati Constantin si Elena, de asemenea initiator al proiectului si doamna Ioana Lucacel, Director General al cotidianului Gazeta de Maramures. carora le adresam cele mai calde felicitari. Evenimentul se incheia chiar in acest moment (orele 13-14) cu o vizita la Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, schit ortodox construit pe Rapa Robilor, renumitul cimitir anonim al martirilor care au fost omorati in inchisoarea Aiud, in vremea comunistilor, intre care se numara si fericitii Mircea Vulcanescu si Ilarion Felea.
Astfel, in urma initiativei colegilor nostri de la Gazeta de Maramures, sustinuti prin concursul Asociatiei Civic Media de numeroase personalitati din tara si strainatate, pe langa cei trei mucenici pentru Hristos, după omagierea de la Baia Sprie, şi Părintele Nicolae Steinhardt a devenit Cetăţean de Onoare, la Târgu Lăpuş. Parintele Justin Marturisitorul este, de astazi, Cetatean de Onoare, deocamdata, in patru localitati ale Romaniei: Aiud, Poiana Teiului, Belcesti si Baia Sprie.
Sursa: Ziaristi Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu