duminică, 4 noiembrie 2012

Dictatura vaccinurilor: Vaccinarea, eroarea medicala a secolului. Pericole si consecinte

Extrase din cartea Dr. Louis De Brouwer- VACCINAREA:EROAREA MEDICALĂ A SECOLULUI.PERICOLE ŞI CONSECINŢE

Louis Bon De Brouwer este doctor în medicină, specialist în biologie moleculară şi în homeopatie. De asemenea, este posesor al unei diplome internaţionale în Ecologie umană. Teza pentru care a obţinut această diplomă în Ecologie umană a fost susţinută în iunie 1990 la Facultatea de Medicină a Universităţii Rene Descartes (Paris V) şi avea ca titlu „Relaţiile dintre medici şi societate”. Universităţile din Paris V, Aix, Marsilia, Bordeaux , Bruxelles, Evora, Geneva şi Toulouse III i-au acordat, în comun, o diplomă pentru aceeaşi teză. În plus, este posesorul unei diplome universitare, ca urmare a unei teze prezentate în faţa aceloraşi comisii în iunie 1991. Tema aleasă: Stresul – Stresul şi cancerul.
Dr. Louis De. Brouwer este vice-preşedintele LIMAV (Liga Internaţională a Medicilor
pentru Abolirea Vivisecţiei), ligă fondată în Elveţia, grupând mai mult de 1600 medici din peste 66 de ţări ale lumii. Este membru al Comitetului director al Societăţii Internaţionale a Medicilor pentru Mediul înconjurător (Elveţia), ce reuneşte, la nivel internaţional, peste 45.000 de medici din 102 ţări. El este, de altfel, delegat al ISDE (Asociaţia Internaţională a Medicilor pentru Mediul Ambiant — n.tr.) pe lângă UNESCO.
Dr. Louis de Brouwer este internaţional lecturer (conferenţiar internaţional) şi a participat
la conferinţe în Franţa, Belgia, Italia, Spania, Suedia, Elveţia, Germania.
Dr. Louis Bon De Brouwer este autorul a 12 lucrări ştiinţifice şi a unei teze intitulate: -
Cancer, fatalitate genetică, Academia de Ştiinţe USA, Washington, 1980.
“Teoriile avansate de Pasteur şi diversele sale experimente (trucate) marchează începutul unei noi ere medicale, bazată pe şiretlicuri ştiinţifice şi pe un abuz de putere şi o escrocherie uriaşă pe seama sănătăţii publice. Odată cu acceptarea, fără nici o reţinere de către corpul medical, a principiului asepsiei fiinţelor vii şi al vaccinărilor, principii impuse întregii populaţii, industria farmaceutică de fabricare a vaccinurilor a reuşit să impună o neverosimilă dictatură ce durează şi astăzi. N-ar trebui să uităm, într-adevăr, că ilustrul Pasteur crease pe cont propriu un laborator de fabricare a vaccinurilor şi aceasta cu mult înaintea înfiinţării faimosului Institut Pasteur. Această afacere l-a făcut, de altfel, milionar !

"Ştim ce se întâmplă astăzi. Pasteur şi-a făcut numeroşi adepţi. În lume sunt legiuni întregi de laboratoare care şi-au clădit averile graţie fabricării vaccinului. Adoptând principiul vaccinării sistematice, corpul medical dobândise o armă redutabilă în faţa indivizilor sănătoşi.
Dacă, dintotdeauna, medicii trataseră doar indivizii bolnavi, fiindcă se ştie că cei sănătoşi nu erau luaţi în calcul în practica lor (căci nu exista medicină preventivă), odată cu sistemul vaccinărilor, ei ajungeau să se impună întregii populaţii; de aici, o sursă de profituri deloc neglijabilă. Pentru a impresiona opinia publică, care abia aştepta să creadă în miracolul vaccinării, s-a făcut apel la o mediatizare inimaginabilă. Timp de mai mulţi ani, n-a trecut o zi fără ca presa să vorbească despre experimentele lui Pasteur şi despre extraordinarul lor succes.
O etapă considerabilă tocmai fusese depăşită: medicina devenea preventivă. Ea putea de acum înainte să se adreseze întregii populaţii de pe planetă. Într-o ţară ca Franţa, adevărat imperiu colonial, era un chilipir nemaipomenit, din punct de vedere financiar, pentru producătorii de vaccinuri. Se puteau vaccina zeci de milioane de indigeni în Africa, în Asia şi alte părţi. Evident, cum aceşti oropsiţi nu dispuneau de resurse pentru a plăti vaccinurile, erau puşi să plătească contribuabilii Metropolei, în numele principiilor umanitare. Datorită vaccinărilor, Franţa avea să elimine cea mai mare parte a afecţiunilor virulente care bântuiau aceste ţări. Vaccinarea era considerată ca o operă de salubritate mondială, ca un act de generozitate faţă de indivizii privaţi de toate, pradă ai epidemiilor îngrozitoare.
Acţionând astfel, Franţa îşi câştigase o imagine de salvatoare a umanităţii. Ce glorie avea să aibă ea de acum înainte pe plan internaţional! Ce prestigiu în ochii comunităţii mondiale ! In realitate, această acţiune umanitară nu era decât un aspect al motivelor pentru efectuarea vaccinărilor sistematice. Privind mai îndeaproape, celelalte motive erau mult mai puţin glorioase.
În spatele acestei faţade atât de generoase se ascundeau de fapt interesele fabricanţilor de vaccinuriClica medico-farmaceutică tocmai câştigase o mare victorie financiară, bătându-şi joc de sănătatea publică. Într-adevăr, principiul vaccinării nu se sprijinea pe nici o bază ştiinţifică sau medicală serioasă. Nu s-a demonstrat niciodată în practică faptul că principiul teoretic al vaccinării constituia fundamentul unui act terapeutic valabil din punct de vedere ştiinţific. S-a demonstrat exact contrariul: principiul vaccinării constituie o eroare medicală generatoare de accidente foarte grave. A vaccina constituie un act medical contra naturii, care nu se sprijină pe nici o bază ştiinţifică.
Dar nu este de ajuns să afirmi pentru a demonstra. Prezenta lucrare a fost redactată în scopul de a furniza câteva mărturii care să demonstreze inutilitatea si pericolul vaccinărilor.
-pentru Jenner, principiul vaccinării se bazează pe ideea originală că este mai bine să previi decât să vindeci. Idee cu atât mai originală şi inovatoare cu cât medicina alopată, de-a lungul timpului, nu s-a preocupat niciodată de prevenire, ceea ce este uşor de înţeles. Medicul nu are nici un interes ca diversele afecţiuni să fie evitate: i-ar distruge astfel chiar materia primă pe care îşi exercită arta şi profesia sa, generatoare de profituri. Dacă prevenirea ar deveni regulă generală, şi într-un interval de 20 de ani, de exemplu, afecţiunile cele mai banale ar regresa cu 30%, medicina alopată ar fi ruinată. Ar trebui atunci, ca statul, adică contribuabilii, să vină în ajutorul unei meserii sinistrate şi să acorde ajutoare bieţilor medici deveniţi şomeri.
Pe de altă parte, vânzările în industria farmaceutică ar scădea şi ar genera o criză serioasă în privinţa locurilor de muncă. Conducătorii politici care, din punct de vedere economic, au legături cu aceste întreprinderi, nu ar fi niciodată de acord cu o astfel de iniţiativă de prevenire a bolilor. Pe vremea lui Jenner, cunoştinţele de imunologie erau nule. Jenner şi cei care au continuat practica vaccinărilor sistematice au construit deci, integral, o teorie plecând de la un fapt empiric (experienţa lui Jenner, din mai 1796). Altfel spus, teoria a fost construită plecând de la o singură experienţă şi, ca urmare, nu poate fi vorba despre un fapt ştiinţific. Ştiinţific, înseamnă a fi verificat prin multiple experienţe realizate după un protocol bine stabilit.
Ori experienţele de vaccinări intensive, repetate în anii care au urmat, nu au demonstrat niciodată temeinicia practicii vaccinărilor. S-au produs numeroase accidente şi s-a stabilit clar că vaccinările antivariolice au făcut victime atât printre cei vaccinaţi cât şi printre cei nevaccinaţi.
Variola a fost eradicată nu prin vaccinări, ci prin măsuri elementare de igienă. La fel s-au petrecut lucrurile cu cea mai mare parte a bolilor infecţioase care, în funcţie de epocă şi de circumstanţe, se declanşează, ating un paroxism, apoi regresează de la sine, fără ca vaccinările să aibă nici cel mai mic rol. Se poate pretinde, pe drept cuvânt, că epidemiile şi pandemiile au cicluri de dezvoltare şi dispariţie. Aşa s-a întâmplat întotdeauna cu bolile infecţioase de la începuturile umanităţii. Dacă nu ar fi fost marcate de acest fenomen special, ele ar fi distrus de mii de ani orice existenţă umană pe planeta noastră. Altfel spus, fără o regresie relativ rapidă, ciuma şi holera ar fi provocat, în trecut şi astăzi, decesul a miliarde de indivizi. Ori în antichitate şi în evul mediu, practica vaccinării era necunoscută. Cum se explică atunci că aceste maladii nu au produs mai multe ravagii cuprinzând toate continentele, şi mai ales, cum se face că au regresat de la sine?
Cum este de conceput faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a realizat campanii de vaccinare antivariolică în ţările Africii Centrale, astfel că, la sfârşitul lui 1974 se aprecia numărul de africani vaccinaţi la peste 100 de milioane, în timp ce variola nu a produs decesul decât a câtorva zeci de mii de africani? Trebuie precizat că vaccinările antivariolice au continuat până în 1977. Şi nu numai în Africa, ci şi în lumea întreagă. Ori în Europa, între 1963 şi 1970, 12 ţări europene au înregistrat doar 391 cazuri de variolă provenind din 28 de surse diferite: Marea Britanie – 145 de cazuri; RFG – 65 de cazuri; în 20 de situaţii, variola provenea din Asia, şi în 5 rânduri, din Africa. Celelalte 181 de cazuri erau de origine necunoscută. Dacă se presupune că toate aceste cazuri de origine necunoscută îşi aveau sursa în ţările europene, pare aberant faptul că vaccinarea europenilor a continuat în forţă între 1970 – 1977, pentru un număr de cazuri atât de mic.
În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, variola ucidea în Europa circa 400 de mii de persoane pe an. Când s-a început vaccinarea, prin anii 1796 – 1800, această epidemie era într-o evidentă regresie, regresie care, prin urmare, nu poate fi atribuită vaccinării, căci aceasta nu era nici cunoscută, nici aplicată. De fapt, la fel s-a întâmplat şi cu majoritatea celorlalte boli infecţioase, vaccinarea a început când acestea erau într-un declin considerabil, fără să se fi făcut vreo altă intervenţie decât cea a măsurilor de igienă. Evident, partizanii vaccinării au pretins că aceste boli au dispărut datorită vaccinărilor, în timp ce în realitate lucrurile nu au fost deloc aşa şi vaccinarea a provocat atât contaminarea celor vaccinaţi cât şi a celor nevaccinaţi şi a  antrenat,
astfel, perenitatea agenţilor infecţioşi.
TEORIA VACCINĂRII SE BAZEAZĂ PE EXPERIENŢA REALIZATĂ DE CĂTRE JENNER PE O SINGURĂ PERSOANĂ !
În afară de faptul că Jenner a pus în pericol viaţa unui copil căruia i-a inoculat în mod deliberat variola umană, sacrificându-l astfel experimentelor sale în caz de nereuşită (ceea ce este condamnabil din punct de vedere al celei mai elementare etici). Este cazul să avem în vedere, de asemenea, faptul că Jenner şi adepţii săi nu şi-au făcut nici un fel de griji, în anii care au urmat experimentului din mai 1796, din pricina rezultatelor catastrofale obţinute în urma vaccinării antivariolice. În mod normal, principiul vaccinării ar fi trebuit să fie abandonat, dar mecanismul se pusese deja în mişcare. Mass-media epocii, în căutare de senzaţional, se extaziase în faţa miracolului fără că acesta să poată fi verificat ştiinţific. Ori, se ştie că miracolele nu au niciodată nimic ştiinţific în ele !
În 1796 şi mult timp după aceea, cunoştinţele de imunologie erau nule. Plecând de la un singur experiment, Jenner, adepţii săi şi mass-media, antrenând lumea ştiinţifică sau mai degrabă „scientistă”, au ajuns să impună principiul vaccinării publicului ignorant şi conducătorilor politici ca şi lumii medicale de altfel – de o naivitate crasă. Trebuie să subliniem faptul că la vremea respectivă, lumea medicală ignora însăşi existenţa unui sistem imunitar la fiinţele vii.
Cum este de conceput că într-o asemenea stare de ignoranţă, lumea întreagă a acordat încredere unui singur om, Jenner, care nu realizase decât o singură experienţă, pe o singură fiinţă umană ? Mai târziu, Pasteur a reluat pe cont propriu această experienţă vaccinând un singur copil împotriva turbării. Şi el, de asemenea, a inspirat un soi de încredere universală ! Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit! Prima idee apărută ar fi cu siguranţă următoarea: acum 200 de ani, dorind să acapareze un procedeu empiric în scopul de a preveni bolile infecţioase, medicina alopată l-a modificat, deturnându-l de la adevărata sa bază (variola „animală”), creând astfel cea mai mare eroare medicală şi ştiinţifică a tuturor timpurilor.
Organismul constituie o lume închisă şi că orice încercare de pătrundere a unui agent străin este sortită eşecului datorită unei remarcabile organizări. Limfocitele T şi B pot fi considerate soldaţii apărători ai unei fortăreţe de necucerit. În afară de acţiunea acestora din urmă, celulele infectate de un virus produc o substanţă numită interferon. Mai mult, există ceea ce se numeşte complement, o substanţă antimicrobiană. constituită din 11 proteine prezente în serul sanguin.
Complementului i se adaugă un compus format din 3 proteine numit properdină şi împreună, sunt capabili să distrugă mai multe tipuri de bacterii. În plus, dacă microbii pătrund în piele sau mucoase şi evită substanţele antimicrobiene din sânge, macrofagele şi microfagele pot să-i atace aici şi ingereze. In sfârşit, posedând fiecare un rol bine determinat, există şi leucocitele: eozinofile, neutrofile, bazofile şi monocite. După cum observăm, organismul are numeroşi apărători.
Din acest scurt studiu al organizării sistemului imunitar apare evident faptul că orice individ care are un sistem imunitar performant n-ar trebui, în mod logic, să dezvolte o boală.
Dacă o bacterie, un virus sau orice alt agent străin de organism încearcă să pătrundă în interiorul acestuia, el se va lovi de un eficient dispozitiv de apărare. De asemenea, dacă în timpul existenţei sale, organismul unui individ a reacţionat la un agent străin şi l-a eliminat, în cazul unui nou atac al aceluiaşi agent, el nu-i va mai oferi acestuia nici o cale de acces, căci o anumită categorie de limfocite dotate cu memorie va interveni chiar de la începutul oricărei penetrări. Tocmai pe acest principiu al memoriei unor limfocite s-a bazat teoria vaccinării.
Adepţii vaccinării au crezut că dacă in organism s-ar introduce un virus sau o bacterie sub o formă atenuată (antigen), limfocitele ar reacţiona la antigen şi l-ar păstra in memorie pentru a i se opune, dacă acesta s-ar prezenta vreodată sub o formă virulentă. Pare simplu. Prea simplu, în realitate.
O MEMORIE NEEVIDENTĂ, RESTRÂNSĂ ŞI LIMITATĂ ÎN TIMP
În primul rând, după cum am menţionat deja, atunci când principiul vaccinărilor a fost admis de lumea medicală şi de unii oameni de ştiinţă, organizarea sistemului imunitar era necunoscută. Se constatase doar în mod empiric faptul că vaccinarea putea, eventual, sa protejeze împotriva anumitor boli. Această constatare plecată de la un număr infim de cazuri (1 sau 2), nu putea dovedi sub nici o formă ceva, indiferent ce, pe plan ştiinţific.Când s-a început vaccinarea în masă s-au produs numeroase accidente de care nu s-a ţinut cont câtuşi de puţin. În afară de aceasta, nu a fost niciodată posibil să se confirme faptul că vaccinarea îi proteja pe subiecţi împotriva bolilor pentru care erau vaccinaţi deoarece nu exista nici o metodă de a verifica dacă,după vaccinare, aceşti subiecţi dezvoltau sau nu boala. Se declara doar, dacă epidemia părea să se stingă, că acest lucru avea loc graţie vaccinării. Punct.
Nu se ţinea seama absolut de loc de faptul că anumiţi subiecţi nevaccinaţi aveau un sistem imunitar ce le permitea să lupte cu eficacitate împotriva agentului infecţios în timp ce alţii, din păcate, cu sistem imunitar deficient, vaccinaţi sau nu, urmau să-şi întâlnească strămoşii în locuri mai bune. Dacă decesele se produceau la cei vaccinaţi, acestea erau minimalizate sau trecute sub tăcere. Nici un singur medic sau om de ştiinţă nu se gândea la faptul de când lumea, epidemiile şi pandemiile aveau năravul de a atinge paroxismul, ca apoi să se stingă încetul cu încetul. Chiar şi atunci când, mai târziu, a fost pusă în evidenţă organizarea sistemului imunitar şi când au fost identificate diversele elemente ce îi permit să lupte cu eficacitate împotriva oricărui agent străin, n-a fost niciodată posibil să se pună în evidenţă numărul de limfocite dotate cu memorie. Lumea medicală şi ştiinţifică a rămas întotdeauna în ceaţă artistică !
Nici unui medic sau om de ştiinţă nu i-a venit vreodată ideea de a se întreba ce efecte ar putea avea o întreagă avalanşă de vaccinări asupra acestor limfocite dotate cu memorie. Să spunem că am accepta faptul că o vaccinare sau două ar permite limfocitelor dotate cu memorie să păstreze integral memoria antigenilor – memorie pe care, de altfel, o pierd după un anumit timp. De aceea sunt necesare revaccinări, dar mai există oare această memorie atunci când un individ este vaccinat de vreo 15 ori sau mai mult ? Aceasta este întrebarea care n-a fost pusă niciodată. Aceasta este problema care n-a fost niciodată luată în consideraţie. Demonstrarea existenţei acestei „memorii universale” n-a fost niciodată realizată. Ne găsim, şi aici, în „ceaţa” artistică atât de specifică medicinii alopate ! E adevărat că medicina nu este o ştiinţă, ci o artă.
Evident, nu se poate dovedi nimic, dar se poate concepe uşor că limfocitele dotate cu memorie vor sfârşi prin a o pierde dacă sunt confruntate cu prea multe agresiuni. La limită, ca şi în cazul unor persoane care s-au confruntat cu un şir de situaţii traumatizante pe parcursul vieţii, am putea presupune că aceşti apărători ai organismului ar putea dobândi idei sinucigaşe sau ar putea s-o ia razna (boli autoimune), atacând propriul organism. Nu este un secret pentru nimeni faptul că imunologia a bătut întotdeauna pasul pe loc şi că, în zilele noastre, progresele realizate sunt foarte modeste tocmai pentru că funcţionarea acestui sistem nu este cunoscută în întregime şi există multe pete albe. Dacă n-ar fi fost aşa, am fi reuşit de mult să vindecăm afecţiuni cum sunt cancerul şi SIDA.
Începând de prin 1960, lumea ştiinţifică ştie de existenţa acestor viruşi şi retroviruşi animali. Aceste descoperiri au fost făcute publice de numeroase publicaţii. Se poate presupune, măcar o clipă, că adepţii vaccinării, membri ai corpului medical, nu erau la curent? De mai bine de 20 de ani, lumea ştiinţifică cunoaşte fenomenul recombinării genetice. Se poate imagina că acest corp medical, partizan al vaccinării, ignoră fenomenul şi nu bănuieşte pericolele pe care le implică vaccinurile ? Din 6 martie 1981, lumea ştiinţifică ştia că Robert. Gallo şi echipa sa puseseră in evidenţă un prim retrovirus uman, HTLV. Se poate concepe faptul că acelaşi corp medical adept al vaccinării nu s-a întrebat dacă există doar unul sau mai multi retroviruşi umani,ce se poate produce intre aceşti retroviruşi şi virusul viu inoculat prin vaccinare, dacă nu aveam să asistăm la naşterea unui virus hibrid şi în sfârşit, dacă nu trebuia să repunem pe tapet însuşi principiul vaccinării ?
Nici o întrebare de acest fel nu i-a tulburat vreodată pe partizanii vaccinării ori pe fabricanţii de vaccinuri. Pasteur Production şi Institutul Wrieux – prin forţa lucrurilor care erau la curent cu aceste descoperiri, le-au ignorat în mod voit şi au continuat să inunde piaţa cu produsele lor periculoase.
ORIGINEA VACCINĂRILOR PASTEUR
In ediţia din 2 mai 1905 a ziarului Societăţii generale a medicilor practicieni din Anglia, The Physician and Surgeon (Medicul şi chirurgul – n.tr.), se puteau citi următoarele:
„Datele şi tabelele statistice ale vaccinatorilor oficiali şi ale persoanelor interesate să promoveze vaccinarea cer din partea noastră un control sever mai înainte de a merita cel mai mic credit.
Publicul nu trebuie să aibă încredere in exagerările vaccinofililor în ceea ce priveşte gravitatea variolei la subiecţii complet nevaccinaţi. Noi avem informaţii despre date oficiale referitoare la cazuri de variolă şi care au fost complet falsificate pentru necesităţile acestei cauze. Noi, cu cunoştinţele noastre tehnice, suntem capabili să facem dezvăluiri strivitoare împotriva vaccinului şi aceasta, în pofida tuturor aşteptărilor oamenilor simpli.”
DECLARAŢIA UNUI MINISTRU STRĂIN INTELIGENT
În luna martie 1903 când, la solicitarea deputaţilor socialişti, se discuta în cele două Camere un proiect de lege destinat a face obligatorie vaccinarea antivariolică, Ministrul belgian al Igienei publice (astăzi i-am spune „al Sănătăţii”), a fost invitat să ia cuvântul. Adversar înverşunat al vaccinării obligatorii, oratorul a profitat de ocazia ce i se oferise pentru a se ridica împotriva acestei confiscări a libertăţii individuale, subliniind că aceasta era cu atât mai puţin justificată cu cât vaccinarea contra variolei nu era nici eficace pe viaţă, aşa cum pretinsese Jenner, şi, mai ales, nici lipsită de pericole. Într-adevăr, aceasta trebuia re-efectuată anual şi, după cum demonstrau statisticile oficiale, se înregistraseră tulburări fiziologice de tot felul (febră, abcese, erupţii. etc), şi numeroşi copii care nu mai primiseră alte vaccinuri îi căzuseră victime.
Rostit acum aproape un secol dar extrem de bine documentat, discursul Ministrului belgian evalua perfect problema ridicată de vaccinările sistematice şi obligatorii. Care Ministru al Sănătăţii din vreuna dintre ţările Comunităţii Europene ar mai folosi un astfel de limbaj în 1997, şi la fel de obiectiv, în legătură cu nenumăratele vaccinări suferite, din 1903 încoace, de toţi cetăţenii ţărilor dezvoltate si subdezvoltate ? De la acea dată, contrar Ministrului belgian în exerciţiu — acum, al Sănătăţii Publice toţi Miniştrii Sănătăţii au fost întotdeauna în favoarea oricărui fel de vaccinuri în profitul exclusiv al fabricanţilor, bătându-şi joc de sănătatea publică, deşi sunt mai mult sau mai puţin informaţi în legătură cu accidentele survenite şi consecinţele pe termen mediu şi lung ale practicii vaccinărilor. Între 1800 şi 1903, puterea publică şi corpul medical înregistrase deja accidentele şi decesele legate de vaccinarea antivariolică. În mod evident, aceste înregistrări erau ţinute sub cheie pentru a nu nelinişti opinia publică cobaii, am putea spune. Deşi la vremea respectivă cunoştinţele în materie de imunologie erau nule, se ştia, totuşi, că vaccinarea provoca reacţii ce nu puteau fi prea clar explicate şi facilita, pe termen mediu, apariţia diverselor afecţiuni.
În zilele de 8 şi 9 septembrie 1911 a avut loc la Frankfurt Congresul Ligii Internaţionale împotriva Vaccinului, înfiinţată cu un an înainte şi reprezentată de A. Russel-Wallace şi doctorul Carlo Ruala, profesor la universitatea din Perusa, Italia. Crearea acestei ligi, înfiinţată in Germania, în chiar ţara prezentată pretutindeni ca fiind exemplul perfect pentru ceea ce se poate obţine prin vaccinări în masă contra variolei, îngăduie oricui să presupună că aşa-zisa dispariţie a acestei maladii nu era decât o înşelătorie şi o iluzie colportată de către vaccinatori.
Concluziile acestui congres au fost următoarele:
1. vaccinarea nu constituie un remediu preventiv împotriva variolei;
2. multiplele pericole ale acestei operaţiuni sunt imposibil de negat şi sunt confirmate de către autorităţi medicale;
3. teoria lui Jenner este lipsită de orice fundament ştiinţific;
4. vaccinarea obligatorie constituie o impietate nemaiîntâlnită asupra conştiinţei individului, în probleme sanitare;
5. credinţa în valoarea vaccinării, întreţinută de doctrinele medicale, împiedică adevăratul progres sanitar, care este singurul capabil să înlăture definitiv vărsatul şi alte boli infecţioase. De aceea, congresul invită guvernele tuturor ţărilor la abolirea oricărei forme de vaccinare obligatorie.
Aceste concluzii apăreau la mai mult de 100 de ani după invenţia lui Jenner, şi după mai mult de 30 de ani de vaccinări intensive. Ele arătau tuturor că previziunile primilor vaccinatori nu fuseseră realizate, că variola care, după ei, trebuia să dispară rapid prin simplul fapt al recurgerii la practicile lor generalizate pretutindeni era încă prezentă şi încă făcea ravagii.
Tot ce ne-au învăţat manualele de istorie, de medicină, dicţionarele şi enciclopediile este fals. Spre deosebire de discursurile lor laudative, se poate afirma că Pasteur a cauzat un prejudiciu considerabil medicinii, făcând-o să piardă un secol întreg in planul înţelegerii originii afecţiunilor şi terapiilor.Pe de altă parte, adoptarea principiilor pasteuriene de către medicina alopată, ca şi punerea lor în practică de un secol încoace, a făcut-o să-şi piardă orice credibilitate.
Respectarea şi aplicarea principiilor pasteuriene, printre care cel al vaccinărilor sistematice, a provocat slăbirea sistemului imunitar al indivizilor, astfel încât se poate spune că deplorabila situaţie sanitară actuală de pe planetă se datorează bolilor generate de vaccinări. Într-adevăr, aşa cum încerc să demonstrez într-una din recentele mele lucrări, „SIDA – tăvălugul”, această boală a fost provocată de vaccinarea antivariolică intempestivă a milioane de africani care suferă permanent de malnutriţie şi care trăiesc în condiţii precare de igienă. Prin campaniile sale intensive de vaccinare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) poartă o grea răspundere.
În toate ţările dezvoltate, fabricanţii de vaccinuri au reuşit să impună oamenilor vaccinările pe filiera conducătorilor lor politici. Pentru aceasta, ei exercită un fel de terorism asupra mass-media şi a marelui public, cărora le impun credinţa că principiul vaccinărilor nu comportă nici un risc pentru cei vaccinaţi;se exagerează în schimb importanţa epidemiilor, minimalizându-se accidentele şi, mai ales, speriindu-i pe cei nevaccinaţi, prezicându-le cele mai rele calamităţi. Pentru fabricanţii de vaccinuri, ceea ce este important nu e starea bună de sănătate a populaţiilor şi eradicarea bolilor, ci profitul.
A existat întotdeauna o înţelegere între mediul medical şi laboratoare pe de o parte şi oamenii politici pe de alta, ale căror campanii electorale sunt adesea plătite inclusiv la nivelul cel mai înalt al statului. Dacă mâine ar fi posibil să se publice situaţia conturilor bancare, existente în paradisurile fiscale, ale tuturor conducătorilor noştri politici de 50 de ani încoace, cetăţenii francezi (şi străini) ar afla fără îndoială, stupefiaţi — căci nu se poate vorbi despre „surpriză” — cine a finanţat aceste conturi.
În mod evident, n-ar apărea numele laboratoarelor, ci mai degrabă cele ale filialelor şi societăţilor ce au legături cu aceste laboratoare. Dacă vreun ziarist ar descoperi aceste conturi, nu e deloc sigur că ar putea relata în presă această descoperire. Dimpotrivă, dacă ar fi sesizată justiţia, se poate considera, în mod rezonabil, că judecători integri, rezistând presiunilor (şi netemători că ar putea fi victimele vreunui regretabil accident) ar ajunge, prin anchete, să descâlcească imbroglioul financiar descoperit şi să stabilească care laborator a plătit cui, şi când anume. După părerea mea, nu vor fi revelate marelui public asemenea fapte prea curând. În joc se află prea multe interese, inclusiv ceea ce se numeşte „raţiune de stat”. După cum se vede, Pasteur a fost un precursor al lichelelor din vremea noastră.
Presa franceză a refuzat întotdeauna, în mod unanim, să insereze în coloanele ziarelor orice putea să repună în discuţie infailibilitatea lui Pasteur şi a lucrărilor sale. A-l critica pe Pasteur, a demonstra erorile sale ar fi fost considerat un sacrilegiu, atingere de nesuportat adusă entităţii creată în întregime de regimul republican ! Curioasă reacţie din partea unei prese aşa-zis democratice! De altfel, nimic nu s-a schimbat de la vremea aceea. In 1996, îi este imposibil unui cercetător, medic, om de ştiinţă oarecare şi chiar unui simplu particular, să facă să apară în vreun jurnal medical sau revistă medicală oarecare, vreun articol — oricât de neînsemnat – care l-ar repune în discuţie pe domnul Louis Pasteur în scopul de a-l reabilita pe acest biet Antoine Bechamp. Această imposibilitate nu priveşte doar presa medicală sau ştiinţifică ci, în egală măsură, toate organele presei de mare tiraj. Directorii de redacţie refuză aceste articole destinate, totuşi, să lumineze marele public. Ar face valuri, spun ei. Aceste articole sunt tabu.
Presa a rămas, deci, obnubilată de marile dogme, chiar dacă ele sunt false şi înapoiate. Ea rămâne la ordinul marilor pontifi ai medicinii alopate instituţionale şi se teme de ei. Ea pretinde, desigur, că este democratică, dar respectă cauzele republicane, adică ordinele arbitrare fără apel, neenunţate în Constituţie dar puse în practică de conducătorii politici fără ca cineva să se gândească măcar un singur moment să reacţioneze în numele principiilor fundamentale ale libertăţii cetăţeanului.
Chimist slab şi fals biolog, Pasteur[Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822Dole — d.28 septembrie 1895Marnes-la-Coquette ) a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologieiEXISTA UN ZVON CA EL AR FI FOST MASON DE GRADUL 32] n-a descoperit niciodată nimic el însuşi, nici existenţa microbilor (lucrări furate şi lui Davaine şi lui Bechamp), nici existenţa factorilor ce antrenează bolile viermelui de mătase (lucrări furate lui Bechamp) şi boala viţei-de-vie (lucrări furate, de asemenea, lui Bechamp), şi nici principiul vaccinării împotriva turbării şi altor maladii (lucrări furate lui P. V Galtier şi doctorului Deboue). În faţa unor astfel de probe, avem dreptul să ne punem următoarele două întrebări:
1. cum se face că, la 100 de ani după decesul lui Pasteur, acesta este încă respectat şi onorat?
2. cum se face că  in ciuda numeroaselor avertismente adresate medicilor şi biologilor din lumea întreagă, principiul vaccinării se perpetuează?
Răspunsul la prima întrebare este evident. Pasteur este încă respectat şi onorat fiindcă legenda sa, creată printr-o manipulare fără precedent a conştiinţelor, pusă în operă de jocurile politice şi mass-media epocii — care au acordat astfel unui impostor meritul descoperirilor realizate de către contemporanii săi — a putut servi intereselor a trei categorii de indivizi: Pasteur însuşi, în primul rând, care a adunat o avere considerabilă, de care au profitat descendenţii săi; unii dintre amicii săi politici, printre care Paul Bert; în egală măsură, toată clasa politică republicană pentru care Pasteur reprezenta simbolul probităţii, al dezinteresului, al ştiinţei în serviciul omenirii suferinde, toate, evident, virtuţi republicane, şi în sfârşit şi mai ales —promotorii, edilii şi profitorii Institutelor. De fapt, legenda pasteuriană a împuşcat trei iepuri dintr-un foc:
+ să se acorde Franţei republicane un prestigiu internaţional de care avea mare nevoie în cursul acelei perioade sumbre, şi care să permită estomparea evenimentelor mai puţin glorioase;
+ să li se pună în faţă francezilor exemplul unui savant republican admirabil, în serviciul drepturilor omului, căci el le deschidea, prin vaccinare, un drept imprescriptibil la sănătate şi să-i facă să uite, astfel, nefericirea şi situaţia lor mizeră. Iată ! Statul se ocupă de voi ferindu-vă de toate relele pământului prin vaccinare. Aceasta este egalitatea şi fraternitatea republicană ! În privinţa libertăţii, ei bine asta vă este confiscată, dar este în interesul vostru; realizarea unei afaceri comerciale de prim rang stabilind un monopol prin crearea de Institute oriunde acest lucru era posibil.
Nu trebuie să credem că o astfel de maşinaţie n-ar mai fi posibilă în zilele noastre. Orice s-ar spune, spiritele franceze au evoluat prea puţin şi, în aceşti din urmă ani, am asistat cu toţii la voturi ce impun vaccinări obligatorii, la campanii de publicitate pentru vaccinările împotriva gripei, hepatitei B şi a altor boli, în aşteptarea vaccinării împotriva cancerului şi a SIDA. Aceste voturi au fost obţinute de către grupuri de presiune ce au intervenit pe plan politic şi prin campanii de publicitate organizate de aceleaşi grupuri, în deplin acord cu Ministerul Sănătăţii. Nu s-a schimbat nimic: Pasteur Productions şi Institutul Wrieux lucrând, de altminteri, în perfectă colaborare deţin monopolul fabricării şi vânzării vaccinurilor, cele două instituţii fiind, absolut evident, susţinute şi încurajate de către stat din interese politice şi financiare. În consecinţă, în conştiinţa cetăţenilor, dacă Statul preconizează şi încurajează vaccinările, dacă principiul vaccinărilor este acceptat de corpul medical, înseamnă că acest principiu este eficace.
Aceste idei de eficacitate (nicidecum demonstrată) şi de inocuitate [Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism] (la fel de lipsită de demonstraţie) a vaccinărilor, predicate de adepţii vaccinării, s-au ancorat, în timp, în spiritul oamenilor în aşa măsură încât a devenit practic imposibil să convingi pe cei mai mulţi că sunt subiecţii unei manipulări şi dezinformări extraordinare. Acesta este motivul pentru care Pasteur rămâne mereu pe piedestalul numeroaselor statui care au fost ridicate în memoria lui şi pentru care Institutul Pasteur se bucură în continuare de renume naţional şi internaţional. Ca toate cele omeneşti, desigur, acest lucru nu va dura etern. O sută de ani de practică a vaccinărilor nu reprezintă o durată suficientă pentru a stabili o constantă definitivă. O sută de ani înseamnă abia puţin mai mult de trei generaţii, interval de timp insuficient pentru ca lumea să-şi dea seama de adevăratele daune produse organismelor prin vaccinări repetate, fără a ţine cont de diferenţele de constituţie ale acestora.
Atunci când, peste câţiva ani, va fi evident că vaccinările au provocat geneza unor maladii virale precum SIDA (şi acest lucru a fost dezvăluit de către medicii a căror voce a fost înăbuşită), că vaccinările au generat slăbirea sistemului imunitar al oamenilor în aşa măsură încât diverse epidemii vor fi secerat sute de mii de indivizi într-un timp record, atunci şi numai atunci supravieţuitorii îşi vor pune şi vor dărâma statuile „marelui” si „genialului” Pasteur. Si poate vor cere si socoteală fabricanţilor de vaccinuri şi statului, aşa cum au făcut-o hemofilii cu ocazia afacerii sângelui contaminat, afacere ce constituie un „frumos” exemplu de onestitate şi probitate a laboratoarelor, a oamenilor politici şi a lumii medicale.
Răspunsul la a doua întrebare e mai greu de dat. Într-adevăr, dacă principiul vaccinării persistă în ciuda numeroaselor şi neîncetatelor puneri în gardă din partea unor membri ai corpului medical şi a unor biologi, aceasta se întâmplă fiindcă guvernează legea tăcerii, ce se manifestă in primul rând în interiorul profesiunii. Un medic ce se opune practicii vaccinărilor nu îndrăzneşte să-şi manifeste această dezaprobare. Atunci când se găseşte în prezenţa confraţilor, tace. Pe de altă parte, unii medici ce dezavuează această practică, vaccinează – totuşi din interes – asigurând fidelitatea clientelei şi un anumit venit. În fine, nici un medic nu îndrăzneşte, de regulă, să se opună practicii vaccinărilor, căci trăieşte cu frica în sân că va fi semnalat sau denunţat Consiliului Ordinului de către confraţi sau pacienţi. A fortiori, nici un medic nu îndrăzneşte să emită cel mai mărunt dubiu asupra eficacităţii vaccinărilor şi, mai ales, să exprime acest lucru în scris. În asemenea situaţie, Consiliul Ordinului n-ar întârzia să intervină şi acest lucru ar însemna un blam, în cel mai bun caz, ori suspendarea temporară sau definitivă, în cel mai rău. Prin sancţiunile pe care este susceptibil a le pronunţa, acest Consiliu exercită un soi de terorism în privinţa celor care se opun vaccinării. Legea tăcerii se exercită in exteriorul profesiunii deoarece ea este impusă de către fabricanţii de vaccinuri şi puterea politică întregii populaţii.
Întrucât se face în permanenţă o intensă şi mincinoasă publicitate pentru vaccinuri şi aceasta este luată de bună de către părinţii copiilor şi marea majoritate a adulţilor şi persoanelor în vârstă. Ideea că vaccinurile sunt necesare, eficace şi lipsite de pericole a sfârşit prin a se ancora în conştiinţa unei populaţii în majoritate ignorantă în materie de medicină. Atunci când survin accidente, ele nu sunt cunoscute decât de acele persoane care au suferit daune din cauza vaccinurilor, şi de cei apropiaţi lor. Dacă vreun ziarist pus la curent din întâmplare cu vreun deces suspect vrea să vorbească, se loveşte mai întâi de redactorul-şef, care, în general, îl sfătuieşte s-o lase baltă. Nu trebuie făcute valuri… şi nici nu trebuie să-ţi pui în cap corpul medical şi laboratoarele de stat. Dacă este vorba de un ziarist independent şi dacă acesta ajunge să facă vreo anchetă serioasă, să culeagă marturii şi să publice ceea ce a aflat, repede preluat de alţi confraţi, atunci izbucneşte scandalul. Ce credeţi că se întâmplă atunci ?
Alertat astfel de către cotidienele de informaţii, Ministerul Sănătăţii intră în panică. Cere să se deschidă o anchetă, exclusiv medicală, desigur, întrucât este vorba despre copii decedaţi la vârste fragede, nici un părinte nu îndrăzneşte să depună plângere. (Doar li s-a spus şi repetat de atâtea ori că vaccinările sunt lipsite de pericol!) Loturile de vaccin incriminat sunt retrase de pe piaţă pentru a fi analizate de însuşi fabricantul lor, care este, astfel, şi judecător şi împricinat şi care nici măcar nu intră în panică. El dă asigurări Ministerului că lotul în cauză este absolut normal şi nenociv. Informată de presă, opinia publică se agită. Îl vedem atunci pe Ministrul Sănătăţii apărând la televiziune şi, în timpul buletinului de ştiri sau imediat după aceea, ţine un discurs calmant şi îndobitocitor în scopul de a linişti pe toată lumea. Cu această ocazie, declară:
„Ancheta a arătat că vaccinul incriminat este absolut normal şi că în nici un caz nu putea să fi provocat decesul micuţilor. Cauza trebuie căutată în altă parte, nu în administrarea vaccinului.”
Toată lumea se simte liniştită şi autorizaţiile de înhumare poartă menţiunea: encefalopatie.
Afacerea este clasată. Am ajuns tot acolo şi, din păcate, acelaşi circ se va petrece din nou după câteva luni ori după câţiva ani.
Prin decesul imediat al copiilor de vârste mici, este posibilă stabilirea unei relaţii cauză-efect între vaccinare şi vaccin dar, întotdeauna, lipsesc probele. Regula este deci legea tăcerii.
Presupunând că aceşti copii ar fi trăit, dar s-ar fi constatat la ei, câţiva ani mai târziu, diverse tulburări de sănătate, nu s-ar face nici o legătură intre starea lor şi vaccinări, căci toată lumea este convinsă că acestea sunt complet nepericuloase. Ia gândiţi-vă, dacă vaccinările ar fi periculoase pentru sănătatea copiilor noştri, medicii ne-ar spune… ! Iar în privinţa directorilor de şcoli sau de centre administrative ori militare, ei n-au nici o mustrare de conştiinţă: se fac vaccinări fiindcă este obligatoriu prin lege. Nimeni nu-şi pune întrebări în privinţa vaccinărilor. Dacă, la militari, se produc diverse incidente şi accidente, se spune că starea sănătăţii cutărui soldat era fragilă, că nu a suportat bine injecţia, arătându-i pe toţi ceilalţi care n-au nimic.
Evident. Cine ar putea constata la ei slăbirea sistemului imunitar? Cine va fi prezent peste 15 sau 20 de ani ca să numere cazurile de cancer la cei vaccinaţi? Care director de şcoală sau diriginte se ocupă de starea de sănătate a elevilor în anii ce urmează vaccinărilor? Opozanţii vaccinărilor pot să vrea mult şi bine să demonstreze că statisticile oficiale sunt falsificate, că numeroase accidente se datorează vaccinărilor şi să le citeze, că vaccinările constituie un nonsens ştiinţific şi medical, că cele mai importante dintre ele sunt făcute în mod obligatoriu chiar când epidemiile erau în regresie şi că au fost reluate încă şi mai intens chiar atunci când fusese deja vaccinat un număr maxim de persoane, nu contează nimic. Toate declaraţiile, toate publicaţiile care denunţă principiul vaccinărilor se lovesc de un zid de tăcere şi sunt uitate. Această situaţie durează de un secol.
Fabricanţii de vaccinuri nu-şi dau nici măcar osteneala de a dezminţi afirmaţiile celor care se opun vaccinărilor. Ei continuă să producă şi să încerce să impună vaccinurile lor pretutindeni în lume, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cuvântul de ordine, pe plan internaţional, este: – Fără vaccinuri, nu există salvare!” Asistăm la o orbire totală a politicienilor, a organismelor internaţionale de sănătate şi a populaţiei care, cu toţii convinşi de temeinicia practicii vaccinale, se îndreaptă direct spre cea mai mare catastrofă sanitară a tuturor timpurilor, fără să aibă habar. Toţi se supun dictaturii fabricanţilor de vaccinuri fără a-şi da seama că îşi aduc contribuţia la continuarea unei periculoase poluări a organismelor şi la perenitatea unei maşinării infernale ce aduce profituri enorme celor care au declanşat-o.”
Preluare dupa Carte Romaneasca

Introdu e-mailul pentru abonare:

7 comentarii:

  1. If you arе going for most exсellent contents liκe mуself, ϳust go to see this
    web page ԁаily for the reаson thаt іt presentѕ feature contentѕ, thanks

    Look at mу wеbsіtе; iphone repair malaysia

    RăspundețiȘtergere
  2. I read thіѕ poѕt fully cοncerning thе compаriѕon of most
    гecеnt аnԁ preсеԁing teсhnologіеs,
    it's awesome article.

    My weblog :: iphone repair malaysia

    RăspundețiȘtergere
  3. Wе stumbled oνer here from a diffеrent wеb page and
    thought I may aѕ well сheck things out.
    Ι liκe what I see so nοw i am fоllowing you.

    Look foгωaгd to checking out your web ρage yet again.


    Mу web page ... iphonerepairkl.my

    RăspundețiȘtergere
  4. Thank you fοr another excellent article.
    Thе place else may just аnуbοdy get that tyρe οf іnfо
    in ѕuch a perfect approach of wгіting?
    I've a presentation subsequent week, and I am at the look for such information.

    Feel free to visit my blog; ipad repair selangor

    RăspundețiȘtergere
  5. Youг ѕtyle is really unіque іn comρarіson tο otheг реople I havе reaԁ stuff from.
    Thanks foг posting when you have the opрortunitу, Guess I will just boοkmark thiѕ web sitе.


    Here is my рage - repair iphone selangor

    RăspundețiȘtergere
  6. Hello friends, nice poѕt and fastidious argumentѕ commented herе,
    I am actually enϳoyіng by these.

    Αlѕo visit my web blοg :: wiredtreehosting.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Thankѕ for fіnаllу tаlkіng
    аbout > "Dictatura vaccinurilor: Vaccinarea, eroarea medicala a secolului. Pericole si consecinte" < Loved it!

    Here is my web blog ipаԁ repaiг malaуsіa

    RăspundețiȘtergere