Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare – ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat sa sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Insa, credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile. Acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.
Romanul trebuie sa iasa din indolenta in care se afla astazi si, daca a reusit ceva comunismul, acesta este: sa-l faca nepasator fata de valorile Bisericii si ale neamului sau, plictisit de a mai lupta pentru biruinta neamului sau.
Romanul trebuie intors la Hristos. Biserica ar trebui sa dea tonul. Aici e nevoie de o adevarata elita, care sa formeze generatii de romani crestini.
I-as certa pe romani pentru ca le-a dat Dumnezeu cele mai frumoase daruri si eu nu par sa fie constienti de asta.
“Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi. Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului”. (I Petru 2, 9-11)
NEAMUL ROMANESC
Comoara romanilor este credinta ortodoxa. Toata lucrarea raului este indreptata impotriva ei. Neamul acesta n-a dainuit prin victorii pamantesti, chiar daca acestea au avut importanta lor; neamul acesta a dainuit prin jertfa si credinta. Prin jertfa acest neam inviaza, ori de cate ori il omoara ei.
Exista o radacina foarte adanca si viata Bisericii si a manastirilor si a credinciosilor ei, pe care n-o pot smulge ei asa usor din pamantul acestui popor adapat cu sange de mucenici si de voievozi a lui Hristos. Si chiar daca aceasta radacina puternica este taiata cu fierastraul vrasmasilor Ortodoxiei, mereu va rasari un alt vlastar.
Din pacate acest duh al vietii politice din ziua de azi este strain de viata si de chemarea si de rostul pe care-l avem noi, ca romani, al unui STAT DE MANTUIRE. Statul este o vorba goala, daca ignoram oamenii care il alcatuiesc. Statul suntem noi, cei aproape 90 la suta ortodocsi.
Dumnezeu a lucrat pentru individualizare, pentru identificarea individului si a neamurilor; Satana lucreaza pentru distrugerea si uniformizarea societatii cand omul nu mai conteaza, conteaza numai asa zisele principii, conteaza numai statisticile.
Cand te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce sa te identifici. Dar in momentul in care declari ca te identifici cu istoria lumii, adica cu cea a catorva sute de popoare, inseamna ca nu mai apartii nici uneia. E ca si cum te-ar lua cineva si te-ar scoate din casa ta si te-ar arunca in strada, asa e iesirea din istoria patriei tale ca sa te “globalizezi” cu istoria lumii…
Nu piere ceea ce e cladit pe credinta, pe valoare, pe traditie. Avem patria pe care o meritam. Si avem o tara frumoasa precum gradina raiului, totul e sa avem rabdare si putere sa vedem aceste frumuseti…
Rasar, iata, noi vlastare care, ca prin instinct, alearga la identitatea lor, la ceea ce are mai curat acest neam, la credinta crestina.
Intodeauna, va ramane totusi o elita de oameni, care vor lua asupra lor destinul tarii. Intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si al Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit: “EU sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin”
Talentul este duhul unui neam care se aduna in niste indivizi. Daca ei nu duc pana la capat ceea ce au primit, daca nu dau inapoi neamului opere valoroase, atunci inseamna ca nu au fost demni de aceasta frumoasa si aleasa povara pe care au primit-o de la Dumnezeu.
Ceea ce valoreaza pentru popor, valoreaza si pentru fiecare stat si pentru fiecare societate. Scopul poporului, ca totalitate, este acelasi cu scopul omului ca persoana singulara. Si scopul acesta este intruparea in toate manifestarile vietii lui a dreptatii, dragostei si sfinteniei evanghelice. Orice neam trebuie sa devina “poporul lui Dumnezeu”, “popor sfant”, care pune in evidenta si propovaduieste, prin istoria lui adevarul Dumnezeu-omenesc al vietii si etosul Dumnezeu-omenesc al ei. (vezi I Petru 2, 9-11; 15-16).
Neamul cuprinde:
1. Toti romanii aflatori, in prezent, in viata.
2. Toate sufletele mortilor si mormintele stramosilor.
3. Toti cei ce se vor naste romani.
Neamul are:
1. Un patrimoniu fizic, biologic: carnea si sangele.
2. Un patrimoniu material: pamantul tarii si bogatiile
3. Un patrimoniu spiritual, care cuprinde:
- conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viata;
- onoarea lui ce straluceste, in masura in care neamul s-a putut conforma, in existenta sa istorica, normelor izvorate din conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viata;
- cultura lui: rodul viatii lui nascut din propriile sfortari in domeniul gandirii si artei.
Toate aceste trei patrimonii isi au importanta lor! Pe toate un neam trebuie sa si le apere! Dar cea mai mare insemnatate o are patrimoniul sau spiritual, pentru ca numai el poarta pecetea eternitatii, numai el strabate peste toate veacurile.
De aceea conducatorii natiilor trebuie sa judece si sa actioneze nu numai dupa interesele fizice sau materiale ale neamului, ci tinand seama de linia lui de onoare istorica, de interesele eterne. Prin urmare, nu paine cu orice pret, ci onoare cu orice pret!
Neamul este o entitate care isi prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt eternitati si in lumea cealalta, nu numai pe lumea aceasta.
Cinteodata, pe aceasta linie a neamului se ridica numai indivizi izolati, parasiti de generatiile lor. In momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc in numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morti si de martiri ai trecutului si viata de maine a neamului. Aici nu intereseaza majoritatea, fie ea si 99 la suta, cu parerile ei. Nu parerile majoritatii determina aceasta linie de viata a neamului! Ele, majoritatile, se pot numai apropia sau indeparta de ea, dupa starea lor de constiinta si virtute, sau de inconstienta sau decadere.
Neamul nostru n-a trait prin milioanele de robi care si-au pus gatul in jurul strainilor. Ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toti haiducii care, in fata jugului strain nu s-au supus, ci si-au pus flinta-n spate si s-au ridicat pe potecile muntilor, ducand cu ei onoarea si scanteia libertatii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin “majoritatile” lase si “cuminti”. Ei inving sau mor, indiferent. Pentru ca atunci cand mor, neamul traieste intreg din moartea lor si se onoreaza din onoarea lor. Ei stralucesc in istorie ca niste chipuri de aur care, fiind pe inaltimi, sunt batute in amurg de lumina soarelui, in timp ce peste intinderile cele de jos, fie ele mai mari si cat de numeroase, se asterne intunericul uitarii si al mortii.
Toate popoarele din jurul nostru au venit de undeva si s-au asezat pe pamantul pe care traiesc. Istoria ne da date precise despre venirea bulgarilor, turcilor, maghiarilor, etc. Un singur neam n-a venit de nicaieri. Acela suntem NOI ! Ne-am nascut din negura vremii pe acest pamant odata cu stejarii si cu brazii! De el suntem legati nu numai prin painea si existenta pe care ne-o da muncindu-l din greu, dar si prin toate oasele stramosilor care dorm in tarana lui! Toti parintii nostri sunt aici! Toate amintirile noastre, toata gloria noastra razboinica, intreaga noastra istorie aici, in acest pamant sta ingropata!
Intotdeauna romanii au trait in buna intelegere cu catolicii, cu greco-catolicii, cu musulmanii, cu armenii si cu toate religiile. Asta pina au venit vremurile acestea satanice care doresc sa ne razvrateasca unul impotriva celuilalt.
“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai.” (Ioan 15, 12-13).
de Arhimandrit Iustin PARVU
Sursa: Calauza Ortodoxa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu