“Ce sa facem ca sa reusim in casatorie?”, l-a intrebat pe preot o pereche logodita, care era intr-o stare de bucurie nebuna. “Asa cum va iubiti acum, sa fiti si dupa nunta!” le-a raspuns preotul.
Barbatul trebuie sa o simta pe femeie trupul lui, nu ca pe ceva strain, iar femeia, la fel pe barbatul ei. Unul sa-l priveasca pe celalalt ca trup din trupul lui si os din oasele lui (Facerea 2, 23). Altfel, apare usor despartirea trupeasca, divortul.
Din pacate, dupa casatorie sotii devin de nerecunoscut. Iubirea pe care o aveau inainte de nunta nu numai ca nu prinde forte, ci si piere ca fumul. “Cu siguranta ca acestia sunt o pereche nelegitima. Ii vezi ca vorbesc intre ei, ca au sa-si spuna continuu ceva unul celuilalt, ca se privesc in ochi, ca vin aici din nevoia de a bea impreuna o cafea.” spunea unui prieten un chelner experimentat. Experienta lui il invatase ca de obicei, sotii casatoriti legal isi beau cafeaua in cofetarie in mod tacut, cu orele. (C. Yannaras, “Cotidianul de duminica”). Este trist! Multe cupluri sunt divortate sufleteste. Iata infricosatorul record: 87% dintre soti au ca problema fundamentala comunicarea. Si oamenii acestia, inainte sa se casatoreasca, au vietuit frumos si minunat.
Barbatul nu se dezlipea de femeie si femeia de barbat. Nu se dezlipeau unul de celalalt. Dupa nunta s-au schimbat. Sotului ii vine greu sa-i vorbeasca sotiei, sotia il priveste ca si cum s-ar desparti de el. Au aparut norii si grindina. Si acum este ca si cum 2 ghetari ar salaslui in aceeasi casa si nici vorba sa se topeasca. Ghetarii Antarcticii se topesc odata cu cresterea temperaturii. Acelasi lucru este valabil si cu ghetarii pe care ii poarta in suflet sotii. Se vor sfarama prin caldura relatiei dintre ei. Aici, primul cuvant il are sotia, pentru ca pe aceasta Dumnezeu a daruit-o cu dragoste si candoare. Sa uite cartirea ei si sa inceapa sa-i vorbeasca sotului ei duios, mangaietor (asa cum i-ar vorbi copilului), sa-l ingrijeasca mai mult, sa-i pregateasca mancare mai buna, sa-l primeasca cu suras, si multe altele care-i incalzesc inima.
Vei spune: “Nu-mi iese, nu simt!”, dar aceasta este lupta ta. Daca o faci cu iubire, vei reusi. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca daca fiara, care este din fire salbatica, se imblanzeste prin mangaieri si bunatate, cu atat mai mult omul, care, fiind dupa chipul lui Dumnezeu, nu este salbatic din fire, ci din vointa.
“Parinte, sotul meu s-a schimbat. Se poarta frumos, imi vorbeste frumos, in timp ce inainte era o fiara”, i-a marturisit o sotie unui preot. “Nu s-a schimbat sotul tau, ci tu, care ai inceput sa te porti cu el cu iubire”, i-a raspuns parintele.
Cum sa fie sotii?
Ca trandafirii
Trandafirul este frumos, dar are si ghimpi. Cu toate acestea, nu-l aruncam la gunoi, ci-l pastram in maini, cu bucurie, pentru ca nu ne legam de tepi, ci de floarea si de mirosul lui placut. Sa ne purtam macar in acest fel (ca si cu trandafirul neinsufletit) si cu semenul nostru, cu tovarasul nostru, care inseamna ceva incomparabil mai mult decat neinsufletitul trandafir.
Ca aricii
Acestia, asa cum merg, incet-incet, sunt foarte atenti. Fiecare ia aminte la tepii lui, ca sa nu raneasca corpul sensibil al celuilalt. Astfel, de vreme ce iau seama amandoi, cu toate ca sunt plini de tepi, nu se ranesc reciproc, ci convietuiesc armonios, strans imbratisati. Vietuiesc in iubire si cu iubire, deoarece se straduiesc, doresc acest lucru. Si sotii, daca vor, pot vietui in armonie, fara sa se “manance” si sa se intepe reciproc (aricii reusesc acest lucru!). Este de-ajuns ca fiecare sa ia seama la propriii tepi, la propriile patimi si neputinte, spre binele tovarusului. Poetul spune: “Aici nu este vorba ca eu sa fiu mai presus decat tine sau tu mai presus decat mine, ci ca fiecare sa se arate mai presus decat el insusi!”
Ca roata
“Cand convietuiesti cu cineva sa fii precum cercul, ca sa te rasucesti, si nu ca patratul care nu se invarte” (Pateric, Ava Matoe, 13)
Toti facem o greseala in relatiile noastre interpersonale: cerem de la celalalt sa se comporte ca si noi. Apucaturile noastre sa fie si ale lui, ii cerem sa devina copia noastra fidela, “dupa chipul si asemanarea noastra”.
Acelasi lucru se intampla si in casatorie. Sotul ii cere sotiei sa devina copia lui, chipul si asemanarea lui. Asa cum gandeste si se comporta el, trebuie sa gandeasca si sa se comporte si ea. Si aceeasi pretentie o are si femeia. Si fiecare considera ca el/ea gandeste corect. Si asa cum femeia doreste ca el sa devina al ei, la fel si barbatul vrea ca ea sa devina a lui. Cu alte cuvinte, amandoi se confrunta exact cu aceeasi problema: fiecare sa treaca drept al sau. Si daca nu gaseste o solutie corecta, casatoria va deveni un ring de lupta. Si Sf. Pavel in situatia aceasta, a considerat ca este bine sa cedeze femeia. Aceasta a tras lozul ca sa fie roata in casnicie, sa aduca pacea in familie, salvand familia. Femeia tine casa. Daca femeia este totusi nemultumita, exista mii de moduri in care si-o poate exprima. De exemplu: “Ia gandeste-te, nu cumva nu este asa? Ce-ai zice daca am face in acest fel? Fa-mi aceasta bucurie!” etc. Aceasta este “viclenia” femeii; sa isi valorizeze barbatul.
Blanzi ca porumbeii si vicleni ca serpii
“Sa nu va impungeti ca berbecii, ci sa va incolaciti ca serpii.” (Matei, 10-16) Asa ne indeamna Mantuitorul pe toti sa fim, dar mai ales trebuie sa invatam sa fim asa in cadrul relatiilor noastre interpersonale, nu numai cu sotul/sotia, dar si cu prietenii, colegii. Cuvantul din greaca folosit aici si tradus prin “intelept se refera la o intelepciune practica, la discernamant, prudenta. Serpii nu intra niciodata in conflict cu pradatorii, nu starnesc atacuri, ataca doar in cazuri de forta majora ca sa se apere. Doamne, da-ne si noua acea intelepciune minunata!
articol inspirat si adaptat dupa cartea “Casatoria” scrisa de Vasilios Bacoianis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu