miercuri, 19 decembrie 2012

Viaţa Sfântului Iov din Uglea

Cuviosul IOV a fost un sfânt contemporan cu noi. A trait si a pastorit în tinutul natal, în ultima parte a vietii lui si s-a stins din viata în anul 1983, în vârsta de peste 80 de ani având aura unui parinte sufletesc de mare forta spirituala, un mare binefacator si mult milostiv cu pastoritii sai, un mare povatuitor si curajos aparator al Ortodoxiei.

În copilaria lui s-a întâmplat un lucru minunat. Un Ieromonah cu numele Amfilohie,care a fugit din Sighetul Marmatiei din cauza autoritatilor vremii, dupa 1917 s-a stabilit în casa parintilor sai care aveau cinci baieti si doua fete. Aici savârsea Sfânta Liturghie si facea slujbe în clandestinitate. Copilul IOV avea dorinta sa sarute Crucea pe care Cuviosul Amfilohie o purta la gât, dar acesta i-a spus ca nu poate saruta Crucea decât daca se va face calugar.

A ramas sa se gândeasca peste noapte, iar dimineata a venit si a cerut sa sarute Crucea, spunând ca se va face monah. Asa a început lucrarea tainica a lui Dumnezeu în viata Cuviosului IOV, care mai târziu avea sa fie angajat la Moscova, unde din cauza credintei lui va fi aruncat în închisorile comuniste timp de 25 de ani.
Iesit din închisoare, se va stabili în tinutul natal, la Uglea, unde va zidi o bisericuta retrasa în munti si va fi cautat de foarte multi credinciosi, inclusiv de la Moscova, caci era socotit un mare povatuitor si taumaturg. La 25 de ani de la moartea lui, facându-se anumite lucrari în jurul bisericii unde era mormântul, a fost desfacut mormântul si a fost gasit neputrezit si binemirositor. Fapt pentru care Sinodul Bisericii Ucrainei l-a trecut în rândul Sfintilor Cuviosi cu data de praznuire 18 septembrie, iar racla cu Sfintele lui Moaste întregi a fost depusa în Biserica din localitatea Uglea, aflata  la 60 Km de Municipiul Sighetul Marmatiei.

La acest eveniment al Bisericii Ucrainei, au participat printre alti ierarhi, în numar de 12 si I.P.S. Mitropolit Onufrie de Cernauti si I.P.S. Arhiepiscop Augustin de Lyvov. Desi vremea a fost rece si ploioasa, din estimarile autoritatilor au participat cca. 30 000 de credinciosi.

La canonizarea sa din 18 septembrie 2008, a participat si Episcopia Ortodoxa Româna a Maramuresului, fiind reprezentata de catre P. S. Justin Sigheteanul, care a transmis mesajul P. S. Justinian si a oferit câte o icoana picata pe lemn Prea Fericitului Vladimir si I.P.S. Marc.


Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu