- Parintele Amfilohie: In anul 1991, pe cand eram frate incepator in Manastirea Sihastria - Neamt. Parintele Ioanichie Balan, duhovnicul meu de atunci, m-a luat impreuna cu alti trei ucenici si mi-a zis: „Ionica, hai sa cunosti un staret cu viata sfanta, care a suferit ani grei prin puscarii”… Asa am ajuns prima data la Manastirea Petru Voda.
- Ce impresie v-a facut atunci Parintele Iustin? Era pentru prima data cand il intalneati.
- Ne-a dat peste cap toata conceptia noastra de viata monahala!
- Cum asa?
- Va spun, dar sa nu va smintiti! Stiti cum eram noi atunci in Sihastria? Majoritatea tinerilor aveam cate un sac cu pesmeti la chilie, gata sa fugim la padure, speriati ca „trebuie sa inceapa prigoana“, ca „vin mormonii din America peste noi” si ca „incepe sfarsitul lumii”. Asta era starea de spirit printre frati in Sihastria prin anii ’91-’92.
Ei bine, intalnirea cu Parintele Iustin a fost pentru noi ca un fulger care spinteca intunericul. Si-a dat un seama cu cine are de-a face si in cateva minute a destramat intunericul din noi si ne-a spulberat teama de viitor, care ne sufoca. Ne-a destelenit inimile spre rodire si ne-a descatusat energiile paralizate de ignoranta, dandu-ne in acelasi timp un elan mare spre teluri nobile si luminoase. Plin de dragoste, cuvantul sau dezmortea si inviora toate puterile noastre sufletesti, dandu-ne caldura intrematoare. Parintele ne chema la actiune, ne dadea directie noua si avant pentru fapte mari, trezind in noi nazuinta daruirii pentru idealul crestin si a jertfirii pentru Hristos si aproapele nostru… Ce sa zic, ne-a schimbat traiectoria de viata cu 180 de grade.
- In continuare, ce ati facut?
- Am aruncat pesmetii la gaini, am pus mana pe carte si-am luat viata in piept!
- Ma refer la relatia sfintiei voastre cu Parintele Iustin. Cum a decurs ea in continuare si cum l-ati cunoscut personal sfintia voastra pe Parintele Iustin?
- Atras de sufletul sau mare si vederile sale largi, am ajuns sa-i fiu ucenic in Manastirea Petru Voda. Personal am vazut in Parintele Iustin omul care oglindeste in faptele si gandirea sa esenta vietii monahale. Stia sa supuna prin dragoste. Totdeauna incuraja si niciodata nu descuraja. Gandea permanent. Patrundea realitatea atat in esentialul ei, cat si in amanunt.Se ghida dupa principiul daruirii totale. A avut o educatie severa si se cunostea bine pe el insusi. Radia credinta. Infatisarea Parintelui dadea impresia desavarsirii.
- Ce v-a impresionat insa in chip deosebit la Parintele Iustin?
- Maiestria cu care folosea sentimentele nobile din om. Avea arta de a lucra cu sufletul omlui. Stia sa valorifice partea buna chiar si din omul cel mai pacatos, sa-i rascoleasca entuziasmul si cu mare maiestrie sa-l toarne in fapte creatoare. Si stiti ce forta uriasa este acest entuziasm si ce minuni se pot face cu el?
- Dar in spatiul monahal si bisericesc, prin ce credeti ca se evidentiaza astazi persoana Parintelui Iustin?
- Pe de o parte prin duhul blandetelor, curatia sufleteasca si dragostea smerita pe care o arata tuturor, iar pe de alta parte, ca luminator al poporului si strajer al credintei.
- N-ati vrea sa vorbiti cate ceva despre fiecare trasatura in parte? Sa incepem cu duhul blandetelor…
- Langa Parintele Iustin am invatat ca adevarata educatie porneste de la blandete si iubire. Ca la formarea caracterului, iubirea si libertatea trebuie sa ia locul constrangerii. Ca raul nu se poate birui prin rau, nici prin stiinta, ci doar prin Evanghelie. Si cred ca asta ar trebui sa inteleaga toata lumea de astazi: ca prin violenta nu poate realiza o imparatie a iubirii si a pacii. Am mai observat ca Parintele nu intrebuinta nici batjocura, nici ironia. Tonul aspru il folosea doar in anumite situatii, rastitul foarte rar, in nici un caz racnetul.
- Despre curatia sufleteasca, ce ne puteti spune?
- Aceasta este preocuparea de-o viata a monahului, iar ca duhovnic am observat la Parintele Iustin ca trebuie mai intai sa te curatesti de pacatele cele mai ascunse ale tale pentru a te putea adresa sentimentelor celor mai curate ale celor care vin dupa sfat si vindecare.
L-am intrebat zilele trecute pe Parintele Iustin:
„Ce parere aveti despre circul asta electoral care a zapacit toata lumea? Care stapanire vi se pare mai potrivita?”
Si Batranul imi raspunde:
„Singura stapanire vrednica de acest nume este stapanirea de sine…De nu ne vom taia voile in toate, nu ne vom putea dezrobi de patimi. Vom ramane robii propriilor noastre patimi, robii lumii si ai diavolului, iar in inima noastra nu se va naste omul nou niciodata.”
Alta data mi-a spus:
„Mai baiete, nu-ti face iluzii! Numai niste suflete curate mai pot schimba ceva in tara asta... De nu vei birui mai intai vrajmasiile din tine, nu le vei putea infrange nici pe cele din jurul tau… Trebuie sa devii tu intai lumina, ca sa-i poti lumina si pe ceilalti”...
- Dar despre smerenia si dragostea Parintelui, ce ne puteti spune?
- Smerenia plina de dragoste este o putere grozava. E cea mai puternica din toate, nu are asemanare. De aceea spun Sfintii Parinti ca daca vrea cineva sa fie temut, sa faca in asa fel ca sa fie iubit. Numai ca iubirea aceasta se cumpara cu pret scump, cu truda indelungata si intr-un mare rastimp. Fiindca nu trebuie sa iubim doar o clipa, ci toata viata. Si un raufacator poate iubi de moment, dar asta nu-i iubire adevarata.
Multi oameni gandesc ca Parintele Iustin a fost inchis pentru orientarile sale din tinerete. Dar Domnul zice:
„Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre.”
Gandurile si caile Sfantului Duh sunt la antipodul gandurilor si cailor fiilor oamenilor. De aceea, chiar atunci cand e vorba de robie si de libertate, Sfantul Duh urmareste dezrobirea launtrica, iar duhul lumii urmareste dezrobirea din afara.Iar lucrul cel mai paradoxal este ca Sfantul Duh efectueaza dezrobirea omului dinlauntru tocmai atunci cand omul din afara se afla in robie, asa cum prin bolile trupesti, Dumnezeu vindeca bolile sufletesti. Intelegem deci ca Dumnezeu l-a purtat pe Parintele Iustin prin incercari deosebite si imprejurari deosebite nu doar pentru a-i lamuri credinta precum „aurul in topitoare”, cat mai ales pentru a avea mai tarziu experienta necesara de a putea da sfatul care trebuie deopotriva copilului si batranului, profanului si intelectualului. Aici isi are izvorul puterea cuvantului si intelepciunea sfaturilor pe care le da: in acest trecut de suferinta, ingaduit din iconomie divina.
La smerita iubire nu ajungi doar prin eforturi proprii, oricat te-ai stradui, ci doar prin rabdarea incercarilor de la cine nu te astepti, cum nu te astepti, unde nu te astepti si cat nu te astepti. Parintele nu vorbeste din carti, ci din experienta (…)”.
Din interviul aparut in cartea Gratia Lungu Constantineanu, “Parintele Iustin Parvu, Ctitor si parinte duhovnicesc”, Editura Haritina, Iasi, 2009
Patintele Justin Parvu a fost un adevarat sfant pe pamant.
RăspundețiȘtergere