Pilda: Calea cea mai sigura - Urmarea lui Hristos

Se tot vehiculează ideea că nu mai avem repere. Oare Hristos pentru noi nu este un reper? Oare milioanele de sfinți care l-au urmat cu credință și-au fost proslăviți de El, nu ne sunt repere? E adevărat că omul întotdeauna tinde spre ceva palpabil și îi este mult mai greu să meargă prin credință dar cred că ar fi totuși o minciună să spunem că nu avem reper. Iată ce ne spun Părinții:

Într-o noapte stand la rugăciune un bătrân monah a avut o descoperire de la înger. A văzut un drum lung, un drum care pornea de pe pământ și se ridica în aer, până se pierdea în nori și de acolo se îndrepta spre cer.
Dar nu era un drum ușor, ba chiar că era o cale plină de piedici, presărată cu cuie ruginite, pietre tăioase și ascuțite, cioburi de sticlă.

Oamenii mergeau pe acel drum desculți. Cuiele se înfingeau în tălpi, picioarele multora erau însângerate. Dar oamenii nu renunțau: doreau să ajungă în cer.

Însă orice pas aducea durere, iar drumul era încet și greu.

Apoi, l-a văzut pe Iisus cum mergea înainte. Și El era desculț.

Mergea încet, dar cu hotărâre. Și nu se rănea la picioare. Iisus urca fără încetare. În sfârșit, ajunse în cer și acolo se așeză pe un tron aurit.

Privea în jos, la cei care se străduiau să urce. Îi însuflețea cu privirile și gesturile sale, îi îndemna să meargă pe urmele Sale. Imediat în urma lui venea Fecioara Maria, mama lui. Fecioara mergea chiar mai repede decât Iisus.
Și știți de ce? 

Pentru că ea călca pe urmele lăsate de El. Astfel ajunse iute alături de Fiul său, care o așeză pe un jilț mare la dreapta sa.

De acolo, și Fecioara Maria începu să-i încurajeze pe cei care urcau și îi poftea să calce, asemeni ei, pe urmele lăsate de Domnul Iisus, deoarece pe acolo oricine ar fi pășit nu s-ar fi rănit și nu și-ar fi pricinuit durere. Cei înțelepți așa și făcură și înaintară grabnic spre cer fără dureri și plângeri.

Ceilalți însă plângeau amarnic din pricina rănilor, se opreau adesea, uneori renunțând de tot și oprindu-se pe marginea drumului copleșiți de tristețe deoarece ochii lor nu era țintă la Hristos și Maica Sa cea Sfântă.
Călcau în plin prin țepi și mărăcini fără a lua seama la urmele pașilor lui Hristos. 

Dă-ne Doamne înțelepciunea și mărimea de suflet să primim cu dragoste învățăturile cele sfinte, toate îndemnurile folositoare mântuirii noastre în acest veac al orgoliilor și al iubirii de sine. Scoate-ne Tu, Doamne, în cale oameni bineplăcuți ție care să ne fie de pildă prin ascultarea față de tine și să luăm aminte la lucrarea lor. Unește-ne într-un gând și ajută-ne să trăim în comuniune și pace întărindu-ne unii pe alții precum odinioară vechii creștini care trăiau în deplină frățietate! Amin!

Sursa: Catehetica

Tweet

Introdu e-mailul pentru abonare: