Cu această afirmaţie categorică şi-a început Părintele Arsenie seria de predici ţinute zilnic, uneori şi de două ori pe zi, între 1 şi 20 iulie, de la altarul din pădurea Mănăstirii Sâmbăta.
Părintele hotărâse să ţină aceste predici în special pentru intelectuali, iar pe ţărani îi sfătuia să plece să-şi vadă de gospodăriile lor, căci, zicea Părintele: „Cu un intelectual am mai multă bătaie de cap decât cu o mie de ţărani“. Aceste predici pe care le ascultau fascinaţi, au fost o adevărată şcoală revelatorie de spiritualitate creştină pentru majoritatea ascultătorilor, creştini prin tradiţie şi Botez, dar nu şi prin înţelegerea mesajului lui Hristos în viaţa veacurilor pământeşti. Lipsa de înţelegere şi, mai ales, de acceptare fără cârtire a învăţăturilor vieţii. La întrebarea: De ce este atâta suferinţă în lume? Părintele a răspuns răspicat: „Evaziune de la suferinţă nu cunosc: şi Hristos a suferit. Rabdă!“. Răspunsul era clar: Hristos a suferit ca Om, nu ca Dumnezeu, deci, şi tu, omule, poţi răbda şi nu crucificat, toate celelalte dureri fizice sau morale, îndurate fără cârtire sau deznădejde.
La întrebarea: Unde este bunătatea, că n-am întâlnit-o? A răspuns: „Priveşte la lipsa de armonie a corpului omenesc, la disproporţia lui“. Părintele nu dădea totdeauna răspunsul direct pe care-1 aşteptai, ca să te oblige să-ţi macini singur creierul sau prin atenţia acordată celor din jurul tău. Am înţeles bine răspunsul la această întrebare după ce am citit în biblioteca mănăstirii un studiu făcut de dr. Reiner, profesor de anatomie estetică la şcoala de Belle Arte al cărui student fusese şi Părintele Arsenie. În această specialitate profesorul studiase relaţia dintre trăirea interioară şi fizic. Ca exemplu care folosise figura Părintelui Arsenie, studentul său, impresionat, probabil, de perfecţiunea trăsăturilor fizice ale tânărului student.
În acest studiu, profesorul spunea că cele două părţi ale figurii omului se deosebesc, dreapta de stânga, prin expresia ochilor şi prin forma falcii inferioare. Un cunoscător atent vede şi expresia ochiului drept bunătate, milă, modestie; dimpotrivă, în cel stâng vede egoism, cruzime, ambiţie. Formând o figură din două, o figură din două părţi de dreapta, aceasta va exprima nobleţe sufletească şi spiritualitate. Dimpotrivă, cea făcută din două părţi de stânga va exprima trufie, ambiţie, materialism. Forma celei din dreapta va fi prelungită, a celui din stânga fălcoasă, bătăioasă. Formele acestora sunt consecinţa trăirii interioare a individului respectiv: de o parte generosul, smeritul, spiritualizatul, de cealaltă parte ambiţiosul, crudul, materialistul: aşa mi-am explicat de ce Părintele ne fulgera cu privirea când ne revedea după un timp de absenţă. Ce fel de viaţă dusese între timp?
Era un vizionar, un profet. Dar, dintr-o singură privire ce-ţi arunca ştia totul despre tine şi ce te aşteaptă. De exemplu: domniţa Ileana venea deseori la Mănăstirea Sâmbăta, iar Părintele stătuse câtăva vreme la Bran în vara acelui an, în preajma castelului şi o vizita pe domniţă şi familia ei. Ne-a spus odată, spre marea noastră uimire, că „şi ea va îmbrăca haina aceasta“. Şi, iată, că acum avem pe Maica Alexandra în persoana domniţei Ileana.
Ce sfaturi folositoare dădea existenţei noastre lumeşti, trăită de noi cam la voia întâmplării, sfaturi pline de înţelepciune, dar şi de realism spiritual, precum şi de dorinţa de a trăi în Duh şi adevăr!
În privinţa călătoriei la Ierusalim a spus: „Ierusalimul este peste tot pământul“.
- „Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic!“
- „Să renunţi la plăcerile tale pentru a face bucurie altcuiva“.
- „Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte“.
- „Când un om face ceva cu intenţii bune trebuie să iasă bine“.
- „Să nu faceţi spiritism!“
Părintele avea şi atitudini de neînţeles pentru noi faţă de anumite persoane. Pe unele, pur şi simplu, le ignora. O învăţătoare spunea că n-a privit-o niciodată şi nu i-a adresat nici un cuvânt. Altora le spunea să nu mai fie cum au fost, cazul unei persoane care se ocupase de budism şi de tehnica yoga. Părintele i-a interzis să mai vină, spunând că „se ocupă şi cu altă religie“. În schimb, o maică evlavioasă şi cu multă însuşire de valoare şi cultură, dar care sub o anumită influenţă se rătăcise oarecum de la anumite percepte ortodoxe, îl preocupa şi vroia să o revadă, dar ea îl evita. Când, însă, a revăzut-o după mai mult timp, i-a spus: „Mă gândeam cum voi da eu odată, acolo sus, socoteală de tine?“. A spovedit-o şi ea a revenit.
Minuni? Totul în preajma Părintelui era minune. În afară de ceea ce numim noi, oamenii, minuni. Totuşi, o atare minune a făcut-o Părintele cu fiica mea, fetiţă de 10 ani care în urma băilor reci făcute în apa rece a iazului, s-a îmbolnăvit grav, fară posibilitatea de îngrijire medicală. În seara zilei de 15 august „Adormirea Maicii Domnului“, când am împărtăşit-o dusă pe braţe şi inconştientă, 1-am rugat pe Părintele Arsenie să vină s-o vadă. M-a privit cu milă şi mi-a spus: „S-o lăsăm să se odihnească“. A fost prima noapte, după multe zile şi nopţi nedormite în mare fierbinţeală şi agitaţie, când s-a odihnit liniştită. A doua zi era ca un nou născut, spre mirarea tuturor şi, mai ales, a unei doctoriţe care era printre noi şi o tot consultase, spunând că acum nu mai are nimic, iar înainte fusese în stare foarte gravă. Au mai fost şi alte cazuri de vindecări minunate.
Cei 16 km de la gară la mănăstire îi faceam pe jos, pe atunci nu erau curse, pe ploaie, zăpadă, zăpuşeală, uneori ne descălţam în praful şoselei cu cea mai mare plăcere, ştiind ce oază de pace binefăcătoare ne aşteaptă la mănăstire. Că Părintele Arsenie era un ales din pântecele maicii sale reiese şi din povestirea pe care mi-a redat-o mama lui. Pe când era însărcinată cu Părintele, a visat că pe pântecele său se aflau cuvinte scrise cu litere strălucitoare de aur, dar, zicea: „păcătoasa de mine nu le-am putut citi“. Era o femeie simplă, dar plină de evlavie şi smerenie.
După prima etapă de pelerinaje la Mănăstirea Sâmbăta, care a durat câţiva ani, a urmat cea de-a doua, la Mănăstirea Prislop, unde acum se odihneşte Părintele nostru venerat şi, apoi, cea de-a treia şi ultima, la biserica din satul Drăgănescu. Dintr-o bisericuţă săracă a realizat un monument de artă picturală şi evanghelizare creştină. Privind-o, e o încântare şi pentru ochi prin perfecţiunea execuţiei şi frumuseţea coloritului, cât şi pentru suflet, prin felul prezentării vieţuirii creştine. Avem în ţară multe biserici frumoase, dar biserica Sfântul Nicolae din Drăgănescu este şi va rămâne unică. O persoană cam indiferentă în materie de credinţă când a intrat în biserică ca s-o viziteze a rămas uimită şi a exclamat: „Parcă sunt în paradis!“Această exclamaţie e şi un fel de răspuns la nedumerirea noastră în felul prezentării cu mintea noastră greoaie a raiului şi a iaduiui. Trăim zilnic iadul fără să ne dăm seama, dar raiul?
Prof. Fl. Ghiţescu (Braşov)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu