Când Troy intră pe teren, este un Leu.
“Încerc să fiu pasional în toate aspectele existenţei mele: cum îmi iubesc soţia, cum îi slujesc, cum îi slujesc cu voia Domnului fiului meu. La fel încerc să fiu fierbinte şi în privinţa fotbalului, în modul în careascult de antrenori, cum îmi ajut coechipierii cu pasiune, cum încerc să slujesc Domnului cu sinceritate.”
Troy e creştin încă din facultate, iar după debutul în liga profesionistă în 2003 a muncit din greu să-şi păstreze caracterul curat şi să nu se lase furat de faimă şi succes.
“Lupta cu mândria e dificilă.. ştii.. mergem la liceu şi auzim despre mândrie, despre curaj şi toţi aceşti termeni pe care îi folosim pentru a fi motivaţi.. dar mândia este .. de fapt nu ştiu dacă găsim în Scripturi undeva sau în Vieţile sfinţilor vreun loc în care mândria să fie o trăsătură de apreciat pentru cineva. Acest tip de egoism este o adevărată încercare, mai cu seamă în această industrie, industrie a divertismentului pe care o avem noi.”
Deşi mândria este o provocare pentru orice atlet, Troy mărturiseşte că nu cele evidente sunt greu de biruit:
“Ştiţi.. aceste lucruri mari sunt uşor de depăşit, dar abia acumularea celor mici contează cu adevărat. Oamenii ştiu că adulterul e rău sau crimele sunt rele.. nu voi ieşi în oraş să mă culc cu prima femeie ce-mi iese în cale, nu voi ieşi să mă bat sau să ucid pe primul om pe care îl văd.. dar când ochii încep să alerge şi încep să alunece un pic mai mult, iar noi devenim un pic mai geloşi, mai invidioşi, iar aceste patimi se înrădăcinează adânc în interiorul meu… abia atunci devine cu adevărat periculos.Pentru că diavolul nu lucrează aşa (prin cele mari) ci strategia sa este mereu subtilă.. şi adună şi zideşte peste acea sămânţă a răutăţii pe care tu singur ai plantat-o.”
Cu toate încercările şi ispitele pe care Troy le încearcă, acesta mărturiseşte că rugăciunea este cea care îl ţine cu picioarele pe pământ.
“Rugăciunea este temelia. Este mijlocul de comunicare cu Dumnezeu. Şi mă refer la rugăciunea neîncetată.. neîncetată.. neîncetată.. neîncetată. Cu cât te rogi mai mult, viaţa şi conştiinţa îţi devin mai bine acordate (spiritual) şi poţi smulge multe dintre acestea (neputinţe) şi le vezi.. oau .. acestea chiar nu sunt deloc bune. Cred că lupta fiecărui creştin este să ajungă în acel punct al rugăciunii neîncetate către Dumnezeu, în care orice lucru, gând sau faptă, aduce slavă lui Dumnezeu.”
Troy e în al şaptelea sezon de contract cu Oţelarii şi nu arată nici un semn de oboseală, fie că face interceptări ori că se aruncă într-un tackle ori că secerează (sack) fundaşi, Troy se îngrijeşte să nu-şi piardă cumpătul şi aşezarea.
“Nu iubesc fotbalul neapărat. Nu mă trezesc dimineaţa tânjind după fotbal, după contact fizic, dar iubesc atmosfera pe care o crează fotbalul, iubesc să fiu în preajma coechipierilor mei, iubesc lupta din fotbal, îl iubesc pentru faptul că face parte din viaţa mea, dar nu privesc fotbalul ca fiind ceva mai mult sau mai puţin important decât alte aspecte ale vieţii mele. Iubesc mai ales faptul că Dumnezeu m-a adus aici şi că a făcut din fotbal o parte a vieţii mele.. asta iubesc în fotbal.”
(…) Vedeta echipei de fotbal american Pittsburg Steelers este deseori menţionat de coechipierii săi pentru devotamentul său religios. Polamalu, recunoscut pentru statura şi părul său impresionante obişnuieşte chiar să se roage în timpul meciului.
„Mă gândesc adesea la Troy Polamalu, despre care îi veţi auzi pe coechipierii săi declarând că este cel mai religios atlet din fotbal” declară Dodd căre U.S.A. Today. „ Se însemnează mereu cu semnul crucii înainte şi după meciuri. Se roagă în timpul jocului”.
Polamalu a câştigat Superbowl-ul de două ori şi de şase ori campionatul. (…)
Cât despre orientarea religioasă, Polamalu s-a convertit la ortodoxie, după ce a petrecut 4 zile într-o mănăstire de la muntele Athos din Grecia. Vedeta Oţelarilor şi-a convins apoi şi soţia să se alăture ortodoxiei în urma unui pelerinaj făcut în 2007 la locurile sfinte din Grecia şi Turcia. Polamalu şi-a botezat ambii săi copii cu numele de Paisie şiEfrem, după numele a doi mari sfinţi greci.
„Fotbalul e parte din viaţa mea.. dar nu e Viaţa însăşi!” ne-a declarat Polamalu. „Fotbalul este ceea ce fac şi modul prin care îmi mărturisesc credinţa”.
În timp ce Tebrow (un alt jucător creştin de fotbal), fiu de misionari, a ales modelul evanghelist de vieţuire, vedeta Oţelarilor a declarat într-un interviu că este prudent să nu-şi impună credinţa sa asupra altora: „Asta poate conduce la resentimente şi nu-ţi poţi dori aşa ceva. Există şi o urmă de aroganţă uneori cu oamenii ce sunt prea inimoşi, prea misionari, în opoziţie cu ceea ce credinţa este de fapt. În genul: Eu înţeleg acestea mult mai bine decât tine. Sunt multe riscuri de cădere în această abordare”.
Polamalu este unul dintre sportivii aleşi în echipa de fotbal american a deceniului şi jucătorul defensiv al anului 2010.
The Post Game: Expert: Tim Tebow Overshadowing Several Of NFL’s Other Religious Players
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu